
ASF ia în calcul modificarea Normei 20|2017, pentru a permite prezentarea poliţei RCA în format digital
12 August 2020
AGERPRESDe asemenea, a fost aprobată o procedură simplificată de dezbatere publică, cu un termen redus, care va permite adoptarea modificărilor în una dintre următoarele şedinţe ale Consiliului ASF din cursul lunii august şi intrarea lor în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial al României.
Asociaţia Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF) salută decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de a da curs solicitării de modificare a Normei 20/2017, în ceea ce priveşte amenzile primite de şoferii care, deşi au încheiat asigurarea RCA, nu aveau asupra lor exemplarul original al acesteia atunci când erau opriţi pentru control de reprezentanţii Poliţiei Rutiere.
Potrivit unui comunicat al AURSUF remis miercuri AGERPRES, în şedinţa Consiliului ASF din 12 august 2020, prima şedinţă de la transmiterea solicitării din partea AURSF, a fost aprobată punerea în dezbatere publică a modificării Normei 20/2017, în vederea rezolvării acestei probleme.
De asemenea, a fost aprobată o procedură simplificată de dezbatere publică, cu un termen redus, care va permite adoptarea modificărilor în una dintre următoarele şedinţe ale Consiliului ASF din cursul lunii august şi intrarea lor în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial al României.
Potrivit unui comunicat al AURSUF remis miercuri AGERPRES, în şedinţa Consiliului ASF din 12 august 2020, prima şedinţă de la transmiterea solicitării din partea AURSF, a fost aprobată punerea în dezbatere publică a modificării Normei 20/2017, în vederea rezolvării acestei probleme.
De asemenea, a fost aprobată o procedură simplificată de dezbatere publică, cu un termen redus, care va permite adoptarea modificărilor în una dintre următoarele şedinţe ale Consiliului ASF din cursul lunii august şi intrarea lor în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial al României.
"O prevedere care a afectat în mod nedrept şi absurd foarte mulţi proprietari de autovehicule corecţi dispare din legislaţie, într-un interval de timp record, în urma unei colaborări excelente între AURSF, asociaţie care reprezintă interesele consumatorilor utilizatori de servicii financiare şi ASF, autoritatea care reglementează şi supraveghează funcţionarea pieţelor financiare nebancare. Nu este o coincidenţă că acest lucru se întâmplă la doar câteva săptămâni de la momentul în care ASF are un nou preşedinte, după o perioadă de aproape un an de vacanţă a acestei funcţii şi ţin să îi mulţumesc în mod public pentru implicarea decisivă în rezolvarea acestei probleme noului preşedinte al ASF, Nicu Marcu", a declarat Alin Iacob, preşedintele AURSF, în comunicatul citat.
Acesta susţine că, împreună cu ceilalţi stakeholderi, speră să schimbe într-un interval de timp cât mai scurt şi alte articole ale Normei RCA 20/2017 care creează probleme unei funcţionari corecte şi eficiente a pieţei RCA şi, de asemenea, să fie promovată activ în legislaţia primară şi în cea secundară digitalizarea, "care este de natură să aducă importante avantaje tuturor celor implicaţi - asiguraţi, păgubiţi, societăţi de asigurare, unităţi reparatoare".
AURSF a transmis în dată de 5 august 2020 o scrisoare conducerii ASF în care a solicitat modificarea alin. (11) al articolului 10 din Norma 20/2017, pentru a permite prezentarea poliţei RCA sub forma digitală în cazul controlului realizat de reprezentanţii Poliţiei Rutiere.
Asociaţia Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF) este o asociaţie legal constituită care reprezintă interesele utilizatorilor de servicii financiare, membru activ al Grupului Consultativ de Dialog Permanent în Domeniul Protecţiei Consumatorilor de Produse Financiare Nebancare încă de la înfiinţarea acestuia (în 2015).
Preşedintele AURSF este, din 2016, membru al Board-ului Better Finance (Federaţia Europeană a Utilizatorilor de Servicii Financiare).
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 16992 / 19699 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...