ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Comisia Europeană propune înăsprirea regulilor privind exportul de deşeuri în afara UE

17 Noiembrie 2021   |   Agerpres

Legislaţia propusă, care mai are nevoie de aprobarea statelor UE şi a Parlamentului European, face parte din iniţiativele Bruxellesului de a reduce poluarea şi a spori reciclarea unor materiale precum plasticul, textilele şi metalele, conform Pactului Verde european.

 
 
Comisia Europeană a propus miercuri o revizuire a regulamentului UE privind transferurile de deşeuri, astfel încât să fie mai dificil pentru statele membre să-şi expedieze deşeurile către ţările mai sărace din afara blocului comunitar, relatează Reuters şi AFP.
 
Legislaţia propusă, care mai are nevoie de aprobarea statelor UE şi a Parlamentului European, face parte din iniţiativele Bruxellesului de a reduce poluarea şi a spori reciclarea unor materiale precum plasticul, textilele şi metalele, conform Pactului Verde european.
 
Astfel, exporturile deşeurilor către ţările ce nu sunt membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) vor fi permise numai dacă acestea din urmă acceptă să le primească şi ''sunt în măsură să le gestioneze durabil''. Cât despre exporturile deşeurilor către ţările membre ale OCDE - circa 10 în afara UE -, acestea vor putea fi suspendate dacă acele deşeuri sunt susceptibile să provoace probleme de mediu.
 
De asemenea, companiile europene exportatoare vor trebui să se asigure că instalaţiile de la destinaţie sunt supuse unui audit independent care să ateste că pot gestiona aceste deşeuri cu un impact minim asupra mediului.
 
UE a exportat anul trecut circa 33 de milioane de tone de deşeuri şi a importat la rândul ei circa 16 milioane. China, care a fost mult timp una dintre principalele destinaţii ale acestor exporturi, a creat o criză pe piaţa mondială a reciclării după ce începând din ianuarie 2018 nu a mai acceptat deşeuri din străinătate, interzicând progresiv importurile de plastic, metale, textile, rebuturi de oţel etc.
 
Sufocate la rândul lor de importurile de deşeuri, mai multe ţări din sud-estul Asiei au imitat modelul Chinei şi au reexpediat către ţările occidentale sute de containere cu deşeuri considerate neconforme sau periculoase.
 
În acest context, proiectul Comisiei Europene are în vedere ''simplificarea considerabilă a procedurilor pentru facilitarea reinserţiei deşeurilor în economia circulară'' în cadrul UE.
 
Bruxellesul propune astfel ''digitalizarea completă a tuturor procedurilor pentru transferul deşeurilor între statele membre'' ale UE şi proceduri accelerate pentru transportul către infrastructuri de reciclare ''certificate''.
 
O ''clasificare armonizată'' a deşeurilor ar trebui să pună capăt fragmentării pieţei europene, unde interpretările şi procedurile diferite de o ţară la alta complică transferurile transfrontaliere.
 
În fine, Comisia Europeană propune consolidarea combaterii traficului ilegal cu deşeuri europene, a cărui valoare anuală este estimată la circa 9,5 miliarde de euro, permiţând agenţiei europene anti-fraudă OLAF să participe la investigaţiile naţionale şi consolidând sancţiunile.
 
''Obiectivul este ca UE să-şi asume o responsabilitate mai mare pentru deşeurile pe care le produce. Ceea ce nu se întâmplă în prezent şi aceasta trebuie să se schimbe'', a declarat comisarul european pentru mediu, Virginijus Sinkevicius. ''Gândiţi-vă doar la toate gunoaiele din plastic ce rezultă din proasta gestionare a deşeurilor'', a exemplificat el.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 13934 / 21245
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Schoenherr asistă Enterprise Investors în investiția în 18GYM. Mădălina Neagu (Partner) a coordonat echipa
INTERVIURI ESENȚIALE | De vorbă cu Ioana Gelepu, fondatoarea cabinetului “Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement”, despre succesul unei construcții născute din pasiune și despre rafinamentul unui „atelier de lux” dedicat spețelor complexe: “Acum 3 ani a fost un vis, între timp a devenit certitudine: artizanat în domeniul litigiilor este ceea ce vreau să fac toată viața”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...