ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Procesul de integrare dintre UniCredit Bank România şi Alpha Bank România, planificat a se încheia pe 15 august

28 Mai 2025   |   Agerpres

Pe parcursul următoarelor luni, până la finalizarea procesului de fuziune aflat în plină desfăşurare, cele două bănci continuă să aibă activitate separată.

 
 
Procesul de integrare dintre UniCredit Bank România şi Alpha Bank România este planificat a se încheia, sub rezerva primirii tuturor aprobărilor legale necesare, în data de 15 august 2025, urmând ca, ulterior acestei date, toţi clienţii Alpha Bank România să devină clienţi UniCredit România.

Conform unui comunicat al Unicredit, pe parcursul următoarelor luni, până la finalizarea procesului de fuziune aflat în plină desfăşurare, cele două bănci continuă să aibă activitate separată.

"Suntem bucuroşi să anunţăm că procesul de integrare a intrat în etapa finală. Comunicăm constant cu clienţii Alpha Bank România pentru a le oferi transparenţă şi sprijin în această perioadă de tranziţie, iar echipele noastre colaborează strâns pentru a asigura o fuziune eficientă. Împreună vom forma o bancă mai solidă şi mai bine poziţionată pentru viitor", a declarat Mihaela Lupu, CEO UniCredit Bank, citată în comunicat.


Clienţii Alpha Bank România vor primi, începând cu data de 28 mai 2025, prin e-mail sau prin poştă, informări personalizate din partea UniCredit Bank România şi Alpha Bank România, cuprinzând detaliile despre produsele şi serviciile UniCredit, precum şi despre următoarele etape ale integrării Alpha Bank România în cadrul UniCredit Bank România.

"Prioritatea noastră rămâne confortul şi satisfacţia clienţilor noştri, cărora fuziunea le va aduce beneficii concrete: o experienţă financiară completă, acces la o reţea extinsă de sucursale şi ATM-uri, precum şi la o infrastructură digitală modernă, toate sub umbrela UniCredit", a subliniat, la rândul său, Antoaneta Curteanu, CEO Alpha Bank România.

Începând de miercuri, 28 mai, şi pe tot parcursul lunii iunie, clienţii Alpha Bank România vor începe să primească noile carduri de debit şi credit Mastercard, emise de UniCredit şi pe care le vor putea utiliza după fuziune, începând din data de 15 august 2025.

În perioada 15-17 august 2025 se vor derula activităţi aferente transferului operaţional al produselor şi serviciilor deţinute de clienţi la Alpha Bank România către UniCredit Bank România, iar echipele reunite ale celor două bănci vor face toate eforturile pentru a asigura disponibilitatea noilor servicii în cel mai scurt timp posibil.

Din 18 august 2025, clienţii Alpha Bank România vor avea acces complet la produsele şi serviciile UniCredit.

În comunicat se menţionează că fuziunea reprezintă integrarea a două bănci complementare, ambele cu relaţii şi expertiză de lungă durată pe piaţa românească.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 577 / 19758
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...