ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BERD a aprobat o nouă strategie de ţară pentru România

30 Septembrie 2025   |   Agerpres

Strategia se va concentra pe competitivitatea sectorului privat, rezilienţa economică şi tranziţia către economia verde.

 
 
Consiliul de Administraţie al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a aprobat o nouă strategie de ţară pentru România, care va ghida investiţiile instituţiei şi politicile de cooperare în ţară în următorii cinci ani, informează banca într-un comunicat.

Strategia se va concentra pe competitivitatea sectorului privat, rezilienţa economică şi tranziţia către economia verde.

Instituţia financiară este un investitor major în România şi îmbină investiţiile cu sprijinul pentru reforme care contribuie la îmbunătăţirea mediului de afaceri din ţară şi la mobilizarea investiţiilor din alte surse.


Până în prezent, BERD a investit peste 12 miliarde de euro în economia României.

"De la aderarea la Uniunea Europeană în 2007, România a redus rapid discrepanţele istorice de venituri faţă de statele din regiune, cu PIB pe cap de locuitor şi productivitatea muncii ajungând aproape de 80% din media UE. În pofida încetinirii economice extinse din Europa, ca urmare a pandemiei de Covid-19 şi a războiului din Ucraina, economia României s-a dovedit rezilientă şi a înregistrat o contracţie mai mică decât media UE", se menţionează în comunicat.

Noua strategie a BERD îşi propune să sprijine menţinerea parcursului de convergenţă al României cu UE, rezolvând în acelaşi timp şi vulnerabilităţile structurale rămase.

"Noua noastră strategie de ţară este un răspuns activ la cele mai presante probleme economice ale României. Ea oferă un cadru pentru investiţii direcţionate şi implicare în politici, care pot ajuta ţara să depăşească criza fiscală imediată şi să construiască un viitor mai sustenabil şi mai prosper", a declarat directorul regional BERD pentru România, Victoria Zinchuk.

BERD este o bancă multilaterală care promovează dezvoltarea sectorului privat şi iniţiativa antreprenorială în 42 de economii de pe trei continente. Instituţia este deţinută de 77 de ţări, precum şi de UE şi BEI. Investiţiile BERD urmăresc transformarea economiilor din regiunile sale în economii competitive, incluzive, bine guvernate, verzi, reziliente şi integrate.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 287 / 20289
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company, consultant juridic în noua emisiune de obligațiuni prin care Agroserv Măriuța atrage 3 mil. €
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Real Estate | Consultanță
Cum lucrează una dintre cele mai performante echipe de Concurență de pe piața locală și care sunt particularitățile ce o diferențiază | O discuție cu Manuela Guia (Managing Partener GNP Guia Naghi & Partners) și Otilia Vîlcu (Partener), despre munca avocaților pe toată plaja serviciilor de concurență, standarde înalte și modul în care operează astfel încat să asigure clienților siguranță, claritate, robustețe probatorie și soluții care trec testul autorităților și al instanțelor
România solicită despăgubiri de 2 miliarde de euro la Curtea Internațională de Arbitraj din Londra pentru blocarea proiectului „Casa Radio” din București, dezvoltat de Plaza Centers NV | Statul și investitorii se înfruntă pe două planuri, comercial și investițional, cu seturi de remedii și probatoriu diferite, dar și cu potențiale efecte de interferență
Țuca Zbârcea & Asociații obține o soluție favorabilă într-un important litigiu de drept fiscal și vamal | Ionuț Șerban (Partener): „Este o victorie importantă pentru clientul nostru și un precedent valoros în disputele de drept vamal”
Avocații PNSA au stat alături de M Plus Croatia d.o.o, lider european în outsourcing-ul proceselor de afaceri și tehnologie, în tranzacția prin care a achiziționat Valoris Group - jucător local care deservește proiecte multilingve pentru clienți internaționali | Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Piața de Real Estate, radiografiată de NNDKP, firmă despre care ghidurile juridice internaționale spun că este “probabil cea mai bună din România” în această practică: industrial-logistic în viteză, office cu accent pe retenție și eficiență, rezidențial cu presiune pe preț | De vorbă cu Vlad Tănase (partener) despre dinamica pieței, apetitul investitorilor, tranzacționarea proiectelor și blocajele de pe acest segment
Biroul Kinstellar din București a fost alături de Repono AB în achiziția unui sistem de stocare pe bază de baterii în județul Argeș | Karim Nils Grueber (CEO Repono): ”Echipa Kinstellar a fost un partener excepțional pe parcursul acestei tranzacții. Expertiza lor în sectorul energetic, abordarea pragmatică și capacitatea de a răspunde rapid și eficient au fost esențiale pentru a ne ghida prin reglementările complexe ale României”
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Microfruits SA în achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni emise de Armătura SA, cu o echipă coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) | Proiectul a presupus o analiză juridică amplă și o coordonare atentă între toate părțile implicate
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...