
Constanţa: Investiţii de sute de milioane de euro, cu fonduri europene, în porturile maritime
08 Decembrie 2021
AGERPRESCNAPM SA Constanţa este implicată, în prezent, în atragerea de fonduri europene în valoare totală de 400 milioane euro prin Programul Operaţional Infrastructura Mare, Program Operaţional Transport 2021-2027 şi CEF Transport 2021.
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime (CNAPM) Constanţa a finalizat în acest an sau are în curs de implementare mai multe proiecte cu fonduri europene, în valoare totală de aproape 100 milioane de euro, compania fiind implicată în prezent în atragerea pentru investiţii a altor 400 milioane de euro, a informat, miercuri, conducerea CNAPM.
Potrivit directorului general al CNAPM, Florin Goidea, extinderea la patru benzi a drumului dintre Poarta 10 bis - Poarta 10 este un proiect în valoare de 10,6 milioane euro fără TVA, pentru care a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor, perioada de implementare fiind de 24 de luni.
"Se vor construi un drum cu 4 benzi de circulaţie cu o lungime de 982 metri, în incinta portului, un sens giratoriu adaptat la un trafic semnificativ de vehicule lungi cu remorci sau semiremorci şi două bretele de acces ce vor reprezenta punctul de conexiune pe fiecare sens de circulaţie de acces intrare sau ieşire pe la Poarta 10 bis", a spus Goidea, într-o conferinţă de presă.
Potrivit directorului general al CNAPM, Florin Goidea, extinderea la patru benzi a drumului dintre Poarta 10 bis - Poarta 10 este un proiect în valoare de 10,6 milioane euro fără TVA, pentru care a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor, perioada de implementare fiind de 24 de luni.
"Se vor construi un drum cu 4 benzi de circulaţie cu o lungime de 982 metri, în incinta portului, un sens giratoriu adaptat la un trafic semnificativ de vehicule lungi cu remorci sau semiremorci şi două bretele de acces ce vor reprezenta punctul de conexiune pe fiecare sens de circulaţie de acces intrare sau ieşire pe la Poarta 10 bis", a spus Goidea, într-o conferinţă de presă.
Conform acestuia, un alt proiect în implementare din fonduri europene se referă la modernizarea infrastructurii de distribuţie a energiei electrice în Portul Constanţa, prin înlocuirea a 75% din toată reţeaua electrică, construirea unei noi staţii de transformare, instalarea unui nou sistem SCADA de gestionare a alimentării cu electricitate, conectat la Portul de Nord, Portul Fluvial şi Portul de Sud. Valoarea totală estimată a proiectului este de 21 milioane euro fără TVA, iar durată de execuţie, de 36 de luni.
"PROTECT - CEF Transport - Infrastructura pentru operaţiuni sigure şi pentru protecţia mediului în Portul Constanţa - PROTECT" este un alt proiect, cu termenul de finalizare estimat - 2021.
"Modernizarea sistemului de semnalizare din bazinele portuare şi de pe calea navigabilă - 1,3 milioane de euro a fost finalizată. Achiziţionarea şi punerea în funcţiune a unei nave tehnice - 2,5 milioane euro, finalizată, nava Nereus a intrat deja în exploatare. Infrastructura acostare nave tehnice şi amenajare platformă (echipamente + utilităţi) pentru servicii conexe navelor tehnice - 10,4 milioane euro. La sfârşitul lunii martie au început lucrările la construirea noului cheu de acostare. Lucrările de infrastructură au fost finalizate, se derulează procedura pentru lucrările la suprastructură", a menţionat reprezentantul CNAPM.
El a mai spus că au fost finalizate recent modernizarea Danei 80, specializată într-o zonă cu adâncimi mari, proiect de aproape 14,5 milioane lei (fără TVA), precum şi modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea creşterii adâncimilor şenalelor şi bazinelor dar şi a siguranţei navigaţiei în Portul Constanţa, valoarea contractului fiind de circa 142 milioane lei, fără TVA.
CNAPM SA Constanţa este implicată, în prezent, în atragerea de fonduri europene în valoare totală de 400 milioane euro prin Programul Operaţional Infrastructura Mare, Program Operaţional Transport 2021-2027 şi CEF Transport 2021.
"Sunt în stadiu de pregătire pentru a fi depuse, prin Programul Operaţional Infrastructura Mare, următoarele proiecte, cu o valoare totală de 60 milioane euro (fără TVA): extinderea la 4 benzi a drumului dintre Poarta 7 şi joncţiunea cu obiectivul 'Pod rutier CDMN' cu drumul care realizează legătura între poarta 9 şi poarta 8 spre zona de Nord a Portului Constanţa; extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi canalizare - etapa 1; extinderea cheurilor danelor 10 şi 12 din Zona Midia, inclusiv consolidări în spatele cheurilor", a informat Florin Goidea.
Conform acestuia, în pregătire mai sunt proiecte privind reabilitarea, modernizarea şi extinderea infrastructurii rutiere şi de acces în Portul Constanţa şi zona Midia; efectuarea de dragaje în porturile Constanţa, Mangalia şi zona Midia; modernizarea infrastructurii de distribuţie a energiei electrice în Portul Constanţa - etapa II; extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi canalizare - etapa 2; dezvoltarea capacităţii feroviare în sectorul fluvio-maritim al Portului Constanţa - etapa II; realizarea de cheuri şi sistematizarea teritoriului aferent în zona Midia; proiecte identificate ca urmare a revizuirii Master Planului Portului Constanţa.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 12467 / 19993 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...