Lemnul de foc, peleţii şi bricheţii au dispărut din oferta marilor retaileri după plafonarea preţului
17 Octombrie 2022 Agerpres
O cercetare de specialitate relevă că operatorii economici de pe întreg lanţul valoric al distribuţiei lemnului vor aplica măsuri diferite, în contextul intrării în vigoare a Ordonanţei 134/2022.
Lemnul de foc, peleţii şi bricheţii au dispărut din oferta marilor retaileri, la câteva zile după ce Ordonanţa de Urgenţă 134/2022 care plafonează preţul la materialele lemnoase necesare pentru încălzire în sezonul rece a intrat în vigoare, avertizează Asociaţia Industriei Lemnului - Prolemn.
Un sondaj realizat de către organizaţia profesională, în colaborare cu Comunitatea Forestierilor - Fordaq, arată că 93% dintre companiile din sector consideră că activitatea le va fi puternic afectată, direct şi indirect. Totodată, peste 70% dintre operatori estimează că va apărea penurie în piaţă, în special în zonele de câmpie, aflate la mare distanţă de resursa de lemn, iar securitatea energetică a celor mai vulnerabile comunităţi va fi afectată.
Un sondaj realizat de către organizaţia profesională, în colaborare cu Comunitatea Forestierilor - Fordaq, arată că 93% dintre companiile din sector consideră că activitatea le va fi puternic afectată, direct şi indirect. Totodată, peste 70% dintre operatori estimează că va apărea penurie în piaţă, în special în zonele de câmpie, aflate la mare distanţă de resursa de lemn, iar securitatea energetică a celor mai vulnerabile comunităţi va fi afectată.
Cercetarea de specialitate relevă, în acelaşi timp, că operatorii economici de pe întreg lanţul valoric al distribuţiei lemnului vor aplica măsuri diferite, în contextul intrării în vigoare a Ordonanţei 134/2022.
Astfel, cei mai mulţi dintre respondenţi (44%) declară că vor factura separat lemnul de foc în plafonul impus de OUG 134 şi separat serviciile de transport, depozitare, despicare, paletizare, distribuţie etc. În contextul în care lemnul de foc are TVA de 5%, iar serviciile de 19%, preţul final plătit de populaţie pentru acelaşi produs (lemn de foc despicat, paletizat, distribuit) va creşte cu 7 - 10%, apreciază industria.
De asemenea, un alt segment de furnizori (22%) au menţionat că vor vinde lemnul ca sortimente de lemn rotund, nesortat, ceea ce va conduce la aplicarea unui TVA de 19%, cu o creştere directă de 14% a preţurilor pentru populaţie.
Mai mult, 16% dintre operatori susţin că vor rezilia contractele de exploatare a masei lemnoase, 11% vor rezilia contractele de furnizare, 18% că vor înceta producţia de lemn de foc, 29% că vor stoca produse până la modificarea ordonanţei, 30% că vor creşte exporturile pentru a limita pierderile pe piaţa internă.
Sondajul Prolemn şi Fordaq a urmărit şi identificarea opţiunilor considerate a fi cele mai fezabile pentru sprijinirea populaţiei şi asigurarea securităţii energetice. În acest sens, opţiunea preferată de către 35% dintre respondenţi este considerată introducerea de măsuri de sprijin (voucherele) doar pentru susţinerea consumatorilor celor mai vulnerabili. Concomitent şi complementar măsurilor de sprijin, măsura pentru rezolvarea situaţiei este creşterea volumului de masă lemnoasă disponibilă pe piaţă, urmând ca preţurile să fie reglate de piaţa liberă.
Alte opţiuni care au fost luate în considerare sunt: plafonarea preţurilor aplicată doar la prima punere pe piaţă (în rampă sau depozitul primar), preţul la consumatorul final fiind liber, stabilit în funcţie de serviciile suplimentare (transport pe diferite distanţe, despicare, uscare, paletizare etc.); plafonarea preţurilor să fie aplicată doar la Romsilva şi Unităţile Administrativ - Teritoriale (UAT), iar pentru companiile private nu trebuie impusă o plafonare; introduse alte măsuri de sprijin (ca voucherele), acordate nediferenţiat.
"Asociaţia Industriei Lemnului - Prolemn apreciază ca foarte pozitivă introducerea, prin Legea 286/2021, a cotei TVA reduse de 5% pentru livrările de lemn de foc pentru populaţie, având în vedere că cea mai mare parte a populaţiei celei mai vulnerabile economic şi social foloseşte lemn de foc pentru încălzire. Din păcate, efectul pozitiv al legii este limitat, deoarece prevederea nu se aplică pentru toate categoriile de resursă de lemn utilizate pentru încălzire. Astfel, este nevoie de o clarificare legislativă pentru aplicarea prevederii şi pentru deşeurile din industria lemnului redirecţionate ca resursă de încălzire pentru populaţie, care constituie o resursă importantă, de două milioane metri cubi, anual, precum şi pentru peleţi şi bricheţi", susţine Cătălin Tobescu, preşedintele Prolemn.
În viziunea specialiştilor, în perioada următoare este necesară revizuirea rapidă a OUG 134/2022, cu considerarea opţiunilor prezentate mai sus, este necesară o clarificare a Legii 286/2021, astfel încât cota de redusă de TVA să fie aplicabilă şi deşeurilor din lemn utilizate pentru încălzire, precum şi peleţilor şi bricheţilor; pe fond, resursa de lemn recoltată legal, sustenabil, este o resursă regenerabilă, disponibilă naţional, a cărei mobilizare poate ajuta la depăşirea actualei situaţii dificile de securitate energetică.
Datele Prolemn arată că România recoltează comercial doar 33% din creşterea pădurii, faţă de o medie europeană de 67%, cu un indice de recoltă comercială de sub 3 mc/an/hectare, în coada ţărilor europene.
Asociaţia Industriei Lemnului - Prolemn este o organizaţie non-guvernamentală, apolitică şi non-profit care promovează utilizarea sustenabilă a lemnului provenit din păduri gestionate durabil în diferite aplicaţii industriale. Constituită în anul 2020, asociaţia numără în prezent peste 30 de membri - companii din industria de prelucrare a lemnului.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 9762 / 21119 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în 2025 | Anul megadeal-urilor: piața globală a urcat la 4,81 trilioane USD anul trecut, iar EMEA a trecut de 1 trilion. În clasamentele juridice, DLA Piper rămâne lider la număr de tranzacții, CMS și Eversheds domină Europa, iar în CEE strălucesc firme cu amprentă puternică în România
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





