ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Fondurile disponibile pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale, epuizate în 5 zile de la lansarea sesiunii

03 Noiembrie 2021   |   Agerpres

Potrivit unui comunicat al instituţiei, în intervalul 29 octombrie 2021, ora 9:00 - 3 noiembrie 2021, ora 9:00, AFIR a primit online 4.828 de cereri de finanţare, valoarea totală a fondurilor europene solicitate fiind de 300,8 milioane de euro, de şase ori mai mult decât alocarea disponibilă.

 
 
 Fondurile europene disponibile prin intermediul submăsurii 6.2 - Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020) s-au epuizat în primele cinci zile de la lansarea sesiunii de depunere a solicitărilor de finanţare, a anunţat miercuri Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Potrivit unui comunicat al instituţiei, în intervalul 29 octombrie 2021, ora 9:00 - 3 noiembrie 2021, ora 9:00, AFIR a primit online 4.828 de cereri de finanţare, valoarea totală a fondurilor europene solicitate fiind de 300,8 milioane de euro, de şase ori mai mult decât alocarea disponibilă.

"Precizăm că alocarea stabilită de Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală a fost de 50 de milioane de euro, iar fondurile disponibile pentru depunere au reprezentat un plafon de 75 de milioane de euro, însemnând 150% din alocare. Astfel, sesiunea de depunere a proiectelor s-a închis automat, înainte de termenul limită, pentru că valoarea publică totală a proiectelor depuse (300,8 milioane euro) a depăşit plafonul din nivelul alocării sesiunii (75 milioane euro)", menţionează AFIR.

Sprijinul public este 100% nerambursabil şi se va acorda sub formă de sumă forfetară. Valoarea acestuia este de 50.000 de euro per proiect, cu excepţia activităţilor de producţie, pentru care valoarea sprijinului creşte la 70.000 euro pentru un proiect.

Activităţile pentru care s-a solicitat finanţare prin submăsura 6.2 sunt cele aferente Anexei 7 la Ghidul solicitantului, respectiv Lista codurilor CAEN eligibile, disponibilă pe www.afir.info. Dintre acestea, amintim: prestarea de servicii medicale, sociale, sanitar-veterinare, producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice, producţia de ape minerale şi alte ape îmbuteliate, fabricarea produselor textile, producţia de ţesături etc.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 12860 / 19985
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Early Game investește 1,5 mil. € în marketplace-ul de job-uri YOX. Echipa DLA Piper România a asigurat asistența juridică și a coordonat echipa internațională implicată în tranzacție
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Într-un an dominat de pragmatism, Mitel & Asociații menține ritmul în M&A: echipă compactă, coordonare directă a partenerilor, continuitate și seriozitate în dosarele complexe, proiecte din industrii cu cerere solidă și un mod de lucru centrat pe integrare, calendar și echilibru între părți | Avocații spun că procedurile pentru investiții străine impun răbdare, dar nu schimbă cursul, într-o piață care rămâne activă, dar mai atentă la detalii
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
NNDKP a luat toate premiile pentru jurisdicția noastră la gala ‘Benchmark Litigation Europe Awards 2025’ | Casa de avocați a primit titlul de ‘Firma de avocatură a anului’, iar Emil Bivolaru a urcat pe podium la catogoria ‘Avocatul anului în România’ în materia soluționării disputelor
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...