ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

63 de cabinete medicale din Capitală, cu o valoare estimată la 5,2 milioane de euro, scoase la licitaţie cu strigare

18 Septembrie 2024   |   Agerpres

Cele 63 de cabinete se află în prezent în proprietatea Municipiului Bucureşti, în policlinici din toate sectoarele Capitalei şi au suprafeţe cuprinse între 10 şi 171 de metri pătraţi.

 
 
Alte 63 de cabinete medicale din Bucureşti, cu o valoare de piaţă totală estimată la 5,2 milioane de euro, vor fi scoase la licitaţie cu strigare, a anunţat viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu.

"Am semnat astăzi documentaţia necesară pentru scoaterea la licitaţie a 63 de cabinete medicale, cu o valoare de piaţă totală estimată la 5,2 milioane de euro. Proiectul de hotărâre a obţinut toate avizele necesare şi urmează să fie introdus pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de Consiliu.
Primele cabinete medicale ale primăriei au ajuns în proprietatea medicilor, după ce am deblocat această procedură în anul 2022. Am venit astfel în sprijinul celor care au nevoie de spaţii pentru desfăşurarea activităţii medicale. În acelaşi timp, am oferit utilitate unor spaţii neutilizate şi am generat venituri la bugetul local de peste 550.000 de euro", a scris Stelian Bujduveanu, miercuri, pe pagina sa de Facebook.


Potrivit sursei citate, cele 63 de cabinete se află în prezent în proprietatea Municipiului Bucureşti, în policlinici din toate sectoarele Capitalei şi au suprafeţe cuprinse între 10 şi 171 de metri pătraţi.

Stelian Bujduveanu a precizat că vânzarea cabinetelor se va face etapizat, prin proceduri publice transparente, la care pot participa toţi cei care se încadrează în cerinţele prevăzute de OUG nr. 68/2008.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 898 / 9140
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații, consultanții vânzătorilor în tranzacția prin care Grupul LuxVet preia rețeaua Mobile Vet
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Echipele reunite Peligrad Law și David & Baias obțin o hotărâre de referința a Tribunalului Uniunii Europene privind încadrarea tarifara a băuturii tip cidru, marca Strongbow, care confirma ca nivelul accizei pentru această băutură este zero
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...