Doar 8% dintre angajații din România cu venituri ridicate consideră economisirea o prioritate (studiu)
22 Ianuarie 2025 Agerpres
Peste jumătate (52%) dintre tinerii cu vârste între 18 și 25 de ani acordă prioritate cheltuielilor pentru divertisment și activități recreative.
Angajații din România nu pun accent pe educația financiară, în condițiile în care doar 8% dintre persoanele cu venituri ridicate, de peste 10.000 de lei/lună, consideră economisirea o prioritate, în timp ce patru din zece români spun că utilizează până la 90% din venitul lunar, este concluzia unui studiu publicat, miercuri, de Centrul de Formare APSAP.
Conform cercetării, 60% dintre angajații români afirmă că sunt moderat mulțumiți de modul în care își administrează cheltuielile, iar 42% declară că aleg mai des să cheltuiască pe nevoi decât pe dorințe atunci când trebuie să aleagă.
Totodată, patru din zece români folosesc până la 90% din venitul lunar, în timp ce 17% peste 90% din acesta. Atunci când nu au bani, 74% dintre respondenți spun că renunță la unele cheltuieli, aproape 22% folosesc economiile sau un card de credit, iar 4% împrumută bani, notează studiul de specialitate.
Conform cercetării, 60% dintre angajații români afirmă că sunt moderat mulțumiți de modul în care își administrează cheltuielile, iar 42% declară că aleg mai des să cheltuiască pe nevoi decât pe dorințe atunci când trebuie să aleagă.
Totodată, patru din zece români folosesc până la 90% din venitul lunar, în timp ce 17% peste 90% din acesta. Atunci când nu au bani, 74% dintre respondenți spun că renunță la unele cheltuieli, aproape 22% folosesc economiile sau un card de credit, iar 4% împrumută bani, notează studiul de specialitate.
În ceea ce privește investițiile, aproape două treimi (63%) dintre respondenți menționează că nu au investit niciodată în vreun instrument financiar, cum ar fi investiții pe piața de capital, fonduri mutuale, criptomonede sau imobiliare.
Potrivit sursei citate, peste 36% dintre cei chestionați își monitorizează cheltuielile săptămânal, timp în care 13% nu le monitorizează deloc. De asemenea, peste 71% dintre bărbați au declarat că își urmăresc cheltuielile zilnic sau săptămânal, comparativ cu 57% dintre femei.
Pe tipuri de cheltuieli, bărbații cheltuiesc cel mai mult pe divertisment și îmbrăcăminte, iar femeile plătesc sume mai mari atunci când vine vorba de educație, sănătate și animale. În plus, femeile sunt mai predispuse să fie atrase de promoții și oferte (11% dintre acestea au indicat acest lucru), comparativ cu doar 5,5% dintre bărbați.
La capitolul prioritizare a cheltuielilor, aceasta diferă în funcție de vârstă. Astfel, pentru persoanele de peste 60 de ani, sănătatea reprezintă principala preocupare financiară, evidențiind un impact semnificativ atât emoțional, cât și economic.
Concluziile studiului relevă faptul că 83% dintre aceste persoane sunt nevoite să aloce sume considerabile pentru îngrijirea sănătății, incluzând tratamente medicale, controale periodice și transport în scop medical.
În același timp, peste jumătate (52%) dintre tinerii cu vârste între 18 și 25 de ani acordă prioritate cheltuielilor pentru divertisment și activități recreative. Comparativ, tinerii alocă semnificativ mai puține resurse financiare pentru sănătate, doar 38% dintre cei cu vârste între 18 și 25 de ani declarând interes pentru acest tip de cheltuieli.
Referitor la nivelul de studii, datele arată că 80% dintre respondenții din mediul rural cu venituri sub 2.000 de lei au doar liceul finalizat, comparativ cu 11% dintre cei din mediul urban care se află în aceeași categorie de venituri.
Studiul privind gestionarea resurselor financiare de către salariații din România a fost realizat pe un eșantion de 1.529 de angajați din mediul urban și mediul rural și dezvăluie modul în care românii își administrează resursele financiare, obiceiurile oamenilor legate de economisire, investiții, datoriile personale și prioritățile financiare, oferind o imagine detaliată asupra comportamentului financiar al acestora.
Înființat în 2014, Centrul de Formare APSAP este o organizație neguvernamentală din România, specializată în furnizarea de programe de formare profesională pentru sectorul public și privat
Cursurile oferite de APSAP sunt diverse și acoperă domenii precum: resursele umane, protecția datelor, competențele digitale, marketingul digital și social media, public speaking, competențele antreprenoriale, managementul de proiect și multe altele. Toate programele sunt acreditate de Ministerul Muncii și Ministerul Educației.
În ultimii patru ani, APSAP a organizat peste 3.000 de programe de formare și conferințe naționale, cu peste 100.000 de participanți, printre care funcționari publici, personal contractual, demnitari și alte categorii profesionale din întreaga țară.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2364 / 20684 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





