ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Transgaz: Sistemul naţional de transport al gazelor, în stare de prealertă; România importă aproape 20% din consumul de gaze

07 Februarie 2020   |   AGERPRES

Starea de prealertă este considerată între 36 - 42 milioane de metri cubi şi între 53 - 55 de milioane de metri cubi, aici încadrându-se situaţia de vineri dimineaţă.

 
 
Sistemul naţional de transport (SNT) al gazelor se afla vineri dimineaţa în stare de prealertă, în funcţie de indicatorul care arată volumul efectiv de gaze aflat în conductele de transport, potrivit datelor postate pe site-ul Transgaz.

Astfel, la ora 7:00, indicatorul Line Pack, care reprezintă volumul efectiv de gaze naturale aflat la un moment dat în sistemul de conducte de transport gaze naturale al Transgaz, avea o valoare de 54,1 milioane de metri cubi.

Compania explică faptul că starea optimă a SNT este atinsă atunci când valoarea Line Pack este între 49 şi 51 de milioane de metri cubi, iar starea normală este între 42 şi 49 de milioane de metri cubi şi între 51 şi 53 milioane de metri cubi.

Starea de prealertă este considerată între 36 - 42 milioane de metri cubi şi între 53 - 55 de milioane de metri cubi, aici încadrându-se situaţia de vineri dimineaţă.

Sistemul intră în stare de alertă când Line Pack este mai mic de 36 de milioane de metri cubi sau mai mare de 55 de milioane de metri cubi.

Totodată, vineri la ora 9:00, consumul de gaze era de 55,4 de milioane de metri cubi pe zi, din care 25,5 milioane de metri cubi din producţia internă prin SNT, 19,9 milioane de metri cubi extrase din depozite.

Totodată, importurile ajungeau la 10 milioane de metri cubi, adică 18% din consum.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 18110 / 19763
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum reușește Băncilă, Diaconu și Asociații să transforme stagiile de practică într-o rampă reală spre avocatura de business: selecție riguroasă, mentorat „buddy” și oportunități concrete de carieră pentru studenții motivați | Miruna Coderie, Avocat: “Este o oportunitate reală de dezvoltare, care poate marca începutul unei cariere solide în domeniul juridic”
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...