
Comisia Europeană estimează că PIB-ul va creşte cu 1,1% în 2025 în UE, pe fondul incertitudinilor economice globale
19 Mai 2025
AgerpresEconomia UE a început în 2025 pe o bază oarecum mai solidă decât se anticipase. Se preconizează că aceasta va continua să crească într-un ritm modest în acest an, preconizându-se o intensificare a creşterii în 2026, în pofida incertitudinilor sporite în materie de politici la nivel mondial şi a tensiunilor comerciale, apreciază Executivul comunitar.
Comisia Europeană estimează că PIB-ul real va creşte cu 1,1% în 2025 în UE şi cu 0,9% în zona euro, în linii mari în acelaşi ritm ca în 2024, se arată în previziunile economice din primăvara anului 2025, publicate luni de Executivul comunitar.
Se preconizează că, în 2026, creşterea se va accelera la 1,5% în UE şi la 1,4% în zona euro. Se preconizează că inflaţia totală în zona euro va scădea de la 2,4% în 2024 la o medie de 2,1% în 2025 şi de 1,7% în 2026. În UE, se preconizează că inflaţia va urma o dinamică similară, de la un nivel uşor mai ridicat în 2024, scăzând puţin sub 2% în 2026.
Economia UE a început în 2025 pe o bază oarecum mai solidă decât se anticipase. Se preconizează că aceasta va continua să crească într-un ritm modest în acest an, preconizându-se o intensificare a creşterii în 2026, în pofida incertitudinilor sporite în materie de politici la nivel mondial şi a tensiunilor comerciale, apreciază Executivul comunitar.
Se preconizează că, în 2026, creşterea se va accelera la 1,5% în UE şi la 1,4% în zona euro. Se preconizează că inflaţia totală în zona euro va scădea de la 2,4% în 2024 la o medie de 2,1% în 2025 şi de 1,7% în 2026. În UE, se preconizează că inflaţia va urma o dinamică similară, de la un nivel uşor mai ridicat în 2024, scăzând puţin sub 2% în 2026.
Economia UE a început în 2025 pe o bază oarecum mai solidă decât se anticipase. Se preconizează că aceasta va continua să crească într-un ritm modest în acest an, preconizându-se o intensificare a creşterii în 2026, în pofida incertitudinilor sporite în materie de politici la nivel mondial şi a tensiunilor comerciale, apreciază Executivul comunitar.
În ultimul trimestru al anului 2024, economia UE a înregistrat o creştere mai puternică decât se preconizase, de 0,4%, în mare parte datorită cererii interne solide. Această dinamică pozitivă a continuat în primul trimestru din 2025, datele preliminare sugerând o creştere a PIB real de 0,3%.
În prognoza publicată luni, perspectivele de creştere sunt revizuite semnificativ în sens descendent. Acest lucru se datorează în mare parte slăbirii perspectivelor comerciale globale şi incertitudinii sporite în materie de politică comercială, informează Executivul comunitar.
Previziunile de primăvară se bazează pe anumite ipoteze privind tarifele comerciale. În cadrul modelului, s-a presupus că tarifele pentru importurile de mărfuri din SUA din UE şi, practic, pentru toţi ceilalţi parteneri comerciali vor rămâne la 10%, nivelul aplicat la 9 aprilie, cu excepţia tarifelor mai mari pentru oţel, aluminiu şi automobile (25%) şi a scutirilor tarifare pentru anumite produse (farma şi microprocesoare). Tarifele bilaterale dintre SUA şi China au fost considerate a fi mai mici decât cele aplicate la 9 aprilie, dar suficient de ridicate pentru a conduce la o reducere semnificativă a comerţului bilateral cu mărfuri dintre SUA şi China. Ratele tarifare convenite în cele din urmă de China şi SUA la 12 mai s-au dovedit a fi mai mici decât cele presupuse, dar totuşi suficient de ridicate pentru a nu invalida ipoteza unui impact asupra relaţiei comerciale dintre SUA şi China.
