Hotelurile din România înregistrează rezultate negative record; se estimează reduceri suplimentare de personal de circa 38% (sondaj)
05 August 2020 AGERPRES
Potrivit unui sondaj Cushman & Wakefield realizat în parteneriat cu Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR), pandemia COVID-19 a avut un impact foarte rapid şi drastic asupra sectorului hotelier din România.
Hotelurile din România înregistrează rezultate negative record, pe măsură ce pandemia Covid-19 şi restricţiile guvernamentale au prăbuşit cererea din partea turiştilor străini, fiind preconizate reduceri suplimentare de personal de aproximativ 38%.
Potrivit unui sondaj Cushman & Wakefield realizat în parteneriat cu Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR), pandemia COVID-19 a avut un impact foarte rapid şi drastic asupra sectorului hotelier din România.
Conform sondajului, 64% dintre respondenţii din industria hotelieră au resimţit impactul pandemiei instant, din ultima săptămână a lunii februarie, când primul caz de infectare cu COVID-19 în România a fost confirmat. După declararea stării de urgenţă, în data de 14 martie, numărul hotelierilor afectaţi a crescut la 98% în a treia săptămână din martie, ajungând la 100% în luna aprilie.
Potrivit unui sondaj Cushman & Wakefield realizat în parteneriat cu Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR), pandemia COVID-19 a avut un impact foarte rapid şi drastic asupra sectorului hotelier din România.
Conform sondajului, 64% dintre respondenţii din industria hotelieră au resimţit impactul pandemiei instant, din ultima săptămână a lunii februarie, când primul caz de infectare cu COVID-19 în România a fost confirmat. După declararea stării de urgenţă, în data de 14 martie, numărul hotelierilor afectaţi a crescut la 98% în a treia săptămână din martie, ajungând la 100% în luna aprilie.
"Pe măsură ce cererea din partea turiştilor străini s-a prăbuşit, gradul de ocupare al hotelurilor din România a scăzut rapid atingând un procent cu un singur număr, rezultând într-o scădere semnificativă a veniturilor. Decăderea cererii a dus la pierderi în medie de 25,9 euro pe cameră pe zi în aprilie 2020, indicând un declin de 178% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent. Ca urmare a măsurilor guvernamentale de a închide temporar frontierele şi de a interzice adunările, marea majoritate a hotelurilor din România au fost închise", se menţionează în comunicat.
Potrivit sondajului, 75% din hotelurile din România au fost închise la sfârşitul lunii martie. Cu reducerea restricţiilor, multe hoteluri încep să se redeschidă, dar există încă 2% din hoteluri care intenţionează să se deschidă doar anul viitor. Pentru a face faţă acestei crize neprevăzute, hotelierii au luat măsuri drastice pentru a-şi reduce costurile, inclusiv concedierea personalului.
De altfel, potrivit sondajului, aproximativ 29% din forţa de muncă este deja concediată. "Dat fiind faptul că situaţia nu s-a îmbunătăţit în mod semnificativ, este nevoie de un ajutor urgent pentru a evita un impact mai mare asupra forţei de muncă în sectorul hotelier. Luând în considerare condiţiile actuale ale pieţei şi sprijinul guvernamental limitat, 80% dintre hotelieri afirmă că afacerea lor nu va putea supravieţui mai mult de 4 luni din punct de vedere financiar", se mai precizează în comunicat.
Considerând că sondajul a fost realizat între lunile aprilie şi mai, iar cererea nu a revenit încă, pragul de supravieţuire pentru majoritatea hotelurilor va fi atins în luna august. Deşi hotelierii au pus în aplicare eforturi semnificative pentru a reduce costurile de operare, o intervenţie guvernamentală este necesară în mod urgent pentru a proteja forţa de muncă din industria hotelieră.
Similar altor ţări din CEE, hotelurile din România au fost nevoite să îşi schimbe priorităţile, concentrându-se pe reducerea cheltuielilor operaţionale şi costurilor de promovare şi marketing, în paralel cu gestionarea fluxului de anulări ale rezervărilor. Din perspectiva resurselor umane, 80% dintre respondenţi au apelat la schema de şomaj tehnic subvenţionată de Guvern pentru a contracara efectele crizei Covid-19. În general, hotelierii români au luat măsuri de reducere a efectivului de salariaţi peste media din CEE, reducând personalul cu 29%, în comparaţie cu o medie de 24% în CEE.
În pofida faptului că graniţele Uniunii Europene s-au redeschis de la 1 iunie, ca urmare a rezultatelor din primul semestru din 2020 sunt preconizate reduceri suplimentare de personal de aproximativ 38%.
Respondenţii hotelieri români au exprimat cel mai mare nivel de nemulţumire comparativ cu celelalte ţări din CEE, 85% dintre aceştia considerând că informaţiile comunicate de autorităţi au fost neclare. Deşi gradul de satisfacţie faţă de sprijinul guvernamental este relativ scăzut, s-a înregistrat un nivel mai mare decât în celelalte ţări din CEE, cu 15% din hotelieri satisfăcuţi, în comparaţie cu 10% în celelalte ţări.
"Pe măsură ce hotelurile s-au redeschis şi se pregătesc să intre într-o perioadă de revenire, există multă incertitudine cu privire la capacitatea de a beneficia de sprijin din partea Guvernului. Doar 25% dintre hotelieri au o înţelegere clară a modalităţilor de accesare a sprijinului propus, în timp ce marea majoritate rămâne nemulţumită cu privire la gradul de accesibilitate a măsurilor de sprijin guvernamental. În timp ce în multe alte ţări, guvernele au anunţat deja un ajutor specific pentru turism şi sectorul hotelier, de exemplu subvenţii financiare directe în Republica Cehă, vouchere de călătorie în Polonia şi campanii agresive de promovare a turismului intern în Germania, în România, hotelierii au primit un ajutor limitat", se menţionează în comunicat.
