ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

DEER a semnat un contract de finanţare de 98 mil. lei pentru modernizarea sistemului de teleconducere şi implementarea ADMS

01 Aprilie 2026   |   Agerpres

Conform unui comunicat al companiei, contractul a fost semnat în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă - Prioritatea 4 - Acţiunea 4.5 "Sisteme şi reţele inteligente de energie".

 
 
Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER) a semnat marţi un contract de finanţare din fonduri europene, în valoare totală de aproximativ 97,9 milioane lei, pentru implementarea proiectului "Modernizare sistem teleconducere DEER. Implementare sistem ADMS".

Conform unui comunicat al companiei, contractul a fost semnat în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă - Prioritatea 4 - Acţiunea 4.5 "Sisteme şi reţele inteligente de energie".

Proiectul reprezintă o investiţie strategică ce vizează modernizarea sistemelor de operare a reţelei de distribuţie a energiei electrice prin implementarea unei soluţii avansate de tip ADMS (Advanced Distribution Management System), la nivelul întregii arii de responsabilitate a companiei, respectiv în cele 18 judeţe în care DEER asigură servicii de distribuţie.


Prin această investiţie, DEER va moderniza şi extinde funcţionalităţile sistemului SCADA, contribuind la creşterea vizibilităţii şi controlului asupra reţelei, precum şi la îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite utilizatorilor.

Implementarea sistemului ADMS aduce beneficii semnificative în contextul tranziţiei energetice, facilitând integrarea crescută a surselor regenerabile de energie, precum energia solară şi eoliană, în reţeaua de distribuţie. Totodată, sistemul permite o gestionare mai eficientă a variabilităţii producţiei din surse regenerabile, optimizarea fluxurilor de energie şi creşterea capacităţii reţelei de a prelua noi producători.

"Acest proiect reprezintă un pas esenţial în procesul de digitalizare a reţelei de distribuţie şi în transformarea acesteia într-o infrastructură inteligentă, capabilă să răspundă provocărilor tranziţiei energetice. Prin implementarea sistemului ADMS, creştem semnificativ capacitatea de monitorizare şi control a reţelei, îmbunătăţim calitatea serviciilor oferite utilizatorilor şi susţinem integrarea surselor regenerabile. Investiţiile în tehnologie, alături de competenţa echipei noastre, sunt fundamentale pentru a construi un sistem energetic modern, sigur şi sustenabil", a declarat directorul general al companiei, Mihaela Rodica Suciu, citată în comunicat.

Proiectul contribuie, de asemenea, la creşterea eficienţei energetice şi la reducerea emisiilor de carbon, susţinând obiectivele naţionale şi europene privind decarbonizarea sectorului energetic.

Valoarea finanţării nerambursabile este compusă din 83,211 milioane lei din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi 14,684 milioane lei din bugetul naţional, prin Programul Dezvoltare Durabilă.

"Semnarea acestui contract reprezintă un pas esenţial în procesul de digitalizare şi modernizare a reţelei de distribuţie, contribuind la creşterea fiabilităţii infrastructurii şi la furnizarea unor servicii mai eficiente, sigure şi adaptate cerinţelor viitoare ale utilizatorilor", se subliniază în comunicat.

Distribuţie Energie Electrică România, parte a Grupului Electrica, este cel mai important operator naţional de distribuţie a energiei electrice, care acoperă 18 judeţe, reprezentând 40,7% din teritoriul României (97.196 kmp). Cu o tradiţie de peste 120 de ani, DEER oferă servicii pentru 4 milioane de utilizatori, prin intermediul unei reţele de distribuţie a energiei electrice de peste 200.000 km.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 79 / 21483
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Schoenherr asistă Renalfa în achiziția centralei fotovoltaice Horia 2. Echipa, coordonată de Monica Cojocaru (Partner)
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...