
INS: Câştigul salarial mediu net a crescut la 5.539 lei, în iunie
13 August 2025
AgerpresCâştigul salarial mediu brut a fost 9.246 lei, cu 59 lei (+0,6%) mai mare decât cel înregistrat în luna mai 2025.
Câştigul salarial mediu net a crescut la 5.539 lei în luna iunie 2025, fiind mai mare cu 31 lei (+0,6%) faţă de luna anterioară, conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de statistică (INS).
Câştigul salarial mediu brut a fost 9.246 lei, cu 59 lei (+0,6%) mai mare decât cel înregistrat în luna mai 2025.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (12.656 lei) şi în activităţile de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (11.957 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (3.367 lei) şi în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.442 lei).
Câştigul salarial mediu brut a fost 9.246 lei, cu 59 lei (+0,6%) mai mare decât cel înregistrat în luna mai 2025.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (12.656 lei) şi în activităţile de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (11.957 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (3.367 lei) şi în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.442 lei).
Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 7%.
Indicele câştigului salarial real a fost 101,3% în luna iunie 2025 faţă de luna iunie 2024. Indicele câştigului salarial real a fost 100,1% în luna iunie 2025 faţă de luna mai 2025. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 254,9%, cu 0,3 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna mai 2025.
"În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparaţie (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an", precizează INS.
În luna iunie 2025 comparativ cu luna precedentă, în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).
De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte), cât şi reducerilor de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat astfel: cu 10,7% în activităţi de editare, respectiv cu 10,1% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor; între 5,5% şi 8,5% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, telecomunicaţii, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, activităţi de servicii anexe extracţiei, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale).
Totodată, au fost creşteri între 3,5% şi 5% în alte activităţi de servicii, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a., fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea altor mijloace de transport, extracţia minereurilor metalifere, alte activităţi extractive, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, fabricarea băuturilor, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicale (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice).
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna mai 2025 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), dar şi de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat astfel: între 3% şi 6% în tranzacţii imobiliare, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), transporturi pe apă, fabricarea produselor din tutun, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat.
Totodată, au fost consemnate scăderi între 1% şi 2,5% în captarea, tratarea şi distribuţia apei, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, industria metalurgică, colectarea şi epurarea apelor uzate.
În sectorul bugetar, în luna iunie 2025, s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (-4,2%) în principal ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare, respectiv în administraţia publică (-0,1%). În sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a rămas constant faţă de luna precedentă.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 349 / 20048 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații, la finalizarea proiectului în care a asistat Vodafone România la achiziția Telekom România Mobile Communications: O tranzacție de durată, sofisticată, care a necesitat multă dedicare, pricepere și inspirație
Filip & Company asistă DIGI Romania la achiziția unei părți din Telekom România Mobile Communications | Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner)
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Lexology Competition Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care modelează practica de concurență pe piața locală: Cătălin Suliman (Filip & Company) și Georgiana Bădescu (Schoenherr), printre avocații considerați Thought Leaders. Manuela Guia (GNP Guia Naghi & Partners), Georgeta Dinu (NNDKP), Andreea Oprișan și Raluca Vasilache (Țuca Zbârcea & Asociații), în nucleul de forță al practicii pe piața locală
KPMG Legal - Toncescu și Asociații îl recrutează pe Alexandru Slujitoru de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener. Ramona Jurubiță, reconfirmată pentru al treilea mandat în funcția de Country Managing Partner al KPMG în România și Moldova
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
Decizie ÎCCJ: O victorie fiscală de referință în materia cheltuielilor intra-grup internațional și a reciclării deșeurilor de ambalaje, obținută de avocații Mușat & Asociații | Echipă interdisciplinară, coordonată de partenerii Angela Porumb și Răzvan Graure
Avocații PNSA au stat alături de compania locală Bit Soft în tranzacția prin care grupul canadian Volaris a intrat pe piața românească a tehnologiei pentru ospitalitate. Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...