ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Iniţiativă pentru informarea consumatorilor industriali cu privire la securizarea preţului la energie

02 Decembrie 2024   |   Agerpres

Seria de evenimente se numeşte "Power Brunches" şi a reuşit deja să formeze o comunitate de peste o sută de specialişti în energie şi achiziţii.

 
 
Rezolv Energy, o companie de energie regenerabilă deţinută de fondul britanic Actis, a lansat o iniţiativă pentru informarea consumatorilor industriali din România despre asigurarea preţurilor de achiziţie a energiei pe termen lung.

Potrivit unui comunicat al companiei, proiectul include întâlniri online şi offline cu experţi de top din industrie, pentru a împărtăşi bune practici şi studii de caz privind semnarea contractelor de tip PPA (Power Purchase Agreement). Seria de evenimente se numeşte "Power Brunches" şi a reuşit deja să formeze o comunitate de peste o sută de specialişti în energie şi achiziţii.

"Liberalizarea preţurilor la energie începând cu 1 aprilie 2025 şi noile norme ESG pentru companii sunt două dintre cele mai importante aspecte cu care se vor confrunta companiile din România pe termen mediu şi lung. Deciziile strategice şi financiare vor depinde în mare măsură de informaţiile pe care le deţin în ceea ce priveşte evoluţia preţurilor", arată sursa citată.


În acest context, Rezolv Energy a demarat o serie de evenimente locale, în care experţi de talie internaţională prezintă cele mai importante aspecte ale tranziţiei către zero emisii pentru companiile din România. Această iniţiativă va continua prin crearea unei comunităţi de experţi care să comunice constant şi să vină cu o serie de propuneri legate de încheierea unor contracte de tip PPA şi de cele mai bune practici în domeniu.

Seria de evenimente intitulate "Power Brunch" a ajuns la a patra ediţie şi a reunit la Bucureşti reprezentanţii companiilor din domeniile metalurgiei, industriei alimentare şi construcţiilor, care au expus provocările pe care le aşteaptă în 2025.

"Pentru Rezolv Energy, România reprezintă un punct important geo-strategic în investiţiile în energie regenerabilă, având în dezvoltare 1050 Mw în două proiecte eoliene, Vifor şi Dunărea şi 1044 MW în cel mai mare proiect solar la Arad. O mare parte din energia produsă va fi tranzacţionată prin PPA-uri, Rezolv securizând până în acest moment 5 contracte de acest tip cu energie produsă de parcul eolian Vifor. România şi Bulgaria rămân în focusul companiei care va continua să investească local şi oferind o abordare 360 a serviciilor de contractare a energiei. Prezenţa globală a companiei, alături de susţinerea grupului din care face parte, ne oferă atributele esenţiale pentru o dezvoltare dinamică pe piaţa din România, contribuind astfel şi la alte proiecte, precum cele educaţionale", a declarat Matej Kruspan, CCO al companiei Rezolv Energy, citat în comunicat.

În 2025, Rezolv Energy va continua să organizeze întâlniri de tip think tank cu actorii principali care pot aduce o contribuţie semnificativă la forma contractelor de tip PPA. Aceste întâlniri se vor desfăşura la Bucureşti şi sub forma de webinarii la care vor participa reprezentanţi ai consumatorilor, consultanţi, reprezentanţi ai asociaţiilor şi experţi.

Rezolv Energy este un producător independent de energie regenerabilă, ce oferă energie curată, fără subvenţii, la un preţ stabil pe termen lung pentru utilizatori industriali şi comerciali din Europa Centrală şi de Sud-Est. Pe lângă parcul eolian VIFOR, proiectele includ Dama Solar în vestul României, care, cu 1044MW, va fi cea mai mare centrală solară din Europa odată ce va fi construită, parcurile eoliene Dunărea Est & Vest de 600MW în judeţul Constanţa din România şi St. George, un proiect solar de 229MW în nord-estul Bulgariei.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2691 / 20771
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Japonia, investițiile strategice și testul maturității juridice | Interviu cu Excelența Sa Dl. Ovidiu Dranga, diplomat de carieră și fost ambasador al României în Japonia, despre modul în care investițiile nipone pun la încercare disciplina contractuală și expertiza locală. O discuție despre provocarea standardelor japoneze, orientată spre Drept, contracte și oportunități pentru avocați
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Arbitrajul Eurohold ̸ Euroins v. România a intrat într-o fază preliminară decisivă | Tribunalul ICSID a deschis calea intervențiilor Comisiei Europene și Bulgariei și a fixat un calendar clar pentru analiza Acordului de încetare a tratatelor intra-UE. Cum se reconfigurează raportul dintre dreptul Uniunii, tratatele bilaterale de investiții și protecția investitorilor în litigii intra-UE declanșate după falimentul Euroins
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...