
Deficitul bugetar urcă la 9,1% din PIB la rectificare
18 Noiembrie 2020
Agerpres"Ministerul Finanţelor Publice propune o rectificare bugetară cu un deficit de 9,1% din Produsul Intern Brut şi o contracţie economică de 4,2%", a anunţat Cîţu miercuri într-o conferinţă de presă.
Deficitul bugetar va urca la 9,1% din Produsul Intern Brut la rectificarea bugetară care va fi adoptată în perioada următoare, potrivit ministrului Finanţelor, Florin Cîţu.
"Bazat pe execuţia pe care am văzut-o până acum, Ministerul Finanţelor Publice propune o rectificare bugetară, pentru anul 2020, cu un deficit bugetar de 9,1% din Produsul Intern Brut, respectiv 96 de miliarde de lei, construit pe o contracţie economică de 4,2% pentru acest an. La începutul anului era în buget o estimare a creşterii de 4,2%, acum ne aflăm la o contracţie de 4,2%. Este o diferenţă de 8 procente care se vede bineînţeles şi în deficit, care se majorează cu 5 miliarde de lei", a anunţat Cîţu miercuri, într-o conferinţă de presă.
Potrivit ministrului Finanţelor, majorarea deficitului este generată, în principal, de neîncasarea unei sume de 4,2 miliarde de lei în ultima parte a anului ca urmare a deciziei de eşalonare a datoriilor pe care companiile le-au acumulat din martie până în octombrie 2020.
"Neîncasarea vine din decizia ca aceia care au acumulat datorii în perioada de la începutul stării de urgenţă până în 25 octombrie să poată reeşalona pe următoarele 12 luni. Estimăm că în urma acestor decizii nu vom încasa aceşti bani, dar sunt bani care rămân la companii, sunt bani care rămân în economie", a explicat şeful de la Finanţe.
Referitor la cea de-a treia rectificare din acest an, ministrul Cîţu a precizat că vor creşte cheltuielile bugetului general consolidat şi a enumerat printre priorităţi sănătatea, asistenţa socială, educaţia şi investiţiile.
Potrivit datelor prezentate de ministrul Finanţelor, Bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale şi de Sănătate se va suplimenta cu suma de 1,1 miliarde de lei, iar la Ministerul Dezvoltării sumele alocate în plus sunt de un miliard de lei, pentru facturi în Programul Naţional de Dezvoltare Locală. De asemenea, va fi alocată o sumă de 1,1 miliarde de lei pentru subvenţii în agricultură din fonduri externe nerambursabile şi o alta de 160 milioane de lei pentru despăgubirea producătorilor agricoli din sectorul vegetal afectat de secetă. Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului va fi suplimentat cu 1,2 miliarde de lei.
Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat se suplimentează cu circa 1,8 miliarde de lei pentru acoperirea sumelor necesare recalculării pensiilor şi a măsurilor active aprobate pentru combaterea efectelor negative create de pandemia Covid 19 (şomaj tehnic, măsura prin care se plăteşte 41,5% din salariul brut al angajatului şi munca flexibilă).
Veniturile bugetului consolidat sunt estimate, la finalul acestui an, la aproximativ 337 miliarde de lei, respectiv 32,2% din PIB, din care 298 miliarde de lei sau 28,4% din PIB din economie şi 32 miliarde de lei din fonduri nerambursabile.
"Atât veniturile bugetului general consolidat cât şi cele din economie sunt mai mari decât veniturile bugetului de anul trecut. În perioada de criză, în care economia are o contracţie de 4,2%, am reuşit încasări şi estimăm pentru finalul anului venituri bugetare mai mari decât anul trecut într-o perioadă în care economia creştea. Am fost foarte atenţi pentru a ne plăti facturile la timp în tot acest an", a subliniat Florin Cîţu.
Ministrul a menţionat că investiţiile sunt estimate la 55 de miliarde de lei în acest an.
"Rectificarea bugetară o facem pentru a ne asigura că sănătatea, asistenţa socială, educaţia au banii necesari pentru finalul acestui an şi are rolul de a asigura finanţarea pentru continuarea investiţiilor care în acest an sunt estimate la 55 de miliarde de lei, cea mai mare sumă investită la buget în ultimii 10 ani. După 10 luni de zile, investiţiile sunt la 35,4 miliarde de lei, mai mult decât s-a investit în tot anul în 2016, în 2017 sau chiar în 2018. Pentru această rectificare avem luată în calcul o scădere a economiei de 4,2 puncte procentuale. Cam toate instituţiile internaţionale şi-au îmbunătăţit estimările pentru creşterea economică în 2020, care veneau de la minus 6%, minus 9%, către această cifră de minus 4,2%, minus 4,3% din PIB. Am început anul cu un deficit de 3,6% din PIB, dar cu o creştere economică de 4,2%. În martie am avut prima rectificare generată de pandemie, cu un deficit bugetar de 6,7% din PIB. Ţinând cont de execuţia bugetară am făcut o altă rectificare unde deficitul bugetar a fost crescut la 8,6% din PIB", a mai arătat sursa citată.
Potrivit acestuia, anul viitor deficitul bugetar va scădea la 7% din PIB.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 16315 / 19774 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum reușește Băncilă, Diaconu și Asociații să transforme stagiile de practică într-o rampă reală spre avocatura de business: selecție riguroasă, mentorat „buddy” și oportunități concrete de carieră pentru studenții motivați | Miruna Coderie, Avocat: “Este o oportunitate reală de dezvoltare, care poate marca începutul unei cariere solide în domeniul juridic”
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...