Aproape 3 mil. €, cea mai mare despăgubire achitată în 2021 unei companii, în urma unui incendiu
01 Septembrie 2022 Agerpres
Incendiul se numără printre cele mai frecvente cinci riscuri produse anul trecut pentru care companiile au primit despăgubiri în baza asigurărilor de bunuri şi proprietăţi.
Cea mai mare despăgubire plătită anul trecut în baza unei asigurări de bunuri şi proprietăţi destinate companiilor a fost de peste 2,8 milioane de euro, ca urmare a producerii unui incendiu, rezultă dintr-o analiză efectuată în rândul companiilor de asigurări membre ale Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
Potrivit UNSAR, incendiul este, de altfel, riscul cu cel mai mare impact asupra companiilor asigurate din România. Anul trecut, 69% dintre cele mai mari 50 de despăgubiri achitate persoanelor juridice de societăţile de asigurare au fost pentru acoperirea daunelor cauzate de incendii.
De asemenea, incendiul se numără printre cele mai frecvente cinci riscuri produse anul trecut pentru care companiile au primit despăgubiri în baza asigurărilor de bunuri şi proprietăţi. În acest top se regăsesc inundaţiile provocate de avarii ale instalaţiilor de apă, canal sau provenite de la vecini, avariile accidentale la utilaje şi echipamente, fenomenele naturale (furtună, grindină), incendiile şi furtul/vandalismul.
Potrivit UNSAR, incendiul este, de altfel, riscul cu cel mai mare impact asupra companiilor asigurate din România. Anul trecut, 69% dintre cele mai mari 50 de despăgubiri achitate persoanelor juridice de societăţile de asigurare au fost pentru acoperirea daunelor cauzate de incendii.
De asemenea, incendiul se numără printre cele mai frecvente cinci riscuri produse anul trecut pentru care companiile au primit despăgubiri în baza asigurărilor de bunuri şi proprietăţi. În acest top se regăsesc inundaţiile provocate de avarii ale instalaţiilor de apă, canal sau provenite de la vecini, avariile accidentale la utilaje şi echipamente, fenomenele naturale (furtună, grindină), incendiile şi furtul/vandalismul.
"Indiferent că vorbim despre riscuri care au o frecvenţă mai mare de producere sau care pot avea un impact financiar important asupra unei afaceri, acestea pot fi acoperite de asigurări special dezvoltate pentru companii. Cu toţii ne dorim un mediu de afaceri cât mai solid, favorabil dezvoltării şi diversificării investiţiilor, iar existenţa unui plan #BusinessSOS dedicat specificului fiecărei afaceri în parte poate reprezenta o soluţie de sprijin în acest sens. Mulţumim încă o dată tuturor celor 17 instituţii şi organizaţii care s-au alăturat demersului nostru pentru antreprenori mai informaţi", a declarat Adrian Marin, preşedintele UNSAR.
Pentru a veni în sprijinul antreprenorilor, UNSAR a lansat recent a doua ediţie a planului #BusinessSOS, realizată cu sprijinul instituţional pentru educaţie financiară din partea ASF - Autoritatea de Supraveghere Financiară şi susţinută de BVB - Bursa de Valori Bucureşti. Acest demers aduce mai multe informaţii cu privire la asigurările de bunuri şi proprietăţi, răspunderi civile, asigurări pentru riscuri financiare, dar şi riscuri cibernetice.
"Roadmap-ul #BusinessSOS este dedicat antreprenorilor care doresc să se informeze cu privire la soluţiile care pot oferi continuitate afacerii lor. Indiferent de stadiul de dezvoltare al unui business, asigurările pot fi un partener important în evoluţia acestuia", a precizat Alexandru Ciuncan, director general UNSAR.
#BusinessSOS este susţinut de următoarele organizaţii şi instituţii: AAFBR - Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România, APAPR - Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România, APPA - Asociaţia Pentru Promovarea Asigurărilor, ARA - Asociaţia Română de Actuariat, ARTS - Asociaţia Română pentru Tehnica de Securitate, ARB - Asociaţia Română a Băncilor, CCIFER - Camera Franceză de Comerţ şi Industrie în România, CCIpR - Camera de Comerţ Italiană pentru România, FGA - Fondul de Garantare a Asiguraţilor, FSAB - Federaţia Sindicatelor din Asigurări şi Bănci, ISF - Institutul de Studii Financiare, PIAR- Patronatul Industriei Asigurărilor din România, PRBAR - Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare - Reasigurare, RBL - Romanian Business Leaders şi UNSICAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări.
Înfiinţată în 1994, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 20 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări.
Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional.
Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni - Insurance Europe.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 10433 / 21170 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Consolidare strategică pe piața serviciilor medicale: Regina Maria achiziționează Neuroaxis, liderul clinicilor de neurologie din România | Ce consultanți au fost în tranzacție
Bondoc & Asociații, consultanții vânzătorilor în tranzacția prin care Grupul LuxVet preia rețeaua Mobile Vet
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
Clifford Chance Badea, consultant în emisiunea de obligațiuni prin care UniCredit Bank a atras 600 milioane de lei
Filip & Company și Legal Ground, arhitecții juridici ai tranzacției prin care BT Property, fondul imobiliar al Grupului Banca Transilvania, a cumpărat complexul de birouri Record Park din Cluj-Napoca de la un fond belgian. Echipele de avocați, coordonate de Ioana Roman și Alina Stancu Bîrsan, pentru cumpărător, și Alex Bumbu, pentru vânzător
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Studenții la Drept sunt invitați la Turneul de dezbateri „Law and Life in Contest” organizat de Bondoc și Asociații
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





