ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

INS: Aproape 11 milioane de persoane s-au cazat în unităţile turistice din România, în primele nouă luni

02 Noiembrie 2023   |   Agerpres

Potrivit sursei citate, durata medie a şederii în primele nouă luni din 2023, a fost de 2,2 zile la turiştii români, respectiv 2,1 zile la turiştii străini.

 
 
Peste 10,7 milioane de persoane s-au cazat în structurile de primire turistică din România (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în primele nouă luni ale anului, în creştere cu 12,1% faţă de perioada similară din 2022, în timp ce numărul înnoptărilor a consemnat un avans de 11,5%, până la 23,324 milioane persoane, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
 
Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică, în intervalul 1 ianuarie - 30 septembrie 2023, au reprezentat 84,8%, iar cele ale turiştilor străini de au fost de 15,2%. Din numărul total de înnoptări, în perioada analizată, turiştii români au reprezentat 85,1% din totalul raportat, iar turiştii străini - 14,9%.
 
Potrivit sursei citate, durata medie a şederii în primele nouă luni din 2023, a fost de 2,2 zile la turiştii români, respectiv 2,1 zile la turiştii străini.
 
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică a fost de 31,5% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în creştere cu 1,5 puncte procentuale faţă de perioada similară a anului trecut.
 
Pe judeţe, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) a înregistrat valori mai mari în: Constanţa (1,497 milioane persoane), Municipiul Bucureşti (1,353 milioane) şi Braşov (1,137 milioane), iar înnoptările în aceleaşi tipuri de cazare au consemnat cele mai mari valori în aceleaşi oraşe, respectiv: Constanţa (5,013 milioane perosoane), Municipiul Bucureşti (2,682 milioane) şi Braşov (2,156 milioane).
 
Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente şi camere de închiriat) au provenit din: Germania (174.200 persoane), Israel (135.600 persoane) şi Italia (134.000 persoane).
 
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, la nouă luni, au fost de 11,415 milioane de persoane, în creştere cu 18,8% faţă de perioada similară din 2022.
 
Pe de altă parte, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 14,994 milioane de persoane, în creştere cu 13,3% comparativ cu acceaşi perioadă a anului trecut.
 
Conform datelor INS, la nivelul lunii septembrie, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare inclusiv apartamente şi camere de închiriat au însumat 1,31 milioane persoane (+10,9% faţă de cele din luna septembrie 2022), iar înnoptările au crescut cu 11%, la 2,836 milioane.
 
Din numărul total de sosiri, în luna septembrie 2023, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 83,3%, iar sosirile turiştilor străini 16,7%.
 
Din numărul total de înnoptări, în luna septembrie 2023, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84,4%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 15,6%.
 
Durata medie a şederii în luna septembrie 2023 a fost de 2,2 zile la turiştii români, iar la turiştii străini de 2 zile.
 
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna septembrie 2023 a fost de 31,1% pe total structuri de cazare turistică (inclusiv apartamente şi camere de închiriat), în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de luna septembrie 2022.
 
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, în luna septembrie 2023, au însumat 1,349 milioane persoane, în creştere cu 15,8% faţă de septembrie 2022, iar plecările vizitatorilor români în străinătate au depăşit 1,849 milioane persoane, în urcare cu 12,5%.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6334 / 21557
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Filip & Company a organizat etapa finală a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil, dedicat studenților din anul II
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...