
România, lider în UE la creşterea lucrărilor de construcţii şi în luna iulie
17 Septembrie 2020
AgerpresIulie este a treia lună consecutivă în care, în ritm anual, România este lider în UE la creşterea lucrărilor de construcţii.
Lucrările de construcţii în România au înregistrat o creştere de 12,2%, în iulie 2020, comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior, acesta fiind cel mai mare avans înregistrat în rândul statelor membre UE, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Iulie este a treia lună consecutivă în care, în ritm anual, România este lider în UE la creşterea lucrărilor de construcţii.
Comparativ, în zona euro lucrările de construcţii au înregistrat în iulie un declin anual de 3,8%, în timp ce în UE au înregistrat o scădere de 3,9%.
Eurostat precizează că singurele state membre UE în care lucrările de construcţii au crescut în iulie, comparativ cu perioada similară a anului trecut, sunt România (12,2%) şi Finlanda (2,5%). De asemenea, cel mai semnificativ declin s-a înregistrat în Ungaria (minus 21%), Slovacia (minus 15,4%) şi Polonia (minus 11%).
În iulie, comparativ cu luna precedentă, lucrările de construcţii au crescut cu 0,2% în zona euro şi au scăzut cu 0,1% în Uniunea Europeană.
Cele mai mari creşteri lunare s-au înregistrat în Slovenia (12,2%), Franţa (5%) şi România (4,3%), cea mai semnificativă scădere fiind în Germania (minus 4,3%), Polonia (minus 3,5%) şi Suedia (minus 1,7%).
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 16970 / 19923 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea își consolidează practica de Corporate M&A și Real Estate prin recrutarea Flaviei Petcu-Ciurel ca Senior Associate
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
NNDKP, firmă considerată de ghidurile internaționale drept „unul dintre numele grele de pe piață” pe segmentul fuziunilor și achizițiilor locale, explică motivele pentru care investitorii strategici domină scena, cum se rescrie definiția succesului într-un deal, ce sectoare devin surprizele anului și de ce formarea noilor avocați este tot mai dificilă în fața complexității tranzacțiilor | De vorbă cu partenerele Gabriela Cacerea și Adriana Gaspar despre arhitectura pieței de M&A și provocările perioadei
„The Lawyer European Awards 2025” | Trei firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe”: NNDKP, Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. Firma fondată de Octavian Popescu, printre finaliști și în secțiunea ”European litigation team of the year”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Oportunități, provocări și diferențe de abordare - CMS European M&A Outlook 2026 | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: “Europa Centrală și de Est se conturează ca o surpriză pozitivă pe harta investițiilor”. Rodica Manea, Corporate Partner: “Vedem o activitate susținută pe piața locală, iar companiile românești continuă să se adapteze rapid și să valorifice oportunitățile emergente”
bpv Grigorescu Ștefănică: tranzacțiile strategice și consolidările sectoriale definesc piața de fuziuni și achiziții | 2025 aduce structuri inovatoare, distressed M&A și o redefinire a noțiunii de succes, într-o piață în care avocații devin arhitecții echilibrului între reglementări stricte și interesele investitorilor. Cătălin Grigorescu (managing partner): „Succesul în tranzacții nu se mai măsoară doar în valoare, ci în capacitatea de a le finaliza într-un mediu juridic tot mai complex”
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Principalele aspecte pe care angajatorii trebuie să le aibă în vedere pentru a se conforma legislației privind combaterea discriminării și hărțuirii la locul de muncă | De vorbă cu Dan Dascălu (Partener) și Sonia Bălănescu (Managing Associate) - D&B David și Baias, despre prevederile legale în vigoare, combaterea acestui fenomen și modul în care poate fi diminuat riscul apariției unor litigii inițiate de salariați
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...