ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Piaţa neagră a ţigaretelor înregistrează 8,6% din totalul consumului în ianuarie 2021 (studiu)

22 Februarie 2021   |   Agerpres

Potrivit studiului, contrabanda continuă să se menţină astfel la cel mai mic nivel din ultimii 12 ani.

 
 
Piaţa neagră a ţigaretelor se situează în ianuarie 2021 la 8,6% din totalul consumului, în uşoară scădere faţă de noiembrie anul trecut (9,2%), conform companiei Novel Research.
 
Potrivit studiului, contrabanda continuă să se menţină astfel la cel mai mic nivel din ultimii 12 ani.
 
"În ianuarie 2021, piaţa neagră a înregistrat cea mai mare scădere în regiunea sud-vest, şi anume 8,2 puncte procentuale până la 3,5%. Cu toate că în nord-est comerţul ilegal scade cu 6,4 p.p. până la 22,3%, regiunea continuă şi în ianuarie să deţină cea mai mare pondere a produselor provenite din contrabandă, comparativ cu restul zonelor ţării. Creşteri semnificative sunt notate în sud-est (5,5 p.p. până la 8,8%) şi nord-vest (plus 3,1 p.p. până la 16,2%). Din punct de vedere al provenienţei produselor de pe piaţa neagră, ponderea "cheap whites" creşte cu 11,1 p.p. până la peste 54%, Moldova scade cu 3,2 p.p. până la 9,4%, iar Ucraina şi Serbia rămân relativ constante faţă de noiembrie 2020", a declarat Marian Marcu, director general Novel Research.
 
Ileana Dumitru, director Juridic şi Relaţii Publice, British American Tobacco, susţine că, pe fondul scăderii contrabandei, statul român a făcut anul trecut mai mulţi bani din comerţul legal cu ţigarete.
 
"British American Tobacco, cel mai mare jucător din acest sector, a plătit accize şi taxe de circa 9,4 miliarde de lei, cu aproximativ 500 de milioane de lei mai mult decât în 2019. Menţinerea unui nivel scăzut al contrabandei cu ţigări, precum şi un cadru fiscal predictibil reprezintă condiţii esenţiale atât pentru asigurarea contribuţiilor la bugetul de stat, cât şi pentru stimularea investiţiilor", a declarat Ileana Dumitru.
 
Potrivit Gildei Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria, este îmbucurător că tendinţa de scădere a contrabandei se menţine şi anul acesta. Pe fondul micşorării fără precedent a pieţei negre a ţigaretelor şi a unui cadru fiscal stabil, JTI a virat la bugetul statului român aproape un miliard de euro, însemnând accize, TVA şi alte taxe, impozite şi contribuţii aferente anului 2020, plătite până în prezent. Suma este în creştere cu peste 12% faţă de taxele plătite pentru anul anterior.
 
"Pentru o evoluţie normală a companiei şi, implicit, pentru a creşte contribuţia la buget, este nevoie de predictibilitate fiscală şi legislativă. Astfel, sperăm ca anul acesta să nu ne confruntăm cu iniţiative de supra-reglementare, de tipul celei respinse în iunie trecut de către Parlament, şi să stabilim, împreună cu Ministerul Finanţelor, un nou calendar sustenabil de accizare a ţigaretelor, pentru perioada 2022-2027", a declarat Gilda Lazăr.
 
La rândul său, Alexandra Olaru, director External Affairs, Philip Morris România, susţine că într-o perioadă foarte dificilă pentru toată lumea, sectorul tutunului s-a dovedit rezilient.
 
"Conform ultimei execuţii bugetare anunţate, în 2020 veniturile din accize au crescut cu 10,9% de la an la an. Cred că şi anul 2021 va continua să fie marcat de incertitudine, ca urmare predictibilitatea devine cu atât mai importantă şi pentru actorii economici, şi pentru buget. Orice modificare a cadrului legal, orice schimbare bruscă şi neplanificată a cadrului fiscal se răsfrânge asupra pieţei legale şi implicit asupra veniturilor bugetare. Pentru ca acest nivel al contrabandei să se menţină sub media europeană de 10% este, de asemenea, necesar ca autorităţile de aplicare a legii să continue să fie la fel de eficiente în reducerea comerţului ilegal", a spus Alexandra Olaru.
 