În săptămânile cuprinse între 24 aprilie şi 25 mai, 75% dintre hotelieri au declarat că sunt pregătiţi sau extrem de pregătiţi pentru redeschiderea proprietăţilor, 87% fiind încrezători că pot asigura siguranţa clienţilor şi a angajaţilor.
"Pe măsură ce hotelurile s-au redeschis şi altele continuă să se pregătească pentru redeschidere, hotelierii afirmă că asigurarea securităţii sanitare pentru oaspeţi şi angajaţi reprezintă principala prioritate a lor. În condiţiile în care Covid-19 provoacă un grad semnificativ de îngrijorare în rândul turiştilor şi a personalului din hoteluri, marea majoritate a respondenţilor au indicat că sunt în favoarea obţinerii unei noi certificări de sănătate şi securitate (Health & Safety)", se mai spune în comunicat.
Potrivit sondajului, odată cu relaxarea restricţiilor de călătorie, mai multe hoteluri (în special branduri internaţionale şi locale) doresc să redeschidă, în ciuda lipsei de sprijin din partea autorităţilor. În timp ce cererea foarte scăzută rămâne cea mai mare preocupare a hotelierilor, aceştia se vor confrunta, de asemenea, şi cu provocări cauzate de creşterea ofertei pe piaţă, considerând că unele branduri notabile se vor deschide pe parcursul sezonului estival 2020.
În comparaţie cu alte pieţe hoteliere din CEE, hotelurile româneşti sunt mai puţin dependente de cererea internaţională, aproape 80% din sosiri fiind interne. În timp ce acest factor va ajuta cu siguranţă la procesul de redresare al pieţei, recuperarea lentă anticipată a turiştilor care călătoresc în interes de afaceri rămâne o preocupare, considerând că acest segment este un factor important pentru gradul de ocupare al hotelurilor din România. Pe lângă acestea, companiile multinaţionale sunt interesate de mutarea unor operaţiuni în România, un factor care va determina o creştere importantă a cererii din sectorul de business.
În plus, deşi este probabil să aibă un impact principal asupra hotelurilor din Bucureşti, Campionatul European de Fotbal planificat pentru anul viitor ar putea stimula un impact pozitiv asupra performanţelor hoteliere şi să marcheze procesul de recuperare printr-o creştere sănătoasă a gradului de ocupare şi a ADR-ului.
"Perspectiva pe termen lung pentru sectorul hotelier românesc rămâne pozitivă, susţinută de creşterea sănătoasă a turismului din ultimii ani, precum şi de atractivitatea continuă a ţării pentru întreprinderile internaţionale ce stimulează cererea business. Cu toate acestea, potrivit Oxford Economics, numărul de nopţi în spaţiile de cazare plătite în Bucureşti este aşteptat să atingă nivelul de dinainte de criză doar între 2023 şi 2024, iar mai apoi este prevăzută o creştere sănătoasă în anii următori", se mai precizează în comunicat.
Sondajul a fost efectuat în perioada 23 aprilie 2020 - 24 mai 2020, pe un număr de 132 de respondenţi din România, Cehia, Ungaria, Polonia şi alte ţări europene, 44 de hotelieri români participând la acest sondaj.
Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanţă imobiliară de top pe piaţa locală, ce activează în toate segmentele pieţei imobiliare, fiind afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deţinut şi operat independent.
Federaţia Industriei Hoteliere din Romania (FIHR) este prima organizaţie patronală din turismul românesc şi cea mai reprezentativă din industria hotelieră, prin cifra de afaceri şi numărul de angajaţi, reunind 4 din top 5 companii hoteliere din România după cifra de afaceri.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 17953 / 20618 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
RTPR, desemnată „Consultantul Juridic al Anului” la Gala ROPEA Awards 2025
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
NNDKP, Popescu & Asociații și ZRVP au cei mai mulți profesioniști listați în Benchmark Litigation - 2025. Ce avocați au intrat în liga „Litigation Stars” și prin ce s-au remarcat firmele aflate în plutonul de forță al practicii
Mușat & Asociații confirmă, în Real Estate, forța unei echipe obișnuite să lucreze sub presiunea timpului și a reglementărilor, menținând proiectele pe un traseu sigur de la due diligence la implementare | De vorbă cu Monia Dobrescu (Partener) despre combinația de rigoare juridică, luciditate în evaluarea riscurilor și creativitate în soluții, într-o periodă plină de provocări
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
Patru firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS, TZA și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2026 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
Filip & Company operează în segmentul cel mai sofisticat al pieței de Capital Markets, acolo unde se proiectează emisiuni pentru stat, bănci sistemice, companii listate și emitenți antreprenoriali, toate sub presiunea unui calendar strâns și a unor standarde de conformare ridicate | De vorbă cu Olga Niță (Partener) despre direcția pieței, proiectele-reper ale anului, modul în care funcționează ”laboratorul de soluții” și mecanismele interne care permit echipei să finalizeze, la timp și în siguranță, tranzacții extrem de sofisticate
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Lexology Index: Arbitration - 2026 | Arbitrajul românesc nu mai este doar „prezent” în clasamentele globale, ci începe să-și contureze, în mod coerent, un ecosistem. Patru avocați, printre care Cosmin Vasile (ZRVP), Crenguța Leaua (LDDP) și Luminița Popa (Popa Legal) formează nucleul de influență al practicii. ZRVP Și LDDP au cei mai mulți profesioniști în categoriile Thought Leaders și Future Leaders. România devine un „hub” credibil în arbitrajul regional
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





