ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Exim Banca Românească acordă credite în cadrul programului IMM Plus

30 Aprilie 2024   |   BizLawyer

Finanţările pot fi accesate cu garanţii de stat care acoperă în proporţie de maximum 90% creditele acordate, comisioanele aferente garanţiilor fiind subvenţionate de stat pe toată perioada creditului.

 
 
Exim Banca Românească continuă să acorde şi în acest an credite în cadrul programului IMM Plus, valoarea maximă a unei finanţări fiind de 5 milioane de lei, pentru linii de credit destinate capitalului de lucru, şi de 10 milioane de lei pentru credite de investiţii, potrivit unui comunicat al băncii.

În context, valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul programului nu poate depăşi 10 milioane de lei, respectiv 5 milioane de lei pentru beneficiarii din domeniul agriculturii primare, acvaculturii şi pisciculturii.

Durata maximă a finanţării este de 72 luni - în cazul creditelor de investiţii, respectiv de 36 luni la credit/linie de credit pentru capital de lucru.


Finanţările pot fi accesate cu garanţii de stat care acoperă în proporţie de maximum 90% creditele acordate, comisioanele aferente garanţiilor fiind subvenţionate de stat pe toată perioada creditului.

De asemenea, dobânda este subvenţionată pentru primele 12 luni (cu excepţia beneficiarilor componentei Agro Plus), iar costurile pentru toate componentele sunt: ROBOR 3M + 1,9 % în cazul creditelor pentru capital de lucru, şi ROBOR 3M + 1,5% în ceea ce priveşte creditele de investiţii.

Conform instituţiei bancare, programul se va derula până la 30 iunie 2024, iar solicitările se pot depune pentru una dintre componente: IMM Plus, Agro Plus, IMM Prod Plus, Construct Plus, Innovation Plus, Rural Plus.

Exim Banca Românească este o bancă universală 100% românească, aflată în top 10 cele mai mari instituţii de credit în funcţie de active. Banca operează o reţea naţională de distribuţie de 83 de sucursale şi 26 de Centre de Afaceri, acestea din urmă fiind dedicate exclusiv companiilor, reţea care îi permite să fie aproape de clientela de retail şi corporate şi să implementeze diverse programe de dezvoltare româneşti şi europene.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3416 / 20237
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Microfruits SA în achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni emise de Armătura SA, cu o echipă coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) | Proiectul a presupus o analiză juridică amplă și o coordonare atentă între toate părțile implicate
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Practica de Banking & Finance de la Bondoc & Asociații rămâne calibrată pe proiecte de mare anvergură, execuție la standarde internaționale și expunere transfrontalieră constantă | De vorbă cu partenerele Simona Petrișor și Diana Ispas despre tendințe, tipuri de finanțări, structuri inovatoare și provocările anului din acest sector. Portofoliul de proiecte îmbină ”verdele”, infrastructura și consolidarea bancară, repere clare ale unui an încărcat
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
CMS, implicată în proiectul câștigător al premiului „Investiția Anului” în cadrul SEE Property Forum Awards 2025 pentru al doilea an consecutiv
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...