GRAMPET Group anunță schimbări în echipa de management a companiei Train Hungary, după demiterea directorului general Călin Grațian
23 Mai 2024 BizLawyer
Conducerea holdingului se va adresa instituțiilor abilitate pentru identificarea naturii activităților desfășurate de Schubert Gyongyi și Beres Barna, împreună cu fostul director general Călin Grațian.
GRAMPET Group, cel mai mare holding feroviar privat cu acționariat românesc din Europa Centrală și de Sud-Est, anunță schimbări în echipa de management a companiei Train Hungary, care operează în țări precum Ungaria, Croația și Slovenia.
Acționariatul Train Hungary a decis încetarea colaborării cu Schubert Gyongyi, care a ocupat poziția de director comercial, și cu Beres Barna, director exploatare, începând cu luna iunie 2024, ca urmare a unor acțiuni de concurență neloială ce au adus prejudicii GRAMPET.
Decizia intervine după demiterea lui Călin Grațian, care a ocupat pozițiile de vicepreședinte al GRAMPET Group și de director general al Train Hungary. Călin Grațian a fost demis ca urmare a asocierii cu atragerea unor investitori ruși din cadrul companiei Transmasholding în discuțiile privind achiziția societății Popeci Utilaj Greu, creând astfel concurență neloială grupului GRAMPET.
Acționariatul Train Hungary a decis încetarea colaborării cu Schubert Gyongyi, care a ocupat poziția de director comercial, și cu Beres Barna, director exploatare, începând cu luna iunie 2024, ca urmare a unor acțiuni de concurență neloială ce au adus prejudicii GRAMPET.
Decizia intervine după demiterea lui Călin Grațian, care a ocupat pozițiile de vicepreședinte al GRAMPET Group și de director general al Train Hungary. Călin Grațian a fost demis ca urmare a asocierii cu atragerea unor investitori ruși din cadrul companiei Transmasholding în discuțiile privind achiziția societății Popeci Utilaj Greu, creând astfel concurență neloială grupului GRAMPET.
“Asigurarea unui leadership etic și performant reprezintă o prioritate pentru GRAMPET Group de 25 de ani de când activăm în industria de transport feroviar de marfă. Consider că o echipă de management orientată către atingerea obiectivelor noastre strategice reprezintă rețeta succesului GRAMPET Group, care este, în prezent, cel mai mare grup de companii private feroviare cu acționariat românesc din Europa de Sud-Est, cu operațiuni în 10 țări – România, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Germania, Austria, Croația, Serbia, Grecia, Slovenia. Misiunea noastră este să ne menținem poziția de lider, iar ultimele schimbări ne vor ajuta să respectăm promisiunea făcută partenerilor și clienților noștri de a le oferi o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competență în toate țările în care suntem prezenți.” – Gruia Stoica, președinte GRAMPET Group.
Conducerea holdingului se va adresa instituțiilor abilitate pentru identificarea naturii activităților desfășurate de Schubert Gyongyi și Beres Barna, împreună cu fostul director general Călin Grațian.
Train Hungary a fost înființată în 2005, în Debrecen, iar în prezent are sediul central în Budapesta. Ulterior, compania și-a extins activitatea în Croația și Slovenia, oferind o gamă completă de servicii de transport feroviar marfă.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4159 / 21096 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
Clifford Chance a asistat BEI, BERD și BCR în acordul de finanțare semnat cu Scatec pentru dezvoltarea și exploatarea unei centrale solare cu o capacitate de 189,7 MWp. Echipă transfrontalieră cu 6 avocați din București în prim plan
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





