Banca centrală menţine dobânda cheie la 2,5% pe an
02 Aprilie 2019 AGERPRES
Potrivit unui comunicat al băncii centrale, în şedinţa de marţi, CA a mai decis şi menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50% pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,50% pe an.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât marţi menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Potrivit unui comunicat al băncii centrale, în şedinţa de marţi, CA a mai decis şi menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50% pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,50% pe an.
"Deciziile Consiliului de Administraţie al BNR au ca scop asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile şi în condiţiile păstrării stabilităţii financiare. Consiliul de Administraţie subliniază că mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor eventuale evoluţii adverse", se arată în comunicatul citat.
Potrivit unui comunicat al băncii centrale, în şedinţa de marţi, CA a mai decis şi menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50% pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,50% pe an.
"Deciziile Consiliului de Administraţie al BNR au ca scop asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile şi în condiţiile păstrării stabilităţii financiare. Consiliul de Administraţie subliniază că mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor eventuale evoluţii adverse", se arată în comunicatul citat.
Potrivit sursei citate, rata anuală a inflaţiei IPC a crescut de la 3,27% în decembrie 2018 la 3,32% în ianuarie şi 3,83% în februarie 2019, situându-se astfel peste limita superioară a intervalului de variaţie al ţintei şi peste valoarea previzionată.
"Toate componentele majore ale IPC au înregistrat creşteri peste aşteptări în acest interval, însă evoluţia ratei inflaţiei a fost imprimată decisiv de scumpirea legumelor şi fructelor, dublată de majorarea preţului produselor din tutun şi avansul componentei de bază a inflaţiei. Rata anuală a inflaţiei CORE 2 ajustat (care elimină din calculul inflaţiei IPC preţurile administrate, volatile, ale produselor din tutun şi ale băuturilor alcoolice) a ajuns la 2,5% în ianuarie şi 2,7% în februarie, de la 2,4% în luna decembrie 2018. Majorarea evidenţiază presiuni inflaţioniste în creştere pe partea cererii şi a costurilor salariale, dar şi influenţele cursului de schimb al leului şi efectele indirecte ale creşterii recente a preţului combustibilului", subliniază BNR.
Rata medie anuală a inflaţiei IPC în intervalul ianuarie-februarie 2019 a scăzut uşor, până la 4,5% (de la 4,6% în luna decembrie 2018), în timp ce rata medie anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum s-a menţinut la nivelul înregistrat în luna decembrie 2018 (de 4,1%).
Datele privind creşterea economică în trimestrul IV 2018 arată menţinerea cvasi-constantă a dinamicii anuale a PIB real, la 4,1%, faţă de 4,2% în trimestrul anterior.
"Pe partea cererii, consumul gospodăriilor populaţiei a redevenit principalul determinant al creşterii economice, urmat de variaţia stocurilor, în timp ce formarea brută de capital fix şi-a redus aportul negativ. Exportul net şi-a mărit contribuţia negativă la dinamica PIB, pe fondul prelungirii tendinţei de încetinire a creşterii exporturilor de bunuri şi servicii, în paralel cu reaccelerarea uşoară a dinamicii importurilor. Împreună cu deteriorarea balanţei veniturilor primare, evoluţia exportului net a condus la o adâncire substanţială a deficitului de cont curent în raport cu perioada similară a anului anterior", arată sursa citată.
Pe ansamblul anului 2018, dinamica PIB s-a restrâns la 4,1%, de la 7% în anul anterior, în contextul contracţiei investiţiilor, al majorării contribuţiei negative a exportului net, dar şi al temperării creşterii consumului privat, care a rămas totuşi robustă. Ponderea deficitului de cont curent în PIB s-a majorat în 2018 la 4,5%, de la 3,2% în anul anterior.
BNR aminteşte, de asemenea, şi cele mai recente evoluţii care relevă slăbirea în continuare a avansului anual al producţiei industriale în luna ianuarie 2019 comparativ cu media trimestrului IV 2018, concomitent cu atenuarea dinamicii comenzilor noi din industria prelucrătoare şi persistenţa declinului lucrărilor de construcţii. În acelaşi timp, s-a înregistrat o dinamizare a activităţii în comerţul cu amănuntul şi servicii în luna ianuarie, pe fondul accelerării semnificative a creşterii salariului mediu net real.
Creditul acordat sectorului privat a continuat să-şi accelereze creşterea anuală în luna ianuarie 2019, la 8,4%, cea mai mare creştere din mai 2012, iar în luna februarie şi-a temperat-o uşor, media acesteia pe ansamblul intervalului mărindu-se în raport cu trimestrul IV 2018.
Evoluţia a reflectat o creştere uşor mai temperată a componentei în lei, în paralel cu atenuarea considerabilă a declinului componentei în valută. Pe acest fond, ponderea creditului în lei în totalul creditului s-a redus marginal, la 65,7%.
Cele mai recente evaluări relevă perspectiva menţinerii ratei anuale a inflaţiei pe orizontul scurt de timp peste limita superioară a intervalului ţintei, în condiţiile poziţionării acesteia pe o traiectorie mai înaltă faţă de cea mai recentă prognoză pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflaţiei din februarie 2019, menţionează sursa.
"Incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei sunt legate de conduita politicii fiscale şi a celei de venituri şi de condiţiile de pe piaţa muncii. Rămâne o preocupare evoluţia deficitului de cont curent. Importante sunt şi incertitudinile legate de ritmul creşterii economiei zonei euro şi a celei globale, de evoluţia preţului petrolului pe pieţele internaţionale, de conduita politicilor monetare ale BCE şi ale băncilor centrale din regiune şi de efectul Brexit", notează banca centrală.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 20391 / 20771 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Japonia, investițiile strategice și testul maturității juridice | Interviu cu Excelența Sa Dl. Ovidiu Dranga, diplomat de carieră și fost ambasador al României în Japonia, despre modul în care investițiile nipone pun la încercare disciplina contractuală și expertiza locală. O discuție despre provocarea standardelor japoneze, orientată spre Drept, contracte și oportunități pentru avocați
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Arbitrajul Eurohold ̸ Euroins v. România a intrat într-o fază preliminară decisivă | Tribunalul ICSID a deschis calea intervențiilor Comisiei Europene și Bulgariei și a fixat un calendar clar pentru analiza Acordului de încetare a tratatelor intra-UE. Cum se reconfigurează raportul dintre dreptul Uniunii, tratatele bilaterale de investiții și protecția investitorilor în litigii intra-UE declanșate după falimentul Euroins
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





