Noile modificări ale Codului fiscal sunt o lovitură puternică pentru afacerile mamelor-antreprenor
19 Iulie 2022 Agerpres
În România sunt zeci de mii de femei aflate în situaţii de incertitudine şi instabilitate financiară şi pentru ele este esenţial să poată avea un venit sigur pentru creşterea şi educaţia copiilor.
Noile modificări aduse Codului Fiscal vin cu o presiune foarte mare asupra mediului economic, iar cele mai vulnerabile sunt micile afaceri pornite din hobby de către mame, pentru care antreprenoriatul este singura soluţie pentru a produce venit, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Mamprenoare, remis, marţi, AGERPRES.
În România sunt zeci de mii de femei aflate în situaţii de incertitudine şi instabilitate financiară şi pentru ele este esenţial să poată avea un venit sigur pentru creşterea şi educaţia copiilor.
Sunt mame care nu îşi găsesc loc de muncă în oraşe mai mici sau sate, care au copii mici pe care nu au cu cine să îi lase ca să meargă 8 ore la muncă, care suferă de boli cronice ce le împiedică să lucreze ca angajat, care au copii bolnavi sau sunt divorţate ori au partenerul în incapacitate de muncă şi trebuie să se descurce singure cu toate cheltuielile casei.
Pentru aceste mame, antreprenoriatul este soluţia ideală, pentru că le permite să-şi transforme abilităţile în produse şi servicii. Mamele îşi administrează micile afaceri de acasă, în ritmul familiei lor, le promovează online şi astfel obţin un venit decent care înlocuieşte practic un salariu.
Pe de altă parte, sunt mame care au început deja o mică afacere şi s-au împotmolit, se află în impas financiar ca urmare a pandemiei, a războiului din Ucraina sau a creşterii preţurilor şi, odată cu introducerea noilor modificări ale Codului Fiscal, viitorul lor arată sumbru. Trăiesc zilnic cu perspectiva sărăciei şi cu teama că vine iarna şi vor trebui să renunţe la visele lor pentru că nu vor avea din ce să supravieţuiască.
"Odată cu introducerea noilor modificări, continuitatea acestor afaceri este puternic pusă la încercare, precum şi situaţia financiară firavă a acestor antreprenoare. Afacerile gestionate prin intermediul micro-întreprinderilor vor fi obligate să aibă unul sau mai mulţi angajaţi cu normă întreagă în termen de maxim 30 de zile de la data înregistrării la Registrul Comerţului pentru a nu trece de la un impozit de 3%, cum era până la data acestei modificări legislative, la un impozit de 16%", a afirmat Oana Luca, expert contabil - mentor în programul VISS.
De exemplu, o afacere de tip hand-made nou-înfiinţată va trebui să aibă un venit de minim 3.000 lei la 30 de zile de la înfiinţare ca să îşi poată permite un angajat, costurile cu contabilitatea, taxe etc, dacă doreşte să plătească un impozit de 1% în loc de 16%, din moment ce varianta de a plăti 3% a fost eliminată. Acest obiectiv este destul de greu de realizat atât de repede pentru afacerile mici fără sprijin din partea unor mentori cu experienţă.
În ceea ce priveşte afacerile mamelor, există două posibilităţi: fie acestea nu îşi vor permite să se alinieze noilor modificări legislative şi vor decide să renunţe la visele lor sau să îşi închidă propriile afaceri, fie vor investi timp în educaţia lor şi vor reuşi să-şi crească afacerea pentru a face faţă ulterior noilor taxe, a mai spus Luca.
Pentru mamele aflate în situaţiile descrise mai sus, Asociaţia Mamprenoare - Asociaţia Mamelor Antreprenor din România a lansat proiectul VISS (Viziune, Încredere, Sprijin, Succes), proiect care are ca obiectiv sprijinirea mamelor aflate în dificultate să îşi continue proiectele antreprenoriale şi să obţină stabilitatea financiară mult dorită.
Proiectul este practic un incubator de afaceri din care fac parte 18 mentori, antreprenoare cu experienţă, experţi (contabili, avocaţi, specialişti în vânzări, branding, promovare etc.), coach-i, consultanţi în afaceri, experţi în diverse forme de finanţare etc.. care vor consilia timp de 2 luni afacerile înscrise în acest proiect.
Participantele în proiect se vor întâlni în fiecare sâmbătă, timp de 8 săptămâni cu mentorii din program şi vor lucra atât la planurile lor de afaceri şi la strategii, cât şi la construirea unei mentalităţi de antreprenor de succes. La finalul perioadei de 2 luni afacerile care parcurg toate etapele programului, până la înfiinţare vor fi lansate public, în cadrul unui eveniment. Cinci dintre participante, alese în funcţie de câteva criterii bine stabilite, vor primi un sprijin în servicii de branding, webdesign, promovare, asistenţă juridică, servicii de contabilitate etc. în valoare de 1500 euro/afacere. Companiile nou-înfiinţate vor fi listate pe platforma de antreprenoriat feminin mamprenoare.eu şi monitorizate atent timp de 1 an de la lansare, perioadă în care antreprenoarele vor avea parte de pregătire antreprenorială continuă în cadrul hub-ului Mamprenoare.
"Până acum avem înscrise în proiect 25 de femei din judeţele Suceava, Iaşi, Neamţ, Braşov, Cluj, Galaţi, Vrancea, Ilfov, Bucureşti, dar şi românce din Diaspora. Visele lor sunt afaceri în diverse domenii: ateliere de producţie handmade, centre educaţionale, afaceri în domeniul zootehniei, beauty, dezvoltare personală, scris, terapii, organizări de evenimente, magazine online etc. După încheierea perioadei de înscrieri va urma o perioadă de selecţie în care vom testa în primul rând motivaţia candidatelor şi determinarea lor de a duce proiectele pe termen lung", a spus, la rândul său, Alina Bota, preşedintele Asociaţiei Mamprenoare.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 11109 / 21372 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





