ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Europarlamentarul Vincze Lorant solicită o strategie dedicată a UE pentru eradicarea traficului de persoane

09 Februarie 2021   |   Agerpres

Eurodeputatul a arătat că Parlamentul European a dezbătut, luni seara, raportul privind problematica traficului de persoane, ce are ca scop evaluarea punerii în aplicare a Directivei 2011/36/UE în ceea ce priveşte stabilirea unor norme minime privind definirea infracţiunilor şi a sancţiunilor în domeniu, punând accentul pe migraţie şi pe perspectiva de gen.

 
 
Europarlamentarul Vincze Lorant a solicitat, în calitate de raportor al Partidului Popular European (PPE) pe problematica traficului de persoane, elaborarea unei strategii la nivel european pentru eradicarea acestui fenomen, arătând că România, Ungaria şi Bulgaria conduc în statisticile privind victimele minore.
 
"Potrivit Comisiei Europene, 75% dintre copiii victime ai traficului de persoane sunt cetăţeni ai UE. Ţările de origine prezintă o distribuţie inegală. Ţările Europei Centrale şi de Est, România, Ungaria şi Bulgaria conduc statisticile. Acestea sunt cifre, dar există fiinţe umane în spatele lor. Ţările de origine şi de destinaţie îşi au partea şi responsabilitatea în aceste infracţiuni. (...) Proporţia femeilor şi copiilor romi în rândul victimelor a fost de câteva ori mai mare decât cea a populaţiei generale. Cu toate acestea, încă nu există măsuri specifice pentru prevenirea traficului prin strategiile naţionale de integrare a romilor (...) Zonele subraportate şi subinvestigate, cum ar fi exploatarea forţei de muncă, necesită, de asemenea, o atenţie specială. În sectorul agricol de exemplu. Potrivit Europol, infractorii obligă victimele cu calificare scăzută din ţările mai sărace să lucreze ore lungi pentru un salariu mic într-o altă ţară. Ei exploatează victimele şi de multe ori nici măcar nu le plătesc, şi nu îi lasă să plece acasă. În numele Grupului PPE, sper cu tărie că astfel de îngrijorări vor fi preluate de Comisia Europeană într-o strategie dedicată a UE pentru eradicarea traficului de persoane fără alte întârzieri", a declarat Vincze Lorant în timpul dezbaterii raportului, potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, AGERPRES.
 
Eurodeputatul a arătat că Parlamentul European a dezbătut, luni seara, raportul privind problematica traficului de persoane, ce are ca scop evaluarea punerii în aplicare a Directivei 2011/36/UE în ceea ce priveşte stabilirea unor norme minime privind definirea infracţiunilor şi a sancţiunilor în domeniu, punând accentul pe migraţie şi pe perspectiva de gen.
 
"Raportul se referă la măsurile juridice de transpunere la nivelul statelor membre (SM), la implementarea practică a directivei în statele membre, la evoluţiile pozitive şi la provocările întâmpinate. În calitate de raportor al PPE pe această temă, europarlamentarul UDMR Vincze Lorant în cadrul dezbaterilor, a arătat că statele sursă cât şi cele pe teritoriul cărora se comit infracţiunile ulterior îşi au partea lor de responsabilitate. Deputatul UDMR a solicitat introducerea în documentul aflat în dezbaterea Parlamentului a două articole deosebit de importante cu privire la problematica cetăţenilor de etnie romă, întrucât traficul are rădăcini socio-economice profunde şi este legat de situaţia grupurilor vulnerabile sau marginalizate, romii mai ales", se precizează în comunicat.
 
Conform aceleiaşi surse, eurodeputatul a subliniat importanţa monitorizării domeniilor în care sunt folosite victimele traficului de persoane şi a solicitat o strategie dedicată a UE pentru combaterea acestui flagel.
 
"Directiva trebuia să fie transpusă în legislaţia naţională până la 6 aprilie 2013, iar Comisia a raportat Parlamentului şi Consiliului, înainte de 6 aprilie 2015, nivelul de respectare a directivei de către statele membre. În plus, Comisia a publicat primul său raport periodic privind progresele realizate în combaterea traficului de persoane, în conformitate cu articolul 20 din directivă, în 2016. Al doilea raport a fost în decembrie 2018, iar al treilea raport a fost publicat în octombrie 2020. Din aceste rapoarte şi din rapoartele altor actori importanţi reiese clar că, la aproape zece ani de la adoptarea directivei, există încă anumite obstacole în calea punerii sale depline în aplicare. Raportul privind punerea în aplicare urmăreşte să identifice şi să evidenţieze aceste obstacole, precum şi să ofere recomandări specifice Comisiei, statelor membre şi altor actori importanţi implicaţi cu privire la modul în care practicile pot fi cel mai eficient aliniate pentru a surmonta impedimentele care afectează implementarea deplină şi eficientă a directivei", a arătat Vincze.
 
În aceste condiţii, susţine europarlamentarul, se recomandă Comisiei revizuirea Directivei privind combaterea traficului de persoane, pentru a îmbunătăţi măsurile de prevenire, combatere şi urmărire penală a tuturor formelor de trafic şi pentru a se asigura că statele membre incriminează explicit utilizarea în cunoştinţă de cauză a tuturor serviciilor furnizate de victimele traficului de persoane care implică exploatarea.
 
De asemenea, se solicită Comisiei să publice, fără întârziere, o strategie precisă şi specifică a UE în vederea eradicării traficului de persoane, tratându-l ca o prioritate şi utilizând un cadru juridic şi de politică cuprinzător, axat pe gen şi pe copii şi centrat pe victime.
 
Potrivit europarlamentarului Vincze Lorant, votul final asupra raportului se va da miercuri seara, în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului European de la Strasbourg. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15859 / 20048
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații, la finalizarea proiectului în care a asistat Vodafone România la achiziția Telekom România Mobile Communications: O tranzacție de durată, sofisticată, care a necesitat multă dedicare, pricepere și inspirație
Filip & Company asistă DIGI Romania la achiziția unei părți din Telekom România Mobile Communications | Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner)
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Lexology Competition Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care modelează practica de concurență pe piața locală: Cătălin Suliman (Filip & Company) și Georgiana Bădescu (Schoenherr), printre avocații considerați Thought Leaders. Manuela Guia (GNP Guia Naghi & Partners), Georgeta Dinu (NNDKP), Andreea Oprișan și Raluca Vasilache (Țuca Zbârcea & Asociații), în nucleul de forță al practicii pe piața locală
KPMG Legal - Toncescu și Asociații îl recrutează pe Alexandru Slujitoru de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener. Ramona Jurubiță, reconfirmată pentru al treilea mandat în funcția de Country Managing Partner al KPMG în România și Moldova
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
Decizie ÎCCJ: O victorie fiscală de referință în materia cheltuielilor intra-grup internațional și a reciclării deșeurilor de ambalaje, obținută de avocații Mușat & Asociații | Echipă interdisciplinară, coordonată de partenerii Angela Porumb și Răzvan Graure
Avocații PNSA au stat alături de compania locală Bit Soft în tranzacția prin care grupul canadian Volaris a intrat pe piața românească a tehnologiei pentru ospitalitate. Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...