De asemenea, Adrian Pirau, Head of Sales & Operations, Imperial Tobacco Distribution Romania, a afirmat că autorităţile de aplicare a legii au continuat să raporteze cantităţi semnificative de ţigarete ilegale confiscate, zeci de grupări infracţionale destructurate şi operaţiuni de amploare.
 
"Amintesc percheziţiile din Bucureşti, Giurgiu şi Ilfov, la mai multe persoane bănuite că ar fi introdus în ţară peste 8.200.000 de ţigarete, disimulate într-un container sosit din Dubai şi de confiscarea a peste 5 milioane de ţigarete, în valoare totală estimată de aproximativ 830.000 euro. Contrabanda este un fenomen real, cu efecte profund negative asupra societăţii şi a bugetului, care apare ca o consecinţă a supra-reglementării sau a unei politici fiscale impredictibile. Aşadar, mai ales în anul care urmează şi care se anunţă poate chiar mai dificil decât precedentul pentru economia românească, este necesar ca fiscalitatea şi cadrul de reglementare să permită dezvoltarea pieţei legale", a declarat Adrian Pirau.
 
Marcel Simion Mutescu, directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, a precizat că nivelul minim record al contrabandei cu ţigarete, de sub 10%, a fost menţinut pe tot parcursul anului 2020 şi în ianuarie 2021.
 
"Recent, 16 funcţionari vamali au fost premiaţi cu certificate de merit emise de Organizaţia Mondială a Vămilor, în semn de apreciere pentru activităţile care au susţinut promovarea valorilor şi culturii organizaţiei şi sprijiniul oferit în perioada pandemiei, în cadrul unui eveniment organizat la sediul Centrului de Formare Echipe Canine din comuna Pantelimon, judeţul Ilfov. Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi cea a Direcţiei Generale a Vămilor au înmânat astfel de certificate de merit şi unui număr de cinci reprezentanţi ai mediului de afaceri din România, inclusiv ai marilor producători de ţigarete. Vom continua şi în 2021 să ne urmăm obiectivele strategice de protejare a comerţului legal şi astfel de securizare a veniturilor bugetare ale României şi ale Uniunii Europene", a declarat Marcel Simion Mutescu.
 
Liviu Bute, inspector general al Poliţiei de Frontieră, Chestor principal de poliţie, a afirmat că în 2020, un an foarte dificil în care poliţiştii de frontieră au continuat să-şi facă datoria, au fost reţinute 4,2 milioane de pachete cu ţigări, având o valoare aproximativă de 51,7 milioane lei, peste 13.000 kg tutun şi 205 kg tutun narghilea. De asemenea, au fost identificate şi destructurate 7 grupări organizate în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă cu ţigări, în care au fost implicate 36 de persoane. El a spus că pentru 2021 instituţia îşi propune să continue să asigure şi să menţină un nivel înalt de supraveghere şi control la frontieră, indiferent de contextul în care îşi va desfăşura activitatea.
 
"Pentru Poliţia Română prevenirea şi combaterea contrabandei continuă să fie unul dintre obiectivele principale. Prin acţiunile comune pe care le-am desfăşurat, am reuşit să scădem an de an nivelul comerţului ilegal cu ţigarete. Pentru acest an, ne propunem să continuăm acţiunile operative de combatere a contrabandei şi, bineînţeles, să continuăm trendul descendent al acestui tip de criminalitate", a declarat directorul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, comisar-şef de poliţie Aurel Dobre.
 
Producătorii de ţigarete consideră că, pentru menţinerea unui nivel de sub 10% al traficului ilicit, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autorităţile de aplicare a legii, le-au solicitat fără succes în ultimii ani. Includerea contrabandei în categoria ameninţărilor identificate în Strategia de apărare a ţării ar putea constitui baza pentru aceste modificări care includ reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracţiunii de contrabandă cu ţigarete, precum şi stabilirea unor atribuţii specifice pentru poliţia locală şi jandarmerie, întrucât comerţul ilegal cu ţigarete se desfăşoară aproape nestingherit în zona de competenţă a acestora - pieţe, oboare, staţii de metrou.
 
În 2019, companiile de tutun au virat la bugetul statului circa 3,6 miliarde de euro. În 2020, sectorul tutunului a devenit cel mai solid contribuabil pentru statul român.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15694 / 20000
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...