ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Compania TPF Inginerie a câştigat contractul de supervizare pe A8 montan

03 Septembrie 2025   |   Agerpres

Durata contractului este de 118 luni şi include 14 luni etapa de proiectare, 40 de luni execuţie şi 60 de luni perioada de garanţie, în condiţiile în care etapa de proiectare a început la data de 30 iunie 2025.

 
 
Compania TPF Inginerie a câştigat contractul pentru supervizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie pentru lotul 2A Ditrău-Grinţieş al Autostrăzii Unirii (A8), cu oferta de 49 milioane de lei.

"Compania Naţională de Investiţii Rutiere a atribuit, astăzi, firmei TPF Inginerie SRL contractul pentru supervizarea lucrărilor de proiectare şi execuţie pentru lotul 2A Ditrău - Grinţieş al Autostrăzii Unirii (A8). TPF Inginerie SRL a fost desemnată câştigătoare pentru o ofertă de 49 milioane de lei (fără TVA), iar contractul poate fi semnat dacă în termen de 10 zile nu se depun contestaţii", a informat, miercuri, CNIR, într-un comunicat.


Durata contractului este de 118 luni şi include 14 luni etapa de proiectare, 40 de luni execuţie şi 60 de luni perioada de garanţie, în condiţiile în care etapa de proiectare a început la data de 30 iunie 2025.

Finanţarea contractului este asigurată din fonduri europene, Programul Transport 2021-2027.

Lotul 2A Ditrău-Grinţieş reprezintă un proiect cu o complexitate tehnică ridicată, incluzând 19 tuneluri şi 63 de poduri şi viaducte, iar lungimea totală a lucrărilor de artă este de 21 kilometri, 57% din lungimea întregului lot.

"Rolul supervizorului este unul deosebit de important, pentru ca va monitoriza progresul lucrărilor, conformitatea acestora, calitatea materialelor şi a echipamentelor folosite, dar şi performanţa echipei de execuţie. Mai mult decât atât, va supraveghea şantierul prin intermediul diriginţilor atestaţi, va efectua un control calitativ şi cantitativ regulat, corelat cu structura programului de lucrări. Echipa CNIR va urmări îndeaproape implementarea acestui contract de consultanţă şi vrem ca acesta să fie un exemplu de bună practică pentru ceea ce înseamnă serviciile de supervizare. Ne dorim ca prestatorul să acţioneze cu maxim profesionalism şi să fie conştient de complexitatea ridicată a sectorului Ditrău - Grinţieş, care necesită competenţe suplimentare şi abordări multidisciplinare pentru a fi finalizat cu succes", a declarat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu, citat în comunicat.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10 / 19833
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
Lexology Energy Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care s-au remarcat într-o practică devenită, în ultimii ani, un adevărat laborator de inovație juridică: ZRVP, CMS, TZA și NNDKP au o amprentă bine conturată în Oil & Gas. NNDKP strălucește și în Power & Electricity, unde se remarcă și Kinstellar, dar și în Renewables
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...