BERD deţine 5% din Electro-Alfa International, după ce a investit 16,4 milioane de euro la oferta publică iniţială
12 Februarie 2026 Agerpres
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei financiare internaţionale, IPO-ul de la de Electro-Alfa International a strâns o sumă totală de 114,7 milioane euro şi a pus pe piaţă 35% din capitalul companiei.
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat joi că a participat la oferta publică iniţială (IPO) recent derulată de Electro-Alfa International, un furnizor român de soluţii avansate de inginerie electrică pentru infrastructură critică, subscriind 16,4 milioane euro, echivalentul unei participaţii de 5% din capitalul social al companiei.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei financiare internaţionale, IPO-ul de la de Electro-Alfa International a strâns o sumă totală de 114,7 milioane euro şi a pus pe piaţă 35% din capitalul companiei.
Fondurile astfel obţinute vor fi folosite pentru extinderea capacităţilor de producţie ale Electro-Alfa International, achiziţii şi pentru activităţi de cercetare şi dezvoltare, dintre care 10 milioane euro vor fi alocate special inovării tehnologice.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei financiare internaţionale, IPO-ul de la de Electro-Alfa International a strâns o sumă totală de 114,7 milioane euro şi a pus pe piaţă 35% din capitalul companiei.
Fondurile astfel obţinute vor fi folosite pentru extinderea capacităţilor de producţie ale Electro-Alfa International, achiziţii şi pentru activităţi de cercetare şi dezvoltare, dintre care 10 milioane euro vor fi alocate special inovării tehnologice.
"Investiţia noastră în Electro-Alfa reflectă angajamentul BERD de a sprijini piaţa de capital din România şi companiile locale de calitate", a declarat directorul global pentru producţie şi servicii al BERD, Frederic Lucenet.
Instituţia va continua să colaboreze îndeaproape cu Electro-Alfa International şi partenerii de pe piaţă pentru a încuraja dezvoltarea sectorului privat şi a consolida încrederea investitorilor în potenţialul pieţei de capital a României, se precizează în comunicat.
Această tranzacţie consolidează angajamentul de durată al BERD faţă de România şi ambiţia sa de a sprijini companiile cu creştere rapidă care contribuie la modernizarea infrastructurii naţionale şi la rezilienţa industriilor cheie. Până în prezent, BERD a investit aproape 12,4 miliarde de euro în 588 de proiecte în România.
Electro-Alfa International este unul dintre primii trei producători de echipamente electrice din România, cu o cotă de piaţă estimată de 32,49% în 2024, şi are o experienţă de peste 34 de ani în dezvoltarea de soluţii pentru infrastructura energetică şi industrială.
Compania operează un model integrat "one-stop-shop", de la proiectare şi producţie la instalare, punere în funcţiune şi mentenanţă, acoperind întregul lanţ de valoare în domeniul echipamentelor electrice de joasă şi medie tensiune, precum şi în proiecte EPC (inginerie, achiziţie şi construcţie) complexe.
Societatea dispune de patru unităţi de producţie moderne în Botoşani, cu o suprafaţă de peste 25.000 mp, şi a dezvoltat un portofoliu solid de proiecte în energie, infrastructură şi industrie, inclusiv prin parteneriate internaţionale.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 12 / 21059 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
ZRVP și anatomia unei investigații interne conduse impecabil | O discuție cu Doru Cosmin Ursu (Managing Associate) despre metodă, rigoare probatorie și coordonare strânsă între specializări, în mandate sensibile, inclusiv transfrontaliere, care oferă managementului claritate și opțiuni concrete de acțiune
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





