ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Numărul de exploataţii agricole recenzate a ajuns la un procent de aproximativ 54% până în 16 iunie

17 Iunie 2021   |   Agerpres

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, remis joi AGERPRES, miercuri, la sediul ministerului, secretarul de stat Aurel Simion şi preşedintele INS, Tudorel Andrei, au avut o şedinţă de lucru în cadrul căreia a fost analizat stadiul desfăşurării Recensământului General Agricol - runda 2020.

 
 
Numărul de exploataţii agricole recenzate a ajuns la un procent de aproximativ 54% până în data de 16 iunie, judeţul care stă cel mai bine la acest capitol este Arad, cu un procent de peste 72,54% iar judeţul aflat în coada clasamentului este Timiş, cu 48% dintre exploataţii recenzate.
 
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, remis joi AGERPRES, miercuri, la sediul ministerului, secretarul de stat Aurel Simion şi preşedintele INS, Tudorel Andrei, au avut o şedinţă de lucru în cadrul căreia a fost analizat stadiul desfăşurării Recensământului General Agricol - runda 2020.
 
"Astfel, pentru perioada 10.05 - 16.06.2021, s-au constatat următoarele aspecte: numărul de exploataţii recenzate a ajuns la un procent de circa 54%, respectiv 1.721.554 chestionare completate din cele 3.206.220 exploataţii existente. Judeţele care se încadrează în graficul de interval şi au realizat un procent de peste 54% sunt: Arad (72,54%), Bucureşti (67,67%), Mureş (62,76%), Braşov (61,59%), Vâlcea (61,05%). Judeţele în care ritmul de colectare a datelor este sub media pe ţară sunt: Mehedinţi (44,62%), Vaslui (45,20%), Gorj (45,80%), Cluj (46,93%), Botoşani (47,82%), Covasna (47,61%), Timiş (48,02%)", precizează sursa citată.
 
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale recomandă, pe de o parte, implicarea tuturor autorităţilor de la nivel local, a prefecturilor şi primăriilor pentru sprijinirea şi îmbunătăţirea activităţii de recenzare şi, pe altă parte, solicită producătorilor agricoli să manifeste încredere şi deschidere în discuţiile cu recenzorii.
 
Fondurile totale alocate pentru efectuarea Recensământului General Agricol se ridică la 320 de milioane de lei, din care o sumă de patru milioane de euro în echivalent provine de la Eurostat, a anunţat, în luna mai, preşedintele Institutului Naţional Statistică, Tudorel Andrei, subliniind că sprijinul Eurostat pentru a susţine această activitate este cel mai mare din Uniunea Europeană.
 
Recensământul General Agricol (RGA) - runda 2020 se va desfăşura în perioada 10 mai - 31 iulie 2021, cu scopul de a colecta, prelucra şi disemina datele privind structura exploataţiilor agricole din România, principiul de bază fiind utilizarea terenurilor şi deţinerea animalelor.
 
Ca ţară cu cele mai multe dar printre cele mai mici exploataţii agricole, România deţine circa 33% din numărul total de exploataţii agricole din Uniunea Europeană, cu o dimensiune medie de circa 3,6 hectare/exploataţie, cu mult mai mică decât dimensiunea medie de la nivelul Uniunii, de 16,6 hectare/exploataţie, importanţa rezultatelor recensământului agricol devenind evidentă pentru fundamentarea Politicii Agricole Comune care să asigure ţării noastre un sector agricol competitiv şi durabil. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15187 / 20834
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Client Choice by Lexology: Ioana Racoți (ZRVP), Adina Chilim Dumitriu (NNDKP), Octavian Adam (GNP), printre cei șapte profesioniști care se diferențiază prin calitatea relației cu clientul și capacitatea de a adăuga valoare reală afacerii acestuia | Cine sunt avocații români pentru care nominalizările au venit exclusiv de la corporate counsels, într-o procedură ce nu poate fi influențată și care sunt ariile de practică în care excelează
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...