ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

INS: Sosirile în structurile de primire turistică, în creştere cu 31,4% în octombrie; 15,3% au fost turişti străini

03 Decembrie 2021   |   Agerpres

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,7% din total turişti străini), iar dintre aceştia 77,3% au sosit din ţările Uniunii Europene.

 
 
Numărul sosirilor înregistrate în structurile de primire turistică în luna octombrie a fost de 648.100, în creştere cu 31,4% faţă de luna octombrie 2020, turiştii străini reprezentând 15,3%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) remise vineri AGERPRES.
 
În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (76,7% din total turişti străini), iar dintre aceştia 77,3% au sosit din ţările Uniunii Europene.
 
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna octombrie au însumat 1,364 milioane, în creştere cu 28,2% faţă de cele din luna octombrie 2020. Din numărul total de înnoptări din luna octombrie, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 84%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 16%.
 
În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei sosiţi din Europa (75,1% din total turişti străini), iar dintre aceştia 75,6% provin din ţările Uniunii Europene. Durata medie a şederii în luna octombrie a fost de 2,1 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini.
 
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna octombrie, a fost de 21,6% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 4,1 puncte procentuale faţă de luna octombrie 2020.
 
Indici de utilizare netă a locurilor de cazare mai mari în luna octombrie s-au înregistrat la hoteluri (27,4%), spaţii de cazare pe nave (19,5%), vile turistice (16,1%), pensiuni turistice (14,6%), hosteluri (13,7%), moteluri (13,4%), pensiuni agroturistice şi bungalouri (fiecare cu câte 12,3%) şi cabane turistice (10,7%).
 
Sosirile vizitatorilor străini în România înregistrate la punctele de frontieră au fost în luna octombrie de 613.400, în creştere cu 74,8% faţă de luna octombrie 2020. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile din străinătate, reprezentând 72,4%, respectiv 23,8% din numărul total de sosiri.
 
Plecările vizitatorilor români în străinătate înregistrate la punctele de frontieră au fost în luna octombrie de 1,015 milioane, în creştere cu 42,7% comparativ cu luna octombrie 2020. Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 58,9%, respectiv 40,5% din numărul total de plecări.
 
Totodată, potrivit INS, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie, au însumat 8,158 milioane, în creştere cu 44,3% faţă de perioada similară a anului trecut.
 
Din numărul total de sosiri, în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 91,2%, în timp ce turiştii străini au înregistrat un procent de 8,8%.
 
Referitor la sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei sosiţi din Europa (78,8% din total turişti străini), iar dintre aceştia, un procent de 77,4% provin din ţările Uniunii Europene.
 
Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie au însumat 18,4 milioane, în creştere cu 40,7% faţă de cele din perioada similară a anului trecut.
 
Din numărul total de înnoptări din perioada 1 ianuarie - 31 octombrie, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 91,6%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 8,4%.
 
Referitor la înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei sosiţi din Europa (77,2% din total turişti străini), iar dintre aceştia 76,4% au provenit din ţările Uniunii Europene.
 
Durata medie a şederii în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie a fost de 2,3 zile la turiştii români şi de 2,2 zile la turiştii străini.
 
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în primele 10 luni ale anului a fost de 27,8% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 2,8 puncte procentuale faţă de perioada similară a anului trecut.
 
Indici de utilizare netă a locurilor de cazare turistică mai mari, în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie, s-au înregistrat la hoteluri (33,6%), vile turistice (26,6%), bungalouri (26%), spaţii de cazare pe nave (24,3%), căsuţe turistice (20,8%), campinguri (20,6%), popasuri turistice şi pensiuni turistice (fiecare cu câte 19%), hosteluri (18,7%), pensiuni agroturistice (18,1%) şi cabane turistice (16,3%).
 
Pe judeţe, în primele 10 luni ale anului, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în: Constanţa (1,24 milioane persoane), Braşov (858.800 persoane) şi Bucureşti (765.300 persoane).
 
Înnoptările turiştilor, în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie, au înregistrat valori mai mari în Constanţa (4,47 milioane), Braşov (1,66 milioane), Bucureşti (1,39 milioane) şi Bihor (1,03 milioane).
 
Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (93.500), Italia (60.700), Franţa (46.500), Israel (41.400), Ungaria (39.500), S.U.A. (38.900), Polonia (38.600) şi Regatul Unit (26.400).
 
Sosirile vizitatorilor străini în România înregistrate la punctele de frontieră au fost, în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie, de 5,744 milioane, în creştere cu 28,8% faţă de perioada similară a anului trecut.
 
Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile vizitatorilor străini în România, reprezentând 79,6% cel rutier şi respectiv 16,3% cel aerian, din numărul total al sosirilor.
 
Plecările vizitatorilor români în străinătate înregistrate la punctele de frontieră în primele 10 luni ale anului au fost de 9,90 de milioane, în creştere cu 15,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
 
Mijloacele de transport rutier şi aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 67,1% cel rutier, iar 32,3% cel aerian, din numărul total de plecări. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 13977 / 21449
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ a consiliat Autonom International în toate etapele tranzacției prin care preia 20% din capitalul social al Eazy Asigurări. Cătălin Grigorescu (managing partner) a coordonat echipa
Practica de Energie & Resurse Naturale de la ZRVP este construită pe mandate transfrontaliere, expertiză sectorială profundă și o echipă cu vizibilitate internațională | De vorbă cu Lidia Trandafir (Managing Associate) despre dinamica și perspectivele unei piețe în plină ascensiune, în care fotovoltaicul rămâne locomotiva investițiilor, stocarea câștigă rapid teren, iar hidrogenul și e-fuels se conturează la orizont ca frontiera următorului ciclu de creștere
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...