Creşterea globală în afara UE este estimată în prezent la 3,2% atât pentru 2025, cât şi pentru 2026, în scădere faţă de rata de 3,6% preconizată în toamna anului 2024. Această revizuire în sens descendent reflectă în mare măsură o perspectivă slăbită atât pentru SUA, cât şi pentru China. Încetinirea comerţului mondial este şi mai accentuată. În consecinţă, se preconizează că exporturile UE vor creşte cu doar 0,7% în acest an, cu o nouă contracţie a exporturilor de bunuri compensată parţial de rezilienţa exporturilor de servicii - întrucât acestea sunt mai puţin afectate de tensiunile comerciale. În 2026, creşterea exporturilor urmează să se accelereze la 2,1%, indică Comisia Europeană.
Incertitudinea, mai mult decât tarifele, afectează cererea internă. După o contracţie de 1,8% a formării brute de capital fix pentru 2024, se preconizează o redresare moderată a investiţiilor. Această tendinţă este mai atenuată decât se preconizase în toamnă, întrucât activitatea globală mai scăzută reduce nevoile de capital. Între timp, reacţia volatilă a pieţei la tensiunile comerciale are un efect de înăsprire asupra condiţiilor de finanţare. În prezent, se preconizează că investiţiile vor creşte cu 1,5% în 2025 şi se vor accelera şi mai mult, ajungând la 2,4% în 2026. Această accelerare este determinată de investiţiile în infrastructură şi în cercetare şi dezvoltare, inclusiv datorită sprijinului din partea Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR) şi a Fondului de coeziune, precum şi de o redresare în domeniul construcţiilor rezidenţiale. În 2026, se preconizează, de asemenea, că investiţiile în echipamente îşi vor redobândi vigoarea.
În ceea ce priveşte consumul privat, se preconizează că avansul va fi uşor mai robust decât se estimase în toamnă, ajungând la 1,5% în 2025 şi la 1,6% în 2026. Acest lucru se datorează în mare măsură ritmului mai alert de creştere din 2024 şi unei pieţe a forţei de muncă încă reziliente, în contextul unor presiuni inflaţioniste în scădere rapidă. Cu toate acestea, economiile ridicate continuă să limiteze dinamica consumului, apreciază Executivul comunitar.
În 2024, creşterea continuă a ocupării forţei de muncă a dus la crearea a 1,7 milioane de noi locuri de muncă în economia UE, atingând astfel un nou record pentru numărul de locuri de muncă din Uniune. În pofida unei creşteri economice modeste, se preconizează că ocuparea forţei de muncă va creşte cu încă 2 milioane de locuri de muncă până la sfârşitul orizontului de prognoză. Se estimează că rata şomajului va scădea la un nou minim istoric de 5,7% în 2026.
După ce a crescut cu 5,3% în 2024, creşterea salariului nominal va încetini în 2025 şi 2026. Lucrătorii vor continua să beneficieze de creşterile salariale reale şi se preconizează, de asemenea, că vor recupera pe deplin puterea de cumpărare pierdută în ultimii ani, care a fost cauzată de creşterea inflaţiei.
Se estimează că procesul dezinflaţionist în curs, care a început la sfârşitul anului 2022, va avansa constant. După ce s-a redus la 2,4% în 2024, se preconizează că inflaţia indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) în zona euro va atinge ţinta BCE de 2% încă din 2025, scăzând şi mai mult în 2026.
Preţurile materiilor prime energetice au scăzut semnificativ începând din toamna anului 2024 şi se preconizează că îşi vor continua traiectoria descendentă. De asemenea, consolidarea monedei euro ar trebui să sporească presiunile dezinflaţioniste.
După ce a scăzut la 3,2% în 2024, se preconizează că deficitul public al UE va creşte la 3,3% în 2025 şi va rămâne la acest nivel în 2026. Se preconizează că ponderea datoriei în PIB va ajunge la 83,2% din PIB în 2025 şi la 84,5% în 2026 la nivelul UE, după patru ani de reducere relativ rapidă, avertizează Comisia Europeană.
