BNS propune Consiliul Economic şi Social emiterea unui aviz nefavorabil pentru modificarea Codului Muncii
20 Octombrie 2025 Agerpres
Conform sursei citate, iniţiativa Partidului Naţional Liberal pretinde că urmăreşte "digitalizarea relaţiilor de muncă" însă, în realitate, aceasta permite angajatorilor să impună unilateral semnarea electronică a contractelor, transformând o opţiune mutuală într-o obligaţie dezechilibrată.
Blocul Naţional Sindical propune, prin reprezentanţii săi din Consiliul Economic şi Social (CES), emiterea unui aviz nefavorabil pentru Propunerea legislativă de modificare a Codului Muncii şi a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.
Conform sursei citate, iniţiativa Partidului Naţional Liberal pretinde că urmăreşte "digitalizarea relaţiilor de muncă" însă, în realitate, aceasta permite angajatorilor să impună unilateral semnarea electronică a contractelor, transformând o opţiune mutuală într-o obligaţie dezechilibrată.
"BNS se opune modificărilor abuzive ale Codului Muncii! Prin reprezentanţii săi din Consiliul Economic şi Social, Blocul Naţional Sindical propune emiterea unui aviz nefavorabil pentru Propunerea legislativă de modificare a Codului Muncii şi a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă (b450/30.09.2025). Deşi iniţiativa Partidul Naţional Liberal pretinde că urmăreşte "digitalizarea relaţiilor de muncă", în realitate permite angajatorilor să impună unilateral semnarea electronică a contractelor, transformând o opţiune mutuală într-o obligaţie dezechilibrată. Mai grav, proiectul permite utilizarea semnăturii electronice avansate - care nu are aceeaşi valoare juridică precum semnătura calificată. Asta înseamnă contracte vulnerabile, uşor de contestat şi fără garanţia reală a asumării semnatarului. Costurile pentru semnătura calificată nu pot fi puse în cârca salariaţilor! Digitalizarea nu trebuie să devină o nouă formă de transfer al responsabilităţilor către lucrători", se menţionează în comunicatul BNS.

Potrivit confederaţiei sindicale, Codul Muncii permite deja utilizarea semnăturii electronice, dar doar cu acordul ambelor părţi. Orice încercare de impunere unilaterală reprezintă o tentativă de dezechilibrare a raportului de forţe dintre angajator şi salariat.
Astfel, BNS consideră această propunere "inacceptabilă", în condiţiile în care nu aduce progres real în digitalizarea muncii, ci creşte riscul de abuz, presiune asupra lucrătorilor şi nesiguranţă juridică.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 47 / 20237 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Microfruits SA în achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni emise de Armătura SA, cu o echipă coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) | Proiectul a presupus o analiză juridică amplă și o coordonare atentă între toate părțile implicate
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Practica de Banking & Finance de la Bondoc & Asociații rămâne calibrată pe proiecte de mare anvergură, execuție la standarde internaționale și expunere transfrontalieră constantă | De vorbă cu partenerele Simona Petrișor și Diana Ispas despre tendințe, tipuri de finanțări, structuri inovatoare și provocările anului din acest sector. Portofoliul de proiecte îmbină ”verdele”, infrastructura și consolidarea bancară, repere clare ale unui an încărcat
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
CMS, implicată în proiectul câștigător al premiului „Investiția Anului” în cadrul SEE Property Forum Awards 2025 pentru al doilea an consecutiv
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS