ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România, pe primul loc în UE la creşterea preţurilor producţiei industriale în luna iulie

03 Septembrie 2025   |   Agerpres

Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii marţi propriile date, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 2,7% în iulie 2025, faţă de luna similară din 2024, iar comparativ cu luna anterioară s-au majorat cu 5%.

 
 
Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în luna iulie 2025, comparativ cu iunie 2025, o creştere de 0,6% în Uniunea Europeană (UE), iar România este lider printre statele membre UE cu cele mai mari creşteri ale preţurilor producţiei industriale de la o lună la alta, arată datele publicate miercuri de Eurostat.

Conform acestor date, de la o lună la alta, preţurile producţiei industriale au crescut în majoritatea statelor membre, însă cele mai importante creşteri au fost înregistrate în România (6,7%), Bulgaria (5,7%) şi Slovacia (2,8%). Eurostat precizează că evoluţia preţurilor producţiei industriale în UE a fost influenţată în special de avansul de 2,3% al preţurilor la energie.


În ritm anual, preţurile producţiei industriale au înregistrat o creştere de 0,2% în zona euro şi un avans de 0,4% în Uniunea Europeană. Şi în acest caz, România se numără printre statele membre cu cele mai mari creşteri ale preţurilor producţiei industriale, cu un avans de 2,5% în ritm anual. Creşteri mai mari s-au înregistrat doar în Bulgaria (10,7%) şi Danemarca (4,5%).

Modificarea preţurilor la porţile fabricilor este pusă de obicei pe seama consumatorilor finali şi de aceea poate fi un indicator al evoluţiei inflaţiei pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.

Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat publicităţii marţi propriile date, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 2,7% în iulie 2025, faţă de luna similară din 2024, iar comparativ cu luna anterioară s-au majorat cu 5%.

La nivelul pieţei interne, indicele preţurilor producţiei industriale a înregistrat o creştere de 6,68% în iulie 2025 faţă de luna precedentă şi o majorare de 2,51%, în comparaţie cu iulie 2024.

În ceea ce priveşte piaţa externă, în iulie faţă de luna precedentă, preţurile producţiei industriale au fost mai mari cu 0,74%, iar comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior se constată o creştere de 3,18%.

Pe marile grupe industriale, în iulie 2025, faţă de iulie 2024, creşteri ale preţurilor producţiei industriale au fost consemnate în: industria bunurilor de capital (+2,88%), industria bunurilor de uz curent (6,23%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+3,22%), industria bunurilor intermediare (+3,52%) şi în industria energetică (+0,33%).

Raportat la perioada de referinţă, datele INS relevă faptul că, pe secţiuni de activitate, preţurile au crescut în distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+10,46%) şi în industria prelucrătoare (2,75%), în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+2,18%) şi în industria extractivă, de 4,28%.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9 / 19833
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
Lexology Energy Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care s-au remarcat într-o practică devenită, în ultimii ani, un adevărat laborator de inovație juridică: ZRVP, CMS, TZA și NNDKP au o amprentă bine conturată în Oil & Gas. NNDKP strălucește și în Power & Electricity, unde se remarcă și Kinstellar, dar și în Renewables
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...