ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

AmCham a discutat cu ANAF despre activitatea de emitere a acordului de preţ în avans şi derularea procedurii amiabile

11 Februarie 2020   |   AGERPRES

Preşedintele AmCham şi al Comitetului de Fiscalitate al organizaţiei, Ionuţ Simion, a constatat că cele două părţi au idei comune pe cele trei subiecte.

 
 
Reprezentanţii grupului de lucru de fiscalitate din cadrul Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham) au discutat cu membrii echipei Direcţiei Generale Coordonare Inspecţie Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) rezultatele unui sondaj realizat în rândul membrilor AmCham care a avut ca obiectiv prezentarea percepţiei mediului de afaceri cu privire la activitatea de emitere a acordului de preţ în avans, a soluţiei fiscale individuale anticipate şi derularea procedurii amiabile.

Pornind de la o analiză cantitativă care a avut la bază statistici privind numărul de cereri depuse, respectiv numărul cererilor soluţionate în perioada de referinţă, sondajul realizat de AmCham a vizat şi evidenţierea calităţii interacţiunii contribuabili - administraţie precum şi a posibilelor măsuri de îmbunătăţire a modalităţii de derulare a celor trei categorii de activităţi, al cărui obiectiv principal îl reprezintă, printre altele, creşterea conformării voluntare, arată un comunicat al AmCham remis AGERPRES.


Preşedintele AmCham şi al Comitetului de Fiscalitate al organizaţiei, Ionuţ Simion, a constatat că cele două părţi au idei comune pe cele trei subiecte.

"Am apreciat deschiderea la dialog şi participarea extinsă a echipei ANAF, condusă de doamna director general Daniela Teodoru, la întâlnirea comitetului AmCham de fiscalitate. A fost o surpriză plăcută să constatăm sincronizarea dezideratelor mediului de afaceri şi ale ANAF în sensul îmbunătăţirii dialogului şi deschiderea spre o mai mare transparentizare în derularea activităţii de emitere a acordului de preţ în avans, a soluţiei fiscale individuale anticipate şi a procedurii amiabile", a menţionat Ionuţ Simion.

Sondajul AmCham s-a derulat în lunile noiembrie - decembrie 2019 şi acoperă perioada de ianuarie 2018 - august 2019.

Măsurile de eficientizare a activităţii de emitere propuse de membrii AmCham prin intermediul acestui sondaj se referă, printre altele, la transparentizarea şi simplificarea procedurii, reducerea timpului de soluţionare şi respectarea termenelor legale, evaluarea opţiunii de emitere a acordului de preţ în avans cu aplicabilitate retroactivă, intensificarea programelor de pregătire profesională pentru personalul ANAF, respectiv realizarea unui dialog real cu contribuabilii solicitanţi ai actelor administrative în cauză, se precizează în comunicatul AmCham.

În cadrul întrevederii, reprezentanţii AmCham au subliniat importanţa celor trei instrumente şi au subliniat faptul că emiterea lor în termen va reprezenta un real avantaj competitiv pentru România în atragerea investiţiilor şi investitorilor, menţionează sursa.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 18326 / 19993
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...