ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Magazine ale Kaufland, Mega Image şi Carrefour din sectorul 5, amendate de comisarii ANPC

28 Ianuarie 2022   |   Agerpres

Potrivit ANPC, la SC Kaufland România SCS, cu punctul de lucru în Şos Alexandriei nr 152, a fost efectuat un control ca urmare a unei reclamaţii înregistrate în 20 ianuarie la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti, cu privire la comercializarea produsului ambalat în caserolă" Ouă de la bunica", cu termenul de valabilitate expirat.

 
 
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au continuat controalele la operatorii economici, trei magazine ale Kaufland, Mega Image şi Carrefour din sectorul 5 fiind sancţionate cu amenzi de 5.000 de lei, 15.000 lei şi, respectiv, 8.000 lei.
 
Potrivit ANPC, la SC Kaufland România SCS, cu punctul de lucru în Şos Alexandriei nr 152, a fost efectuat un control ca urmare a unei reclamaţii înregistrate în 20 ianuarie la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti, cu privire la comercializarea produsului ambalat în caserolă" Ouă de la bunica", cu termenul de valabilitate expirat.
 
"Produsul "ouă de la bunica" nu se afla expus la comercializare şi nici în depozitul unităţii. Produsul a fost aprovizionat în data de 24 decembrie, conform documentelor prezentate, fiind lotul reclamat. Ultima vânzare (ieşire) a produsului s-a efectuat în data de 20 ianuarie 2022. Din documentele ataşate reclamaţiei în xerocopie, pe eticheta produsului este marcată menţiunea Expiră la "18.01.2022", iar conform bonului de casă a fost cumpărat în data de 20 ianuarie 2022. Reclamaţia se confirmă", au precizat reprezentanţii CPCMB.
 
Din extinderea controlului, s-au găsit expuse la comercializare următoarele produse: cartofi roşii România ambalaţi în plasa a 5 kg, cu dimensiuni diferite, necalibrate; mandarine vrac şi ambalate la plasa a 1kg, cu pete maronii neconforme, consistenţă modificată, necoapte, de culoare verde; castraveţi vrac, consistenţă moale; aripi de curcan, congelate, cu arsuri de congelare.
 
Societatea a fost sancţionată contravenţional conform prevederilor legale cu amenda în valoare de 5.000 lei şi s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a următoarelor produse: legume, fructe 40 kg/ 300 lei, carne pasăre congelată 3 kg/ 80 lei.
 
De asemenea, la SC Mega Image SRL, cu punctul de lucru în strada Petre Ispirescu, Nr. 86, comisarii s-au deplasat ca urmare a reclamaţiei înregistrate în data de 29 decembrie 2021 cu privire calitatea produsului Carne tocată amestec porc şi vită "Gusturi Româneşti". Produsul nu se afla la comercializare şi nici în depozitul societăţii, ultima intrare a produsului fiind în data de 25 ianuarie 2022, iar ultima vânzare s-a efectuat tot în data de 25 ianuarie 2022, conform documentelor.
 
Din extinderea controalelor s-au constatat următoarele: "Salam de biscuiţi cu rahat de post" produs de S.C. Diaco Prod S.R.L., ce prezenta la examenul organoleptic modificări de aspect, culoare, miros, prezenta mucegai pe zonă extinsă, fiind impropriu consumului uman; agregate frigorifice (congelator) neigienizate, având resturi de etichete şi ambalaje, precum şi acumulări excesive de gheaţă pe pereţii vitrinei; vitrina de expunere fructe şi legume, ambalate sau vrac, cu prezenţă masivă de praf, resturi alimentare, zone cu urme de rugină, ventilatoare cu depuneri grosiere de impurităţi.
 
Societatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare 15.000 lei şi s-a dispus măsura de oprire definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a produsului "salam de biscuiţi" 2 kg/ 44,8 lei. Totodată s-a dispus măsura de oprire temporară a comercializării produselor în vitrina de legume fructe vrac şi ambalate.
 
La SC Carrefour România SA cu punctul de lucru în str. Mihail Sebastian, Nr. 88, comisarii CPCMB s-au deplasat ca urmare a unei reclamaţi din 2 ianuarie 2022 cu privire la achiziţionarea unor produse la ofertă, pentru care nu s-au aplicat la casa de marcat discounturile promovate la raft, aspecte confirmate la momentul controlului.
 
Din verificările efectuate s-au constatat următoarele: la raionul fructe legume au fost identificate fructe (pepeni, banane, kiwi, pepene galben, mandarine, clementine) ce prezentau lovituri mecanice, grad avansat de coacere, prezenţa mucegaiului de culoare albă, deshidratare; legume (ţelină, rădăcină de ţelină, varză albă, varză roşie, roşii) ce prezentau modificări organoleptice, lovituri mecanice, deshidratare severă; produse alimentare (iaurt cremos cu bucăţi de cocos, marca Muller) expus spre comercializare având data durabilităţii minimale depăşită.
 
Societatea a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 8.000 lei şi s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a produselor ce prezentau deficienţe.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 12228 / 20292
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company, consultant juridic în noua emisiune de obligațiuni prin care Agroserv Măriuța atrage 3 mil. €
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Real Estate | Consultanță
Cum lucrează una dintre cele mai performante echipe de Concurență de pe piața locală și care sunt particularitățile ce o diferențiază | O discuție cu Manuela Guia (Managing Partener GNP Guia Naghi & Partners) și Otilia Vîlcu (Partener), despre munca avocaților pe toată plaja serviciilor de concurență, standarde înalte și modul în care operează astfel încat să asigure clienților siguranță, claritate, robustețe probatorie și soluții care trec testul autorităților și al instanțelor
România solicită despăgubiri de 2 miliarde de euro la Curtea Internațională de Arbitraj din Londra pentru blocarea proiectului „Casa Radio” din București, dezvoltat de Plaza Centers NV | Statul și investitorii se înfruntă pe două planuri, comercial și investițional, cu seturi de remedii și probatoriu diferite, dar și cu potențiale efecte de interferență
Țuca Zbârcea & Asociații obține o soluție favorabilă într-un important litigiu de drept fiscal și vamal | Ionuț Șerban (Partener): „Este o victorie importantă pentru clientul nostru și un precedent valoros în disputele de drept vamal”
Avocații PNSA au stat alături de M Plus Croatia d.o.o, lider european în outsourcing-ul proceselor de afaceri și tehnologie, în tranzacția prin care a achiziționat Valoris Group - jucător local care deservește proiecte multilingve pentru clienți internaționali | Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Microfruits SA în achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni emise de Armătura SA, cu o echipă coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) | Proiectul a presupus o analiză juridică amplă și o coordonare atentă între toate părțile implicate
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...