ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BCE menţine dobânda nemodificată şi confirmă planurile privind încetarea achiziţiilor de obligaţiuni în trimestrul al treilea

14 Aprilie 2022   |   Agerpres

Numai în ultimele zile, băncile centrale din Canada, Coreea de Sud şi Noua Zeelandă au majorat costul creditului. La rândul său, Rezerva Federală americană urmează să majoreze dobânda de bază de mai multe ori în următorii doi ani.

 
 
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi să menţină nemodificată dobânda de politică monetară, adăugând că intenţionează, în continuare, să pună capăt achiziţiilor de obligaţiuni în trimestrul al treilea, în pofida unei inflaţii galopante, transmite Reuters.

"În şedinţa de astăzi, Consiliul guvernatorilor a considerat că datele care au devenit disponibile după ultima sa şedinţă întăresc anticipaţia potrivit căreia achiziţiile nete de active în cadrul programului de achiziţionare de active ar trebui încetate în trimestrul III", se arată în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii de joi a Consiliului guvernatorilor BCE.

"Rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv, minus 0,50%", se mai spune în comunicat.


Când vine vorba de dobânda de politică monetară, BCE este mult în urma altor mari bănci centrale din întreaga lume, având în vedere că multe dintre acestea au început să majoreze dobânzile încă de anul trecut. Numai în ultimele zile, băncile centrale din Canada, Coreea de Sud şi Noua Zeelandă au majorat costul creditului. La rândul său, Rezerva Federală americană urmează să majoreze dobânda de bază de mai multe ori în următorii doi ani.

"Orice ajustări ale ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE vor avea loc după o perioadă ulterior încetării achiziţiilor nete ale Consiliului guvernatorilor în cadrul APP şi vor fi graduale", a precizat joi Banca Centrală Europeană.

Începând din 2015, BCE a cumpărat obligaţiuni în valoare de aproape 5.000 de miliarde de euro, în ideea de a stimula o inflaţie care timp de mai mulţi ani a fost semnificativ mai mică decât ţinta de 2% avută în vedere de BCE. Însă, în ultimele luni, inflaţia în zona euro a crescut accelerat, atingând un maxim istoric de 7,5%, ceea ce complică sarcina oficialilor BCE care, pe de o parte, trebuie să ţină sub control creşterea preţurilor, iar pe de altă parte trebuie să susţină economia zonei euro, care acum stagnează din cauza impactului războiului.

Atenţia analiştilor se îndreaptă spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Christine Lagarde, programată să înceapă la ora 14:30 (ora Europei Centrale), ocazie cu care şeful BCE va face comentarii asupra motivelor aflate la baza deciziilor adoptate joi.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10274 / 19303
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Real Estate)
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Drept Societar și Comercial)
Filip & Company asistă NextUp Solutions în procesul de vânzare către Symfonia. Andreea Bănică (counsel): ”Tranzacția confirmă încă o dată că ecosistemul tech românesc este suficient de matur pentru a atrage interesul unor jucători internaționali serioși”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat stagiar pentru practica de Drept Societar și Comercial
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ a oferit consultanță companiei germane de tehnologie cbs în achiziția diviziei SAP a SkyConsult | Cristina Daianu (Partener): ”A fost o tranzacție deosebit de dificilă. Proiectul a combinat elemente brownfield și greenfield”
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii de business de astăzi înseamnă atât provocări, cât și oportunități semnificative. Dana Bivol (Partener): ”Alături de ceilalți colegi parteneri am reușit să creăm o firmă cu un brand puternic, recunoscut pentru expertiza sa, atât pe plan local, cât și internațional. Popescu & Asociații oferă un mix ideal de oportunități profesionale, mediu de lucru pozitiv și resurse pentru dezvoltare personală și profesională”
Proiectul eșuat de lobby, prin care liderii Alianței pentru Unirea Românilor ar fi beneficiat de o întâlnire și o ședință foto cu Donald Trump la reședința din Mar-a-Lago (Florida) se lasă cu un proces în SUA. Pretenții de 4,6 mil. USD pentru că șefii partidului AUR nu s-au întâlnit cu înalți oficiali americani, peste Ocean
Activitate intensă în practica de Employment de la NNDKP, firmă cu una dintre cele mai mari și performante echipe de avocați specializați în oferirea de asistență juridică pe întregul spectru de aspecte de Dreptul Muncii, într-o perioadă în care solicitările clienților s-au diversificat | Roxana Abrașu (Partener): ”Avem situații care presupun complexitate prin anvergura și impactul global adus, dar și situații unde se ridică subiecte diverse sau sensibile ce trebuie gestionate cu prudență pentru a asigura că sunt abordate ținând cont de numeroasele reglementări aplicabile și se finalizează cu luarea măsurilor corespunzătoare”
Rising Stars | Raluca Biță, unul dintre cei mai buni studenți ai generației sale, a ales să profeseze în sfera Dreptului financiar-bancar în echipa Filip & Company: ” Una dintre principalele mele așteptări a fost să găsesc un mediu care să mă stimuleze intelectual și să-mi ofere ocazia de a rezolva probleme complexe și am întâlnit exact asta. Fiecare caz aduce provocări unice, care necesită o combinație de cunoștințe juridice, gândire critică și creativitate în găsirea celor mai bune soluții pentru clienți”
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
Filip & Company asistă Conversion Marketing, parte a grupului eMAG, la transferul activității Profitshare către 2Performant
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Andrei Cosma (BACIU PARTNERS), revenit în avocatura locală după ce a activat ca general counsel pentru o firmă de tehnologie din Malta: ”Cred că succesul în avocatură apare atunci când un avocat înțelege cu adevărat distincția - și îmbinarea - dintre profesia de avocat și avocatura ca business. Ambele concepte au o importanță de sine stătătoare și trebuie creată o simbioză pentru a tinde spre succes”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...