ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

UE analizează un posibil embargou pentru petrolul rusesc

21 Martie 2022   |   Agerpres

"Lucrăm la cea de-a cincea rundă de sancţiuni şi multe nume noi au fost propuse", a declarat un diplomat european de rang înalt sub protecţia anonimatului.

 
 
Guvernele din ţările membre ale Uniunii Europene vor analiza un posibil embargou asupra petrolului rusesc în contextul în care liderii europeni se vor întâlni săptămâna aceasta cu preşedintele american Joe Biden pentru o serie de summituri concepute să întărească răspunsul Occidentului la invazia Rusiei, transmite Reuters.

În încercarea de a forţa o retragere a armatei ruse din Ucraina, Uniunea Europeană alături de aliaţi occidentali a impus deja mai multe sancţiuni asupra Rusiei, inclusiv o îngheţare a activelor Băncii Centrale a Rusiei.

"Lucrăm la cea de-a cincea rundă de sancţiuni şi multe nume noi au fost propuse", a declarat un diplomat european de rang înalt sub protecţia anonimatului.

Guvernele UE vor începe luni discuţiile la nivel de miniştri de Externe, înainte ca Joe Biden să ajungă joi la un summit NATO, precum şi la un summit al şefilor de stat şi de guvern din UE şi la o reuniune a G7.

Până acum, Kremlinul nu şi-a schimbat planurile în Ucraina, în pofida celor patru runde de sancţiuni impuse de UE în ultimele săptămâni. În aceste condiţii, blocul comunitar are de făcut o alegere dificilă din punct de vedere economic privind o posibilă sancţionare a importurilor de petrol rusesc, aşa cum au făcut deja SUA şi Marea Britanie. Însă în cazul UE un embargou ar fi mult mai dureros având în vedere dependenţa de Rusia a blocului comunitar pentru energie.

Sursele diplomatice au dezvăluit pentru Reuters că ţările baltice susţin un embargou pentru petrolul rusesc ca următorul pas logic în timp ce Germania susţine că nu trebuie luate măsuri pripite având în vedere preţul şi aşa ridicat al energiei în Europa.

Autorităţile de la Moscova au avertizat că eventualele sancţiuni UE care să vizeze petrolul rusesc ar putea determina Moscova să închidă marile conducte de gaze care alimentează Europa. UE depinde de Rusia pentru 40% din necesarul său de gaze naturale, iar Germania, prima economie a Europei, este cea mai dependentă de gazele ruseşti. În plus, Germania este şi cel mai mare cumpărător de petrol rusesc din UE.

Pe de altă parte, Bulgaria, ţară care depinde aproape în totalitate de livrările de gaze ruseşti, a anunţat că ar putea să renunţe la petrolul rusesc. Singura rafinărie de petrol din Bulgaria este deţinută de grupul rus LUKOIL şi furnizează aproximativ 60% din combustibilii utilizaţi în ţara vecină.

Toate aceste sancţiuni adoptate de UE au nevoie de consensul statelor membre. Franţa, care deţine în prezent preşedinţia rotativă a UE, ar urma să aibă un rol crucial în obţinerea consensului. Preşedintele francez Emmanuel Macron a spus că dacă situaţia din Ucraina se va înrăutăţi nu ar trebui să existe "tabuuri" cu privire la sancţiuni. "Printre partenerii noştri şi printre ţările care fac schimburi comerciale cu Rusia, există unii care sunt mai sensibili la subiectul petrol şi gaze. Cu toate acestea, preşedintele a spus că nu există tabuuri", a precizat un oficial din cadrul preşedinţiei franceze.

Diplomaţii citaţi de Reuters au spus că un atac cu arme chimice în Ucraina, un bombardament intens al capitalei Kiev ar putea fi factorii care ar declanşa un embargou petrolier.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 11027 / 19758
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...