ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Anul 2026 aduce schimbări în impozitarea veniturilor obţinute de persoanele fizice din închirieri în scop turistic

02 Ianuarie 2026   |   Agerpres

Până acum, impozitarea se realiza pe bază de normă de venit, dacă erau închiriate 1-5 camere, şi în sistem real dacă erau închiriate peste 5 camere.

 
 
Veniturile obţinute de persoanele fizice din închirieri în scop turistic vor fi impozitate diferit începând de anul viitor, sumele astfel obţinute urmând să fie asimilate veniturilor din activităţi independente sau celor din cedarea folosinţei bunurilor.

Astfel, potrivit Pachetului 2 de măsuri fiscale, se includ în categoria veniturilor din activităţi independente, veniturile obţinute din prestarea de servicii de cazare şi din închirierea pe termen scurt a unui număr de peste şapte camere situate în locuinţe proprietate personală. Pentru aceste venituri impozitul se determină prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual calculat prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei forfetare de 30% asupra venitului brut.


Sumele obţinute din închirierea pe termen scurt a unui număr de până la şapte camere inclusiv, situate în locuinţe proprietate personală, vor fi incluse în categoria veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor. În acest caz, venitul net anual se determină prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor calculate prin aplicarea cotei forfetare de 30% asupra venitului brut.

Până acum, impozitarea se realiza pe bază de normă de venit, dacă erau închiriate 1-5 camere, şi în sistem real dacă erau închiriate peste 5 camere.

În cazul persoanelor fizice, din 2026 se va majora şi impozitul pe câştigurile din transferul titlurilor de valoare şi din operaţiuni cu instrumente financiare derivate realizate prin intermediari rezidenţi. Astfel, acesta urcă de la 1% la 3% dacă titlurile de valoare/instrumentele financiare derivate au fost înstrăinate într-o perioadă mai mare de 365 de zile inclusiv de la data dobândirii şi de la 3% la 6% dacă titlurile de valoare/instrumentele financiare derivate au fost înstrăinate într-o perioadă mai mică de 365 de zile de la dobândirii.

Se majorează de la 10% la 16% impozitul pe câştigurile din transferul titlurilor de valoare/instrumente financiare derivate (altele decât cele realizate prin intermediari rezidenţi) şi din transferul aurului de investiţii. Măsura este aplicabilă începând cu veniturile anului 2026.

Creşte de la 10% la 16% şi impozitul pe câştigul din transferul de monedă virtuală iar măsura este aplicabilă câştigurilor obţinute începând cu 1 ianuarie 2026.

Potrivit unui material publicat de PwC, plafonul anual pentru calculul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care realizează venituri încadrate în categoria veniturilor din activităţi independente creşte de la 60 de salarii minime brute pe ţară la 72 de salarii minime brute pe ţară. Noul plafon este aplicabil începând cu veniturile anului 2026.

Autorităţile vizează şi impozitarea bunurilor de lux, prin majorarea taxelor aplicate proprietăţilor şi vehiculelor de mare valoare.

Astfel, impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare (clădiri rezidenţiale situate în România, cu o valoare impozabilă mai mare de 2,5 milioane lei şi autoturisme înmatriculate în România, cu o valoare de achiziţie mai mare de 375.000 lei se majorează de la 0,3% la 0,9% începând cu 1 ianuarie 2026.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1 / 20691
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Carmistin International la contractarea unei finanțări de 500 mil. E, cea mai mare acordată sectorului privat din România în 2025. NNDKP a asistat sindicatul de bănci
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...