ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Romgaz este în discuţii pentru preluarea unei părţi din participaţia Exxon la Neptun Deep

01 Iulie 2020   |   AGERPRES

În scopul relansării economice a acestui sector de activitate, planul de relansare prevede şi alte tipuri de măsuri şi forme de sprijin.

 
 
Emiterea de vouchere de vacanţă speciale pentru pensionari, destinate exclusiv tratamentelor balneoclimaterice şi acordarea de stimulente agenţiilor de turism pentru fiecare turist străin care stă mai mult de 5 nopţi în România (incoming), sunt două dintre măsurile incluse în Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, prezentat miercuri de Executiv.

În scopul relansării economice a acestui sector de activitate, planul de relansare prevede şi alte tipuri de măsuri şi forme de sprijin. Astfel, din circa 1 miliard de euro care vor fi puşi la dispoziţia companiilor din domeniile afectate de criza provocată de pandemia SARS-CoV2, aproximativ 350 milioane de euro ar putea
merge spre companiile din HoReCa, turism şi transporturi.


De asemenea, se are în vedere reducerea costurilor cu utilităţile şi este în pregătire un program de ajutor pentru instalarea unor panouri fotovoltaice sau a unor staţii de încărcare de automobile, astfel încât operatorii să poată intra într-o reţea europeană de staţii de încărcare.

Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică mai include acordarea de granturi operatorilor economici din turism pentru implementarea măsurilor de prevenţie împotriva virusului COVID-19, garantarea de către FNGCIMM a voucherelor acordate de către agenţiile de turism şi structurile de primire turistică pentru călătoriile anulate din cauza Covid-19 şi emiterea şi acordarea unor tichete speciale, destinate exclusiv consumului în unităţile de alimentaţie publică autorizate.

"În prima parte a anului 2020, au fost adoptate mai multe măsuri în sprijinul mediului de afaceri din sectorul turistic şi al turiştilor, dintre care amintim: prelungirea valabilităţii voucherelor de vacanţă emise în anul 2019 până la data de 31 mai 2021; emiterea voucherelor de vacanţă pentru anul 2020 se va face exclusiv pe suport
electronic; au fost atestate patru noi localităţi şi zone ca staţiuni turistice de interes naţional şi totodată, alte cinci localităţi ca staţiuni turistice de interes local în scopul sprijinirii investiţiilor prin finanţări nerambursabile; au fost completate criteriile de atestare a staţiunilor turistice; acordarea de facilităţi fiscale şi scutiri de impozite", se menţionează în document.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 17201 / 19671
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...