ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Patria Bank accelerează cu 33% creditarea fermierilor în prima parte a anului 2025

08 Iulie 2025   |   BizLawyer

Finanțările pentru investiții au scăzut ușor, însă se observă o creștere a apetitului fermierilor medii și mari pentru proiecte realizate cu fonduri europene, în special în zootehnie, în sectoarele de suine și avicol.

 
 
Patria Bank (BVB: PBK), bancă românească orientată spre susținerea companiilor antreprenoriale locale, listată pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București, a înregistrat în perioada ianuarie-iunie 2025 o dublare a vânzărilor de credite noi destinate fermierilor față de același interval din 2024 și o creștere de 33% a portofoliului de credite AGRO&FOOD față de finalul anului trecut. Cererea de finanțare din partea fermierilor români în perioada analizată de bancă reflectă o dinamică pozitivă alimentată de nevoile de capital de lucru ale fermierilor, precum și de interesul în creștere pentru proiecte cu fonduri europene. 

Cu agricultura aflată la un moment de răscruce, miza unei finanțări eficiente devine mai mare ca oricând. Deși România dispune de un potențial agricol considerabil și de resurse de teren extinse, sectorul rămâne structural subfinanțat. În rândul fermelor românești, gradul de bancarizare este în continuare scăzut, un segment important al fermierilor mici nu au încă acces la servicii bancare, pe fondul unui nivel redus de educație financiară și al lipsei de încredere instituțională. În plus, doar aproximativ 5% din totalul creditelor din sistemul bancar se îndreaptă către agricultură, ceea ce o plasează printre cele mai slab finanțate ramuri ale economiei. 


„Ne asumăm un rol activ în susținerea agriculturii sustenabile și a antreprenoriatului rural, printr-o abordare care pune accent pe înțelegerea în profunzime a specificului fiecărei ferme agricole. Misiunea noastră este să facem finanțarea relevantă, accesibilă și adaptată realităților din teren, începând cu sezonalitatea culturilor, ciclurile de numerar și până la nevoia de investiții pe termen lung. În activitatea noastră zilnică, suntem alături de fermieri atât la nivel operațional, cât și strategic, construind soluții care contribuie la dezvoltarea durabilă a afacerilor agricole. Activitatea din primele șase luni ale anului 2025 confirmă că această colaborare funcționează și generează valoare reală”, a declarat Valentin Vancea, Director General Patria Bank.

În perioada ianuarie-iunie 2025, Patria Bank a finanțat toate culturile înființate primăvara, cu o pondere majoritară pentru floarea-soarelui și porumb. Pe segmentul legumicol, cele mai frecvent finanțate culturi au fost roșiile, pepenii și cartofii. În ceea ce privește structura cererii de finanțare în perioada analizată, aceasta arată o preferință clară pentru credite de capital de lucru, de 70%, utilizate atât pentru înființarea culturilor, cât și pentru plata furnizorilor de inputuri. Creditele de investiții și echipamente au reprezentat 20% din total, iar finanțările pentru implementarea proiectelor cu fonduri europene, 10%. Comparativ cu aceeași perioadă din 2024, cererea pentru capital de lucru a înregistrat un avans semnificativ. Finanțările pentru investiții au scăzut ușor, însă se observă o creștere a apetitului fermierilor medii și mari pentru proiecte realizate cu fonduri europene, în special în zootehnie, în sectoarele de suine și avicol.

În rândul clienților, tendințele de consum indică un interes tot mai pronunțat pentru finanțarea rapidă a inputurilor, pe fondul condițiilor meteo dificile și al volatilității prețurilor la materii prime agricole. La nivel regional, seceta pedologică a afectat întreaga țară, cu un impact accentuat în regiunile Moldova și Oltenia, unde gradul de calamitate a atins în medie 70–80%.

„Suntem conștienți că dezvoltarea mediului rural depinde de parteneriate stabile, de capital direcționat inteligent și de o relație de încredere care se construiește în timp. Tocmai de aceea, ne implicăm direct în evaluarea proiectelor în teren și oferim produse financiare calibrate pentru provocările și oportunitățile reale ale agriculturii românești. În cadrul Patria Bank, vedem agricultura drept un motor de dezvoltare capabil să regenereze comunități și să ridice standardele de viață, motiv pentru care continuăm să acordăm prioritate acestui sector chiar și în fața riscurilor percepute”, a declarat Lavinia Mocanu, Manager Departament AGRO&FOOD în cadrul Patria Bank.

Clienții Patria Bank din segmentul AGRO&FOOD sunt grupați în fermieri mici, având suprafețe de sub 500 ha, și fermieri mari, cu suprafețe de peste 500 ha. În prezent, banca deține circa 15% din totalul fermierilor mari care lucrează peste 500 ha și continuă să își consolideze prezența printr-un model de creditare „în teren”, bazat pe vizite la fermă și soluții adaptate ciclurilor agricole. În ultimii doi ani, banca și-a dublat volumul creditelor agricole de la an la an. La finalul anului trecut, ca parte a strategiei de integrare a întregului lanț valoric de la fermă la consumator, Patria Bank a extins segmentul AGRO, incluzând și industria alimentară (FOOD). 

Modelul operațional aplicat de Patria Bank în sectorul agricol este construit pe trei direcții majore: extinderea accesului la finanțare pentru fermele mici și mijlocii, sprijinirea investițiilor pe întregul lanț agroalimentar, de la producție la procesare și distribuție, și încurajarea practicilor sustenabile, inclusiv prin utilizarea tehnologiei în agricultură.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 570 / 20048
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații, la finalizarea proiectului în care a asistat Vodafone România la achiziția Telekom România Mobile Communications: O tranzacție de durată, sofisticată, care a necesitat multă dedicare, pricepere și inspirație
Filip & Company asistă DIGI Romania la achiziția unei părți din Telekom România Mobile Communications | Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner)
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Lexology Competition Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care modelează practica de concurență pe piața locală: Cătălin Suliman (Filip & Company) și Georgiana Bădescu (Schoenherr), printre avocații considerați Thought Leaders. Manuela Guia (GNP Guia Naghi & Partners), Georgeta Dinu (NNDKP), Andreea Oprișan și Raluca Vasilache (Țuca Zbârcea & Asociații), în nucleul de forță al practicii pe piața locală
KPMG Legal - Toncescu și Asociații îl recrutează pe Alexandru Slujitoru de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener. Ramona Jurubiță, reconfirmată pentru al treilea mandat în funcția de Country Managing Partner al KPMG în România și Moldova
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
Decizie ÎCCJ: O victorie fiscală de referință în materia cheltuielilor intra-grup internațional și a reciclării deșeurilor de ambalaje, obținută de avocații Mușat & Asociații | Echipă interdisciplinară, coordonată de partenerii Angela Porumb și Răzvan Graure
Avocații PNSA au stat alături de compania locală Bit Soft în tranzacția prin care grupul canadian Volaris a intrat pe piața românească a tehnologiei pentru ospitalitate. Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...