ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

MFE: Set de măsuri pentru sprijinirea sistemului medical şi mediului de afaceri românesc, de 680 de mil. E

19 Martie 2020   |   AGERPRES

Potrivit sursei citate, pentru sănătate sunt alocate alte 350 de milioane de euro necesari serviciilor medicale, inclusiv achiziţionării de teste pentru depistarea COVID-19, dar şi echipamentelor de protecţie şi aparaturii de ventilare mecanică.

 
 
Sistemul medical şi mediul de afaceri românesc vor fi sprijinite cu un set de măsuri concrete, în valoare de 680 de milioane de euro, a anunţat, joi, într-un comunicat de presă, Ministerul Fondurilor Europene (MFE).

"În şedinţa de Guvern din seara zilei de 18 martie, ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloş a anunţat setul de măsuri concrete luate pentru sprijinirea sistemului medical şi a mediului de afaceri românesc, în valoare de 680 de milioane de euro. Astfel, pentru plata angajaţilor aflaţi în şomaj tehnic conform legislaţiei, Ministerul Fondurilor Europene decontează 300 de milioane de euro, echivalentul a aproximativ 620.000 de salarii. Vor fi susţinute, astfel, firmele din sectoarele economice care întâmpină dificultăţi precum turism, transporturi sau alimentaţie publică şi import-export. Fondurile europene vor fi accesate de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) din subordinea Ministerului Muncii, urmând ca această instituţie să ofere sprijinul financiar angajaţilor care intră în şomaj tehnic", se menţionează în comunicat.


Potrivit sursei citate, pentru sănătate sunt alocate alte 350 de milioane de euro necesari serviciilor medicale, inclusiv achiziţionării de teste pentru depistarea COVID-19, dar şi echipamentelor de protecţie şi aparaturii de ventilare mecanică.

De asemenea, cheltuielile cu hrana alocate populaţiei aflate în carantină timp de 14 zile se ridică la 30 milioane de euro, ceea ce înseamnă aproximativ 335.000 de persoane.

"Suplimentar, echipa dedicată implementării acestor măsuri constituită în Ministerul Fondurilor Europene depune toate eforturile pentru urgentarea aprobării până la sfârşitul lunii martie a proiectelor depuse de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Alte 682 de milioane de euro, cea mai mare finanţare primită până în prezent de IGSU, vor fi alocate măsurilor de combatere a răspândirii virusului COVID-19", susţine ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

Complementar măsurilor deja aprobate în şedinţa de Guvern, Ministerul Fondurilor Europene a solicitat Comisiei Europene adoptarea de urgenţă a unui pachet integrat de măsuri care va permite sprijinirea economiei, în special în perioada ce va urma după deblocarea stării actuale de urgenţă.

"Se are în vedere flexibilizarea condiţiilor de modificare a programelor operaţionale în vederea sprijinirii implementării eficiente a programelor, precum şi pentru evitarea riscului de dezangajare ce poate apare în această perioadă. De asemenea, se are în vedere mutarea justificării sumelor prefinanţate la sfârşitul perioadei de implementare a proiectelor, dar şi alte măsuri necesare asigurării capitalului de lucru, ridicând pe cât posibil presiunea de pe bugetul de stat", notează MFE.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 19873 / 21717
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...