ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Nancu (FNGCIMM): Peste 47.200 de cereri depuse, până în prezent, în programul IMM Invest

07 Mai 2020   |   AGERPRES

IMM Invest este cel mai mare program de susţinere a IMM-urilor din România din ultimii 30 de ani.

 
 
Peste 47.200 de cereri au fost depuse de către întreprinderile mici şi mijlocii în cadrul programului IMM Invest, până la momentul actual, a afirmat, joi, într-o videoconferinţă de specialitate, Dumitru Nancu, directorul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM)

"Avem un număr de 22 de parteneri bănci cărora le mulţumesc. Aş vrea să punctez amploarea acestui program. De ce spunem că este cel mai important program? Pentru că îmbină cele trei componente ale unei finanţări, şi anume: un credit bancar prin cele 22 de bănci, o garanţie de la stat şi alocaţii financiare nerambursabile, adică dobândă zero, comision de administrare zero, comision de risc zero şi comision de garantare zero. România este singurul stat din UE-28 care a obţinut prin derogare o schemă de ajutor de stat cu garanţie de maxim 90%. În celelalte state este de 80%. Magnitudinea şi importanţa acestui program este dată şi de numărul de beneficiari. Prin schemă ne-am propus să ajutăm minim 40.000 de IMM-uri. În acest moment, sunt cereri de 47.232 depuse de către întreprinderile mici şi mijlocii", a declarat Nancu.


Acesta a adăugat, prin intermediul acestei scheme de ajutor, pe baza datelor existente, sunt sprijinite în mod indirect în jur de 613.000 de locuri de muncă.

"În acest moment, din datele pe care le avem, ajutăm cam 613.000 de locuri de muncă. Un alt aspect legat de acest program este magnitudinea cifrei. După cum bine ştiţi, prin Legea 346, Guvernul este mandatat să aloce 2% din PIB. Este pentru prima dată în istoria României când un Guvern alocă, printr-un program pentru IMM-uri, aproximativ 2% din PIB. Avem un plafon de garantare de 15 miliarde (de lei, n.r.) la care se adaugă dobânzile, comisioanele de garantare, de această schemă de ajutor de stat de un miliard (de lei, n.r.). Un alt aspect pozitiv e legat de eliminarea acelui criteriu toxic pentru IMM-uri, de tipul "primul venit, primul servit". Este primul program care nu mai funcţionează după această regulă. Dacă avem un număr de înscrişi de 47.000 de întreprinzători, cererile de clarificări şi dialogul acesta pe care îl avem zilnic este aproape dublu, la 77.000 de IMM-uri", a explicat oficialul FNGCIMM.

Consiliul Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR) organizează, joi, o nouă ediţie a videoconferinţei cu titlul "vorbIMM", de data aceasta având ca temă programul guvernamental IMM Invest.

IMM Invest este cel mai mare program de susţinere a IMM-urilor din România din ultimii 30 de ani. Principalele avantaje aduse de acesta sunt următoarele: statul asigură până la 90% din valoarea creditului, dobânda creditelor este subvenţionată integral de stat cel puţin până la final de an, zero comisioane legate de garanţia statului, zero comision de rambursare anticipată a creditului, iar perioada de acordare a garanţiei este de până la 72 de luni.

Pentru IMM-urile care solicită credite/linii de credit pentru capital de lucru, finanţările pot ajunge până la 5.000.000 lei, garantate până la 80% în cazul întreprinderilor mijlocii şi până la 1.000.000 lei, cu garantare de maxim 90%, în cazul întreprinderilor mici şi micro. Durata finanţării pentru capital de lucru este de maxim 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 36 de luni, rata dobânzii fiind Robor la 3 luni +2,5 %/an.

În cazul ambelor tipuri de credite, dobânda, costurile de acordare, monitorizare şi administrare a garanţiilor acordate în numele şi contul statului vor fi suportate de la bugetul de stat, până la data de 31 decembrie 2020, cu posibilitate de prelungire.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 18631 / 20764
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Arbitrajul Eurohold ̸ Euroins v. România a intrat într-o fază preliminară decisivă | Tribunalul ICSID a deschis calea intervențiilor Comisiei Europene și Bulgariei și a fixat un calendar clar pentru analiza Acordului de încetare a tratatelor intra-UE. Cum se reconfigurează raportul dintre dreptul Uniunii, tratatele bilaterale de investiții și protecția investitorilor în litigii intra-UE declanșate după falimentul Euroins
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...