
CNAIR a desemnat câştigătorul pentru finalizarea lucrărilor de construcţie a Variantei de Ocolire Mihăileşti
13 Noiembrie 2020
AgerpresDurata de execuţie a contractului este de 12 luni. Valoarea contractului este de 36,86 milioane lei, fără TVA, iar perioada de garanţie a lucrărilor se ridică la 5 ani.
Compania Viarom Construct a câştigat licitaţia pentru finalizarea lucrărilor la construcţia Variantei de Ocolire Mihăileşti, a anunţat, vineri, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
"Joi, 12 noiembrie 2020, CNAIR a transmis adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului având ca obiect 'Construcţia Variantei de Ocolire Mihăileşti - Finalizare lucrări'", menţionează Compania de Drumuri, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Durata de execuţie a contractului este de 12 luni. Valoarea contractului este de 36,86 milioane lei, fără TVA, iar perioada de garanţie a lucrărilor se ridică la 5 ani.
"Realizarea variantei de ocolire va cuprinde următoarele lucrări: realizarea propriu-zisă a variantei de ocolire şi modernizarea străzii Potcoavei; amenajarea intersecţiilor existente în cadrul proiectului; varianta de ocolire - km 21+200 al DN 6 - intersecţie giratorie - km 24+800 al DN 6 - intersecţie giratorie strada Potcoavei, realizare de intersecţii la nivel prin racordare simplă cu arc de cerc; realizare reţea de iluminat public; lucrări de siguranţa circulaţiei", se mai spune în comunicat.
Potrivit CNAIR, după expirarea termenelor de contestaţie şi ulterior soluţionării eventualelor contestaţii, ofertantul câştigător va fi invitat la sediul CNAIR pentru semnarea contractului.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5817 / 8888 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...