ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ANCOM: Comisia Europeană a solicitat unor platforme detalii despre respectarea măsurilor de protecţie a minorilor în mediul online

13 Octombrie 2025   |   Agerpres

Magazinelor de aplicaţii Apple App Store şi Google Play, le-au fost cerute informaţii privind modul în care acestea gestionează riscul ca utilizatorii, inclusiv minorii, să poată descărca aplicaţii ilegale sau dăunătoare - inclusiv aplicaţii de jocuri de noroc şi instrumente de creare de conţinut sexual neconsimţit, aşa-numitele "nudify apps".

 
 
Comisia Europeană (CE) a trimis solicitări de informaţii către Snapchat, YouTube, Apple App Store şi Google Play pentru a înţelege măsurile luate de acestea pentru a proteja minorii în cadrul serviciilor lor, ca urmare a adoptării Orientărilor privind protecţia minorilor în mediul online, elaborate către forul european în baza Regulamentului Digital Service Act (DSA), informează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

"La finalul săptămânii trecute, Comisia a solicitat informaţii platformelor Snapchat, YouTube, Apple App Store şi Google Play cu privire la sistemele de verificare a vârstei şi măsurile de prevenire a accesului minorilor la produse ilegale (ex. droguri sau vape) sau la conţinut dăunător (ex. conţinut care promovează tulburări alimentare). Grupul de lucru privind protecţia minorilor din cadrul European Board for Digital Services a convenit să întreprindă, în coordonare cu autorităţile competente la nivelul statelor membre, acţiuni menite să asigure respectarea prevederilor Regulamentului privind serviciile digitale (DSA) de către platformele online mai mici. Aceste acţiuni vor include identificarea platformelor care prezintă un grad ridicat de risc pentru copii şi verificarea conformităţii acestora cu standardele ridicate de siguranţă pentru minori impuse de DSA. De asemenea, grupul de lucru va elabora şi va pune la dispoziţie instrumente comune pentru activităţile de investigare şi aplicare a legii, în vederea asigurării unei aplicări coerente a Regulamentului DSA la nivelul întregii Uniuni Europene", se arată într-un comunicat de presă al arbitrului pieţei locale de telecomunicaţii, transmis marţi AGERPRES.


Potrivit sursei citate, Comisia a solicitat platformei Snapchat să furnizeze informaţii privind modul în care previne accesul copiilor sub 13 ani la serviciile sale, aşa cum este interzis prin Termenii de utilizare a platformei. "De asemenea, a solicitat platformei informaţii despre măsurile de prevenire a vânzării către minori a bunurilor ilegale, precum ţigările electronice (vape) sau drogurile", precizează ANCOM.

În ceea ce priveşte YouTube, pe lângă informaţiile referitoare la sistemul său de verificare a vârstei, forul european a solicitat detalii suplimentare despre sistemul de recomandare al platformei, în urma unor rapoarte care indică răspândirea de conţinut dăunător către minori.

De asemenea, magazinelor de aplicaţii Apple App Store şi Google Play, le-au fost cerute informaţii privind modul în care acestea gestionează riscul ca utilizatorii, inclusiv minorii, să poată descărca aplicaţii ilegale sau dăunătoare - inclusiv aplicaţii de jocuri de noroc şi instrumente de creare de conţinut sexual neconsimţit, aşa-numitele "nudify apps". În plus, CE doreşte să înţeleagă modul în care cele două magazine aplică clasificările de vârstă pentru aplicaţii.

"Comisia Europeană a lansat o versiune îmbunătăţită a metodei-cadru pentru verificarea vârstei pe baza căreia pot fi construite aplicaţii. Noua versiune permite utilizarea paşapoartelor şi a cărţilor de identitate ca metode de autentificare ("onboarding"), pe lângă identificatorii electronici (eID) pentru generarea unei dovezi de vârstă. De asemenea, aceasta introduce suport pentru o metodă mai prietenoasă de prezentare a dovezii vârstei, prin intermediul Digital Credentials API, care devine tot mai frecvent disponibil în sistemele de operare şi browserele moderne. Orientările se aplică tuturor platformelor online accesibile minorilor, cu excepţia microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi cuprind o listă neexhaustivă de măsuri proporţionale şi adecvate pentru protejarea minorilor împotriva unor riscuri online", subliniază reglementatorul din România.

Orientările în evaluarea respectării obligaţiilor prevăzute în Regulamentul privind serviciile digitale de către furnizorii de servicii intermediare vor fi utilizate atât de Comisia Europeană, cât şi ANCOM, cu precizarea că respectarea acestora este voluntară şi nu garantează automat conformitatea cu Regulamentul.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1649 / 21778
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Administrația Prezidențială a încheiat un contract de consultanță strategică cu firma de avocatură Eversheds Sutherland. Onorariu limitat la 565.000 de dolari pe lună
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...