ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM a consemnat un profit net în creştere cu 7% după primul trimestru

18 Mai 2022   |   Agerpres

Potrivit unui comunicat al FNGCIMM, transmis miercuri AGERPRES, pentru primul trimestru al anului 2022 se constată menţinerea interesului antreprenorilor în accesarea finanţărilor cu componente de ajutor de stat derulate de FNGCIMM, rezultatele activităţii de garantare generând venituri din comisioane în valoare de 32,872 milioane lei.

 
 
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii a înregistrat un profit net de 34,554 milioane lei, la sfârşitul trimestrului I 2022, în creştere cu 36% faţă de prevederile bugetare şi cu 7% faţă de profitul net înregistrat în perioada similară a anului precedent.
 
Potrivit unui comunicat al FNGCIMM, transmis miercuri AGERPRES, pentru primul trimestru al anului 2022 se constată menţinerea interesului antreprenorilor în accesarea finanţărilor cu componente de ajutor de stat derulate de FNGCIMM, rezultatele activităţii de garantare generând venituri din comisioane în valoare de 32,872 milioane lei.
 
"Structura veniturilor din comisioane arată că 84% din valoarea totală a rezultat din implementarea programele guvernamentale, în principal IMM Invest şi Noua Casă, urmate de veniturile din comisioane realizate prin derularea schemelor de garantare pe baza surselor în administrare primite de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care s-au situat la nivelul de 2.939 mii lei (9% în total venituri), în timp ce veniturile din activitatea de garantare din surse proprii FNGCIMM au înregistrat o valoare a comisioanelor de 2.373 mii lei, reprezentând circa 7% din volumul total al comisioanelor încasate", se precizează în comunicat.
 
Pe de altă parte, reprezentanţii Fondului au explicat că evoluţia favorabilă a profitului net la 31 martie 2022 se datorează şi unor factori precum creşterea veniturilor din exploatare la un nivel de 43,696 milioane lei, scăderea cu 25% a cheltuielilor din exploatare comparativ cu ţinta bugetară transpusă într-o economie de 3,4 milioane lei, precum şi menţinerii la un nivel scăzut a raportului cheltuieli/venituri, în valoarea procentuală de circa 23%.
 
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii -FNGCIMM SA-IFN- este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.
 
Directorul general al FNGCIMM ocupă şi funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Europene a Instituţiilor de Garantare-AECM.
 
FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.
 
FNGCIMM SA - IFN colaborează cu 27 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. Garanţia FNGCIMM SA - IFN este cea mai lichidă garanţie, plătibilă în maxim 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, faţă de minim 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10406 / 19890
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
bpv Grigorescu Ștefănică: tranzacțiile strategice și consolidările sectoriale definesc piața de fuziuni și achiziții | 2025 aduce structuri inovatoare, distressed M&A și o redefinire a noțiunii de succes, într-o piață în care avocații devin arhitecții echilibrului între reglementări stricte și interesele investitorilor. Cătălin Grigorescu (managing partner): „Succesul în tranzacții nu se mai măsoară doar în valoare, ci în capacitatea de a le finaliza într-un mediu juridic tot mai complex”
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...