Ordonanţa pentru implementarea Regulamentului UE privind reducerea emisiilor de metan ar putea fi adoptată până la sfârşitul anului
09 Decembrie 2025 Agerpres
Secretarul de stat Cristian Buşoi a adăugat că România este o ţară specială din punct de vedere al reducerii emisiilor de metan, cu cele mai multe "obiective industriale care trebuie monitorizate, trebuie măsurate, ale căror emisii trebuie reduse", în jur de 47.000 de sonde fiind inactive, închise sau abandonate.
Ordonanţa de Urgenţă pentru implementarea Regulamentului UE 2024/1787 privind reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic (MER) ar putea fi adoptată până la sfârşitul acestui an, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian Buşoi, la o dezbatere de specialitate.
"Estimăm ca adoptarea ordonanţei de urgenţă să se facă până la sfârşitul lunii decembrie. Contează foarte mult şi dialogul cu celelalte ministere. Ministerul Energiei este pregătit. Vom avea o echipă dedicată pentru implementarea şi punerea în aplicare a acestui regulament. Dialogul va continua şi cu echipa de proiect de la ASE, cu organizaţiile nonguvernamentale, cu organizaţiile europene şi cu cele din România, din zona societăţii civile", a spus secretarul de stat.
"Estimăm ca adoptarea ordonanţei de urgenţă să se facă până la sfârşitul lunii decembrie. Contează foarte mult şi dialogul cu celelalte ministere. Ministerul Energiei este pregătit. Vom avea o echipă dedicată pentru implementarea şi punerea în aplicare a acestui regulament. Dialogul va continua şi cu echipa de proiect de la ASE, cu organizaţiile nonguvernamentale, cu organizaţiile europene şi cu cele din România, din zona societăţii civile", a spus secretarul de stat.
El a precizat că ordonanţa de urgenţă se află în circuitul legislativ. Astfel, Ministerul Energiei este în discuţii avansate cu Ministerul Mediului, care a trimis unele observaţii importante la actul normativ, iar Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG) a transmis, în mod formal, câteva propuneri de modificare.
Buşoi a precizat că, pe parcursul verii acestui an, Ministerul Energiei a avut întâlniri cu reprezentanţi ai industriei de profil, ai mediului de afaceri, ai altor instituţii publice implicate şi ai societăţii civile, care au făcut propuneri "extrem de importante", de care s-a ţinut cont la elaborarea ordonanţei de urgenţă.
"Sigur, Ministerul Mediului este extrem de important în acest demers, ca de altfel şi Ministerul Economiei şi Ministerul de Finanţe, pentru a construi şi a creiona o ordonanţă de urgenţă care să implementeze Regulamentul European", a arătat Cristian Buşoi.
Potrivit acestuia, industria de profil din România este un partener al autorităţilor în demersul privind reducerea emisiilor de metan, dar "toate aceste eforturi, ca să fie realizabile, trebuie să nu aibă costuri administrative care să pună în pericol existenţa acestei industrii".
Secretarul de stat a adăugat că România este o ţară specială din punct de vedere al reducerii emisiilor de metan, cu cele mai multe "obiective industriale care trebuie monitorizate, trebuie măsurate, ale căror emisii trebuie reduse", în jur de 47.000 de sonde fiind inactive, închise sau abandonate.
"România face explorare încă din secolul al XIX-lea. Este astăzi producătorul numărul unu de gaze naturale în Uniunea Europeană şi, odată cu intrarea în funcţiune a proiectului Neptun Deep din Marea Neagră, în 2027, îşi va consolida puternic acest loc, pentru că vom dubla producţia internă de gaze naturale", a menţionat Buşoi.
Conform acestuia, ţara noastră se află pe locul al treilea în Uniunea Europeană la producţia de petrol.
"Asta este foarte important, pentru că putem contribui activ la obiectivul de eliminare a importurilor din Rusia şi de reducere, în general, a dependenţei Uniunii Europene de importuri. (...) Şi avem şi responsabilităţi foarte mari. Ne vom achita de aceste responsabilităţi, dar trebuie să găsim echilibrul de a avea obiective care pot fi implementate, de a avea un timeline care să fie cu adevărat realizabil şi de a nu pune o povară care să însemne, până la urmă, punerea în pericol a unor investiţii viitoare ale companiilor din zona de petrol şi gaz din România, pentru că nici noi, nici Uniunea Europeană nu îşi doreşte acest lucru", a subliniat secretarul de stat în Ministerul Energiei.
O masă rotundă este organizată, marţi, la Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, în cadrul I-MER, un proiect european condus de Facultatea de Administrarea Afacerilor cu Predare în Limbi Străine (FABIZ) din cadrul ASE şi finanţat de Iniţiativa Europeană pentru Climă (EUKI).
Acesta sprijină România şi Cehia în aplicarea eficientă a noului Regulament al UE privind metanul, prin consolidarea capacităţii instituţionale, promovarea dialogului între guvern, mediul de afaceri şi societatea civilă şi promovarea soluţiilor practice pentru reducerea metanului în sectorul energetic.
Proiectul face parte din Iniţiativa Europeană pentru Climă (EUKI), a Ministerului Federal German pentru Mediu, Acţiune Climatică, Conservarea Naturii şi Siguranţă Nucleară (BMUKN).
Conform proiectului I-MER, în 2023, România era responsabilă pentru 20% din emisiile de metan din sectorul energetic ale UE, în baza datelor Agenţiei Europene de Mediu. De asemenea, România era responsabilă de 85% din metanul provenit din minele de cărbune abandonate din UE.
Specialiştii din cadrul I-MER susţin că România este deja în întârziere cu aplicarea prevederilor Regulamentului UE 2024/1787 privind reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic. Astfel, "în lipsa desemnării oficiale a autorităţii competente şi a unui sistem clar de sancţiuni şi monitorizare, există riscul ca implementarea să rămână fragmentată".
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 761 / 21328 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





