Amendament la Acordul cu BIRD privind Programul pe bază de rezultate în sectorul sanitar, aprobat de Guvern
22 Ianuarie 2026 Agerpres
Până în prezent au fost deja îndepliniți 16 subindicatori, iar suma trasă din împrumut se ridică la 410 milioane euro (82%), data limită de tragere fiind 30 iunie 2026, precizează sursa citată.
Guvernul a aprobat, joi, prin hotărâre, un amendament la Acordul de împrumut cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) privind Programul pe bază de rezultate în sectorul sanitar din România.
Astfel, a fost aprobat cel de-al cincilea Amendament convenit între Guvernul României și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prin Scrisoarea semnată la Bruxelles, la 19 octombrie 2025, și la București, la 24 octombrie 2025, la Acordul de împrumut (Program pe bază de rezultate în sectorul sanitar din România) dintre România și BIRD, semnat la New York la 23 septembrie 2019, amendat și actualizat prin Scrisoarea de amendament semnată între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare la București la 31 iulie 2020 și la 26 august 2020.
Astfel, a fost aprobat cel de-al cincilea Amendament convenit între Guvernul României și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, prin Scrisoarea semnată la Bruxelles, la 19 octombrie 2025, și la București, la 24 octombrie 2025, la Acordul de împrumut (Program pe bază de rezultate în sectorul sanitar din România) dintre România și BIRD, semnat la New York la 23 septembrie 2019, amendat și actualizat prin Scrisoarea de amendament semnată între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare la București la 31 iulie 2020 și la 26 august 2020.
'Acordul 'Program pe bază de rezultate în sectorul sanitar din România', semnat în 2019 între România și BIRD, în valoare de 500 milioane euro, vizează realizarea mai multor obiective din domeniul sanitar, tragerea sumelor în cadrul împrumutului fiind efectuate de către Împrumutat pe măsura îndeplinirii de partea română a 8 indicatori de rezultate care stau la baza tragerilor, asociați obiectivelor programului. Indicatorii au fost divizați în 23 de subindicatori/rezultate intermediare pentru a permite un ritm accelerat al tragerilor sumelor împrumutului', se arată într-un comunicat al Guvernului.
Până în prezent au fost deja îndepliniți 16 subindicatori, iar suma trasă din împrumut se ridică la 410 milioane euro (82%), data limită de tragere fiind 30 iunie 2026, precizează sursa citată.
'Au mai rămas de îndeplinit 7 subindicatori, valoarea rămasă de tras cifrându-se la 90 milioane euro. Pentru a permite utilizarea integrală a sumelor din împrumut s-a convenit cu Banca restructurarea acestuia, astfel încât să fie eliminat un subindicator referitor la înființarea Agenției de Digitalizare a Sistemului de Sănătate și redistribuirea sumei asociată acestuia - respectiv 10 milioane euro - către subindicatorul referitor la aprobarea Strategiei Naționale de Digitalizare în Sănătate, aflat în curs de realizare. De asemenea, se reformulează un subindicator, modificarea având în vedere măsurile deja implementate privind trecerea la nivelul medicului de familie a unor servicii care se obicei se efectuau în ambulatoriu sau în spital, cu costuri mult mai mari', se explică în comunicat.
Aceste modificări nu sunt de natură să majoreze obligațiile financiare asumate față de BIRD, mai precizează Guvernul.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 74 / 5755 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





