Isărescu: Intrarea în zona Euro nu mai este un panaceu; dacă intrăm nepregătiţi, problemele se agravează
19 Martie 2019 AGERPRES
Guvernatorul BNR a menţionat, referitor la adoptarea monedei euro de către ţara noastră, că România nu este dezvoltată armonios, pentru intrarea în zona euro îndeplinind condiţiile necesare doar Bucureşti şi judeţul Ilfov.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat marţi, la Universitatea 'Ovidius' din Constanţa, că intrarea în zona Euro nu mai este un panaceu, iar dacă România va adera la moneda unică fără să fie pregătită, atunci problemele nu numai că nu i se vor rezolva, ba dimpotrivă, se pot şi agrava.
"O să vedeţi că nu toate ţările sunt fericite în zona euro, ceea ce înseamnă că intrarea în zona euro nu mai este un panaceu (...) Intrăm nepregătiţi, nu numai că nu se rezolvă problemele, dar se şi agravează. Esenţiale sunt voinţa şi sustenabilitatea unor eforturi în domeniul convergenţei economice. (...) Necesitatea asigurării unui grad ridicat de convergenţă sustenabilă, această necesitate este statuată în mod explicit chiar în Tratatul de la Maastricht. Sunt prevăzute aceste criterii clare, inclusiv cu valori de referinţă privind stabilitatea preţurilor, a poziţiei fiscale, datoriei publice şi nivelului deficitului bugetar, convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung, stabilitatea cursului de schimb", a spus Mugur Isărescu.
"O să vedeţi că nu toate ţările sunt fericite în zona euro, ceea ce înseamnă că intrarea în zona euro nu mai este un panaceu (...) Intrăm nepregătiţi, nu numai că nu se rezolvă problemele, dar se şi agravează. Esenţiale sunt voinţa şi sustenabilitatea unor eforturi în domeniul convergenţei economice. (...) Necesitatea asigurării unui grad ridicat de convergenţă sustenabilă, această necesitate este statuată în mod explicit chiar în Tratatul de la Maastricht. Sunt prevăzute aceste criterii clare, inclusiv cu valori de referinţă privind stabilitatea preţurilor, a poziţiei fiscale, datoriei publice şi nivelului deficitului bugetar, convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung, stabilitatea cursului de schimb", a spus Mugur Isărescu.
Guvernatorul BNR a menţionat, referitor la adoptarea monedei euro de către ţara noastră, că România nu este dezvoltată armonios, pentru intrarea în zona euro îndeplinind condiţiile necesare doar Bucureşti şi judeţul Ilfov.
"Dacă cineva ar putea să decupeze Ilfovul cu Bucureştiul, în două-trei săptămâni le-ar putea plasa, având condiţiile să intre în zona euro. Problema este că nu putem să o decupăm. De la Bucureşti sunt vreo 40 de kilometri până la vestitul Las Fierbinţi, care intră mai greu în zona euro. (...) Nu aceasta este problema, faptul că am amânat de două ori intrarea în zona euro. Este o temă falsă. (...) Ţara nu se dezvoltă armonios, este o realitate. Ştiţi, Bucureştiul are PIB-ul pe locuitor mai mare decât Lisabona. (...) După cum vă spuneam, la 100 de kilometri e o zonă de sărăcie cruntă. Nu poate intra numai Bucureştiul în zona euro", a afirmat Isărescu.
Referitor la dorinţa exprimată de unii politicieni de a avea şi ţara noastră un curs de schimb valutar fix, la fel ca Bulgaria, guvernatorul BNR a spus că aceştia trebuie să se uite şi la pasive, nu doar la active.
"Experienţa a arătat că cei cu o politică de curs flexibil au avantaje faţă de cei care au cursul fix. (...) Ne-am pomenit în iarna acestui an, că x sau y vrea un curs fix în România. (...) Ce facem? Ne uităm numai la ce ne place? Ne uităm numai la active, la pasive nu?", a mai spus Mugur Isărescu.
Universitatea "Ovidius" din Constanţa i-a acordat marţi titlul de Doctor Honoris Causa academicianului Mugur Isărescu, guvernator al Băncii Naţionale a României, pentru activitatea şi rezultatele deosebite obţinute atât în plan naţional, cât şi internaţional.
Guvernatorul BNR a spus că este onorat că va face parte din corpul academic al celei mai mari universităţi europene de la ţărmul Mării Negre, anunţând totodată că, în luna mai, proiectul Academica BNR se va derula, în noul său format, la Universitatea "Ovidius".
"Sunt onorat că de astăzi voi face parte din corpul academic al Universităţii 'Ovidius' din Constanţa, cea mai mare universitate europeană de la ţărmul Mării Negre. Îmi face plăcerea să anunţ că, în acest an, în luna mai, proiectul Academica BNR se va derula în noul său format aici, la Universitatea 'Ovidius' din Constanţa", a menţionat Isărescu.
În disertaţia susţinută în faţa a sute de reprezentanţi ai mediului academic şi ai autorităţilor locale, guvernatorul BNR a abordat tema "Drumul către zona euro; test de rezistenţă sau probă de viteză?".
Ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa guvernatorului BNR face parte dintr-o serie de evenimente organizate de Universitatea "Ovidius" Constanţa, sub egida "Zilele UOC 2019".
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 21202 / 21513 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel ) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





