ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Germania a evitat recesiunea, dar evoluţiile economice rămân fragile

14 Noiembrie 2019   |   AGERPRES

"Nu suntem în recesiune tehnică, dar cifrele privind creşterea economiei sunt încă prea slabe", a declarat Peter Altmaier la postul public de televiziune ARD, după ce Oficiul Federal de Statistică (Destatis) a anunţat că PIB-ul Germaniei a crescut cu doar 0,1% în trimestrul trei din 2019.

 
 
Germania a evitat recesiunea în trimestrul trei din 2019, datorită cererii interne solide, a anunţat joi Peter Altmaier, ministrul Economiei, care a avertizat că evoluţiile economice rămân fragile, transmit DPA şi Reuters.

"Nu suntem în recesiune tehnică, dar cifrele privind creşterea economiei sunt încă prea slabe", a declarat Peter Altmaier la postul public de televiziune ARD, după ce Oficiul Federal de Statistică (Destatis) a anunţat că PIB-ul Germaniei a crescut cu doar 0,1% în trimestrul trei din 2019.

Germania, cea mai mare economie europeană, s-a contractat în trimestrul doi şi mulţi analişti se aşteptau la un declin şi în trimestrul trei, ceea ce ar fi dus la o recesiune tehnică. Dar majorarea cheltuielilor de consum, sprijinite de piaţa solidă a forţei de muncă, şi cheltuielile guvernamentale au ajutat la compensarea declinului din industrie, în perioada iulie-septembrie 2019. În timp ce exporturile au crescut în trimestrul trei din 2019, importurile au rămas aproximativ la nivelul înregistrat în precedentele trei luni, a precizat Destatis. Activitatea în sectorul contrucţiilor a crescut în perioada iulie-septembrie 2019, faţă de trimestrul doi.


De asemenea, Destatis a revizuit în scădere estimările privind evoluţia Germaniei în trimestrul doi din 2019, când economia s-a contractat cu 0,2%, faţă de un recul de 0,1% previzionat anterior.

În ritm anual, PIB-ul Germaniei a crescut cu 0,5% în trimestrul trei din 2019, faţă de perioada similară din 2018, după o expansiune de 0,3% în trimestrul doi din acest an, conform datelor ajustate sezonier de la Oficiul Federal de Statistică.

Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un declin trimestrial al economiei de 0,1% în perioada iulie-septembrie 2019 şi la un avans anual de 0,5%.

Economiştii susţin că tensiunile comerciale globale, incertitudinile legate de Brexit şi cererea mai slabă pentru produse industriale afectează economiile din întreaga lume.

"În cele din urmă, economia Germaniei încă este la discreţia evoluţiilor economiei globale. Dependenţa de cererea externă este o povară într-un moment în care există conflicte comerciale şi tendinţe izolaţioniste", a apreciat recent Thomas Gitzel, economist şef la VP Bank.

Şi zona euro se confruntă cu o încetinire, ceea ce a determinat BCE să reia măsurile de stimulare a economiei. Luna trecută, Banca Centrală Europeană a anunţat relansarea programului de relaxare cantitativă (QE), achiziţionând lunar obligaţiuni în valoare de 20 de miliarde de euro (22 de miliarde de dolari), începând cu 1 noiembrie. Acesta program se va derula atât timp cât va fi necesar, pentru a întări impactul politicilor BCE, şi se va încheia cu puţin timp înainte ca BCE să înceapă majorarea ratelor dobânzilor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 18371 / 19721
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...