
Startup-urile româneşti au atras investiţii de 101,7 milioane euro, în 2022 (raport)
30 Ianuarie 2023
AgerpresPe lângă o creştere de peste 12 ori, înregistrată în ultimii şase ani, anul 2022 a adus şi o creştere în numărul de tranzacţii, de la 71 în 2021 la 73 anul trecut, respectiv în volumul total al tranzacţiilor, de la 91,4 milioane de euro în 2021 la 101,7 milioane de euro în 2022.
![]() |
Startup-urile româneşti accelerează adopţia tehnologiei şi inovaţiei, atrăgând investiţii în valoare totală de 101,7 milioane de euro în 2022, România clasându-se astfel pe locul cinci în Europa Centrală şi de Est în topul investiţiilor ridicate de startup-uri, după Estonia, Cehia, Croaţia şi Polonia, conform Romanian Venture Report.
Pe lângă o creştere de peste 12 ori, înregistrată în ultimii şase ani, anul 2022 a adus şi o creştere în numărul de tranzacţii, de la 71 în 2021 la 73 anul trecut, respectiv în volumul total al tranzacţiilor, de la 91,4 milioane de euro în 2021 la 101,7 milioane de euro în 2022.
"Investiţiile de venture capital care au implicat startup-uri româneşti au rezistat provocărilor puternice care au venit pe parcursul anului anterior dinspre scena globală de tehnologie sau economie, în general. După finalul lui 2022, observăm semnale puternice că astfel de tranzacţii reprezintă un portofoliul mult dorit de către investitorii români, dar şi de către cei est europeni sau globali", a declarat Alexandru Agatinei, CEO How to Web, companie care a realizat raportul în parteneriat cu KPMG România şi KPMG Legal.
Pe lângă o creştere de peste 12 ori, înregistrată în ultimii şase ani, anul 2022 a adus şi o creştere în numărul de tranzacţii, de la 71 în 2021 la 73 anul trecut, respectiv în volumul total al tranzacţiilor, de la 91,4 milioane de euro în 2021 la 101,7 milioane de euro în 2022.
"Investiţiile de venture capital care au implicat startup-uri româneşti au rezistat provocărilor puternice care au venit pe parcursul anului anterior dinspre scena globală de tehnologie sau economie, în general. După finalul lui 2022, observăm semnale puternice că astfel de tranzacţii reprezintă un portofoliul mult dorit de către investitorii români, dar şi de către cei est europeni sau globali", a declarat Alexandru Agatinei, CEO How to Web, companie care a realizat raportul în parteneriat cu KPMG România şi KPMG Legal.
Analiza a constatat şi triplarea volumului tranzacţiilor de tip seria A în 2022, faţă de anul anterior, de la 15,3 milioane de euro la 42,6 milioane de euro. De asemenea, numărul acestora s-a dublat, de la 3 la 6.
Volumul tranzacţiilor pre-seed a scăzut cu 15,9%, ajungând la 2,7 milioane de euro, comparativ cu 3,3 milioane de euro în anul precedent. Numărul de tranzacţii pre-seed a rămas aproape de nivelul anului precedent, 19 în 2022 comparativ cu 20 în 2021.
Totodată, volumul tranzacţiilor de tip seed a crescut cu 29%, ajungând la 56,4 milioane de euro faţă de 43,4 milioane de euro în 2021.
O creştere pozitivă s-a putut observa şi în volumul tranzacţiilor încheiate ca prima rundă, care a crescut cu 40%, în timp ce volumul rundelor încheiate ca follow-on (investiţii ulterioare primei runde) au rămas la un nivel similar faţă de anul precedent.
Romanian Venture Report 2022 se află la cea de-a treia ediţie şi oferă o imagine completă asupra investiţiilor cu capital de risc ridicate de startup-urile româneşti în fiecare an şi analizează tipurile de tranzacţii, evoluţia faţă de anii precedenţi, cele mai promiţătoare industrii sau tehnologii dezvoltate de startup-urile care au ridicat investiţii, dar şi relaţia României cu ecosistemul european de investitori şi tehnologie.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 7218 / 19797 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...