Riscurile la adresa perspectivelor sunt înclinate în jos. Fragmentarea în continuare a comerţului mondial ar putea atenua creşterea PIB-ului şi ar putea reaprinde presiunile inflaţioniste. Dezastrele legate de climă sunt, de asemenea, mai frecvente şi rămân o sursă persistentă de risc de evoluţie negativă pentru creştere. În schimb, o detensionare suplimentară a tensiunilor comerciale dintre UE şi SUA sau o expansiune mai rapidă a comerţului UE cu alte ţări, inclusiv prin intermediul unor noi acorduri de liber schimb, ar putea susţine creşterea economică a UE. Creşterea cheltuielilor pentru apărare ar putea avea, de asemenea, o contribuţie pozitivă. Promovarea reformelor pentru stimularea competitivităţii, cum ar fi aprofundarea pieţei unice şi promovarea uniunii economiilor şi investiţiilor, precum şi punerea în aplicare a unei agende ambiţioase de simplificare pot consolida şi mai mult rezilienţa economiei UE, apreciază Executivul comunitar.
Previziunile se bazează pe o serie de ipoteze tehnice privind cursurile de schimb, ratele dobânzilor şi preţurile materiilor prime la data-limită de 25 aprilie. Pentru toate celelalte date primite, inclusiv ipotezele privind politicile guvernamentale, aceste previziuni iau în considerare informaţiile disponibile până la data de 30 aprilie, inclusiv. Cu excepţia cazului în care sunt anunţate şi specificate în detaliu noi politici, proiecţiile presupun că acestea nu se vor modifica.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 213 / 19317 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA, alături de un sindicat de bănci românești și internaționale cu privire la acordarea unei facilități de credit în valoare de aproximativ 173 milioane de dolari firmei Black Sea Oil & Gas. Ce avocați au fost implicați în finanțare
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Real Estate)
Schoenherr, alături de M Core în achiziția Focșani Shopping Centre de la KBC Bank. Markus Piuk (partner) a coordonat echipa
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Drept Societar și Comercial)
Cariere în Drept | De vorbă cu Andra Mălina Stroe, șefă de promoție a generației care și-a finalizat studiile în 2022, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dacă te-ai ridicat la înălțimea sarcinilor în timpul facultății, este imposibil să nu reușești în a avea o carieră de succes. Înveți de la cei mai buni și ești coleg cu cei mai buni”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat stagiar pentru practica de Drept Societar și Comercial
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii de business de astăzi înseamnă atât provocări, cât și oportunități semnificative. Dana Bivol (Partener): ”Alături de ceilalți colegi parteneri am reușit să creăm o firmă cu un brand puternic, recunoscut pentru expertiza sa, atât pe plan local, cât și internațional. Popescu & Asociații oferă un mix ideal de oportunități profesionale, mediu de lucru pozitiv și resurse pentru dezvoltare personală și profesională”
Proiectul eșuat de lobby, prin care liderii Alianței pentru Unirea Românilor ar fi beneficiat de o întâlnire și o ședință foto cu Donald Trump la reședința din Mar-a-Lago (Florida) se lasă cu un proces în SUA. Pretenții de 4,6 mil. USD pentru că șefii partidului AUR nu s-au întâlnit cu înalți oficiali americani, peste Ocean
Rising Stars | Raluca Biță, unul dintre cei mai buni studenți ai generației sale, a ales să profeseze în sfera Dreptului financiar-bancar în echipa Filip & Company: ” Una dintre principalele mele așteptări a fost să găsesc un mediu care să mă stimuleze intelectual și să-mi ofere ocazia de a rezolva probleme complexe și am întâlnit exact asta. Fiecare caz aduce provocări unice, care necesită o combinație de cunoștințe juridice, gândire critică și creativitate în găsirea celor mai bune soluții pentru clienți”
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
Filip & Company asistă NextUp Solutions în procesul de vânzare către Symfonia. Andreea Bănică (counsel): ”Tranzacția confirmă încă o dată că ecosistemul tech românesc este suficient de matur pentru a atrage interesul unor jucători internaționali serioși”
Filip & Company asistă Conversion Marketing, parte a grupului eMAG, la transferul activității Profitshare către 2Performant
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...