ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

SAP România depășește pragul de 1000 de angajați

21 Ianuarie 2025   |   BizLawyer

Subsidiara locală găzduiește unele dintre cele mai puternice echipe de Service Delivery și Managed Cloud Applications din Europa și una dintre cele mai bune echipe de Cloud Migration din lume, iar competențele echipelor din România în domenii precum AI, Data Science, Business Data Cloud, Business Processes și Business Technology Platform sunt recunoscute la nivel internațional.

Diana David, Managing Director SAP România

 
 
SAP România, subsidiara locală a liderului global în soluții software, SAP SE, anunță atingerea unui prag important în evoluția pe plan național – depășirea numărului de 1000 de angajați. Această etapă marchează nu doar un  punct de referință în evoluția numerică, ci și un salt semnificativ în capacitatea companiei de a sprijini transformarea digitală a clienților săi.

Fondată pe 1 aprilie 2002, cu un nucleu inițial de doar cinci angajați în București, SAP România a evoluat constant pe parcursul celor peste două decenii de activitate, devenind o entitate cheie în cadrul SAP.  Din 2005, odată cu obținerea statutului de entitate juridică românească cu capital străin, compania a înregistrat o creștere accelerată, extinzându-și prezența în două alte locații, pe lângă biroul din București: în anul 2011 la Timișoara, iar în 2012 la Cluj-Napoca. De asemenea, în 2023, SAP a lansat în București SAP Labs Site, parte a hub-ului regional SAP Labs SEE Hub.  


În prezent, biroul central din București găzduiește 654 de angajați, cel din Timișoara numără 270 de specialiști, iar cel din Cluj-Napoca 124, aceștia având o vârstă medie de 35,5 ani. Dintre aceștia, 46% sunt femei. Anul trecut, echipa SAP România a crescut cu aproximativ 18% față de anul precedent, consolidând astfel poziția companiei ca un jucător de top pe piața locală și un centru de excelență în rețeaua SAP.

„Depășirea pragului de 1000 de angajați este o etapă semnificativă pentru SAP România și reprezintă o dovadă a talentului incredibil și a dedicării echipei noastre locale. Aceasta nu numai că subliniază angajamentul pe care îl avem față de piață, dar consolidează și capacitatea noastră de a susține transformarea digitală a clienților noștri. Suntem mândri să fim un catalizator pentru inovare și un contributor al ecosistemului tehnologic atât din România, cât și din numeroase țări la nivel global, iar pe măsură ce activitatea noastră continuă, rămânem fermi în misiunea de a îmbunătăți viețile oamenilor prin intermediul inovațiilor noastre”, a declarat Diana David, Managing Director SAP România.

SAP România joacă un rol strategic important în cadrul activităților globale ale companiei. Subsidiara locală găzduiește unele dintre cele mai puternice echipe de Service Delivery și Managed Cloud Applications din Europa și una dintre cele mai bune echipe de Cloud Migration din lume, iar competențele echipelor din România în domenii precum AI, Data Science, Business Data Cloud, Business Processes și Business Technology Platform sunt recunoscute la nivel internațional. Numărând în prezent peste 1000 de angajați, SAP România livrează proiecte și oferă astfel plusvaloare clienților din întreaga lume.

Pentru a-și atinge obiectivele în piața locală, compania colaborează cu cele peste 20 de firme din ecosistemul de parteneri SAP din România, specializați în vânzarea și implementarea întregului portofoliu de soluții. Privind spre viitor, compania rămâne dedicată excelenței și inovării, fiind hotărâtă să își păstreze poziția de lider în domeniul tehnologiei și să sprijine în continuare tranziția digitală a afacerilor din întreaga lume.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2809 / 21118
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în 2025 | Anul megadeal-urilor: piața globală a urcat la 4,81 trilioane USD anul trecut, iar EMEA a trecut de 1 trilion. În clasamentele juridice, DLA Piper rămâne lider la număr de tranzacții, CMS și Eversheds domină Europa, iar în CEE strălucesc firme cu amprentă puternică în România
Drumul către parteneriat în avocatura de business | Din vorbă în vorbă cu Ioana Cazacu, cooptată recent în rândul partenerilor într-o promovare care confirmă logica meritocratică a PNSA, despre creșterea din interiorul unei firme de top, exigență și responsabilitate, dar și despre valorile care nu se negociază și modul în care disciplina profesională devine diferențiator într-o piață competitivă
Schoenherr asistă Treo Asset Management în vânzarea Maxbet România și Malta către Super Technologies. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...