ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Albert Fruth (ANAF): Sistemul e-Factura a ajuns la un vârf de 1,050 milioane de facturi

31 Ianuarie 2024   |   AGERPRES

În intervalul 1 ianuarie 2024 - 30 ianuarie 2024 au fost trimise 19,34 milioane de facturi, din care în relaţia B2G aproape 1,4 milioane.

 
 
Sistemul e-Factura a ajuns la un vârf de 1,050 milioane de facturi şi este aşteptat să urce până la 5 milioane de facturi, dar capacitatea lui este mult mai mare, a declarat, miercuri, Albert Fruth, şef birou, Elaborare Strategii şi Informatizare, Unitatea de Management al Informaţiei, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

"Ca şi volumetrie nu era relevant neapărat din perspectiva numărului de contribuabili care au adoptat sistemul, dar ne-a făcut pe noi să mergem pe zona de volumetrie să arătăm volumul zilnic al ingestiei de facturi. El se află acum undeva la 1,050 milioane de facturi ca top în luna ianuarie. Contoarele au fost resetate şi le-au postat colegii tehnici, le-au postat în zona publică tocmai în ideea de a vedea trendul şi a fi transparenţi cu trendul de adopţie, de a arăta că existăm, că funcţionăm. Nu neapărat să fie un bau-bau, uite vecinul meu a trimis şi eu nu am trimis factură. Ştim că ne aflăm în această perioadă de graţie, cel puţin astăzi când vorbim există până la 31 martie flexibilitate în vedere adoptării sistemului. Deci dacă nu suntem pregătiţi astăzi nu este nicio panică, nu este nicio problemă. Se pot încărca ulterior în momentul în care ne simţim pregătiţi. Putem să o facem din urmă fără nicio problemă", a spus Albert Fruth, la ediţia a II-a a conferinţei "Transformarea digitală fiscală a României - e-Factura - Bilanţ: prima lună de implementare B2B", organizată de Revista Comunicaţii Mobile şi TelecomTV.


Potrivit datelor de pe site-ul ANAF, marţi au fost trimise 1,104 milioane de facturi. La data 31 ianuarie 2024, ora 15:30, prin sistemul naţional RO e-Factura au fost transmise 46.459 facturi în ultimele 30 de minute, din care în relaţia Business to government: 2.461. În intervalul 1 ianuarie 2024 - 30 ianuarie 2024 au fost trimise 19,34 milioane de facturi, din care în relaţia B2G aproape 1,4 milioane.

Albert Fruth a explicat, în cadrul conferinţei, că vârful la care se aşteaptă este de 5 milioane de facturi, dar limita superioară la care se poate ajunge este mult mai mare.

"Dacă am traversat anul 2023 cu un vârf de 350.000 de facturi într-o singură zi primite şi procesate, anul 2024 se regăseşte în perspectiva solicitării operaţionale a 5 milioane. Suntem la 1.050.000....Este estimarea operaţională care s-a solicitat de către noi. Suntem mult mai jos decât solicitarea noastră către colegii tehici. Ne aşteptăm să facem faţă având în vedere că testele s-au făcut pentru 5 milioane de facturi, nu pentru 1.050.000 cum suntem astăzi. Ne gândim că ar trebui să facem faţă...Operaţional estimat este la 5 milioane, duce cu mult mai mult decât atât pe testele făcute. Dar noi din zona de business, pe analiza declaraţiilor 394, pe numărul facturilor, am ajuns la o concluzie că în zona de impact B2B nu vor exista depăşiri de 5 milioane. Dacă ne-am înşelat estimarea nu este nicio problemă, colegii noştri de la tehnic au avut disponibilitatea şi ne-au acoperit, ca să zic aşa, poate erorile din analiză implementând un sistem care duce mult mai mult decât 5 milioane. Aş putea să vă spun exact care este cifra, dar nu o fac pentru că nu am voie să o fac", a mai spus Albert Fruth.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3618 / 19774
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum reușește Băncilă, Diaconu și Asociații să transforme stagiile de practică într-o rampă reală spre avocatura de business: selecție riguroasă, mentorat „buddy” și oportunități concrete de carieră pentru studenții motivați | Miruna Coderie, Avocat: “Este o oportunitate reală de dezvoltare, care poate marca începutul unei cariere solide în domeniul juridic”
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...